Gaudeamus Radio România se deschide la Cluj-Napoca
Iubitorii de carte sunt așteptați în Piața Unirii, între orele 10:00 și 20:00, iar accesul publicului va fi liber.
Publicat: 24 Aprilie 2024, 07:24 • Actualizat: 24 Aprilie 2024, 07:24
Caravana Gaudeamus Radio România poposește, de miercuri până duminică, la Cluj-Napoca.
Târgul va fi deschis în Piața Unirii, între orele 10:00 și 20:00.
Accesul publicului va fi liber.
Evenimentul este organizat de Radio România, prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.
Ofertă bogată și diversificată de carte, jocuri educative și muzică
Moment de vârf al vieții culturale din această zonă a țării de peste două decenii, Târgul de Carte Gaudeamus Radio România aduce în fața publicului clujean o ofertă bogată și diversificată de carte, jocuri educative și muzică.
60 de standuri, reunind mii de titluri din oferta a peste 85 de edituri, distribuitori de carte românească și străină, producători și distribuitori de muzică și jocuri educative.
Trâgul are și o variantă online, astfel încât noutățile editoriale, ofertele speciale și surprizele pregătite de participanți cu acest prilej putând fi accesibile și iubitorilor de carte care nu vor putea ajunge la ediția de la Cluj-Napoca.
Citește și: Târgul de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova, la final