Premiile Gopo 2024: Actorul Dan Nuţu va primi Premiul pentru întreaga activitate
Dan Nuțu a debutat pe marele ecran alături de Irina Petrescu în „Duminică la ora 6”, primul film al regizorului Lucian Pintilie.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 15 Aprilie 2024, 12:27 • Actualizat: 15 Aprilie 2024, 12:28
Actorul Dan Nuţu va primi Premiul pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, ce va avea loc pe 29 aprilie, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din București. Artistul are o carieră de peste cinci decenii.
Născut în anul 1944, în București, Dan Nuțu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” în 1966, fiind angajat ulterior la Teatrul Bulandra.
Filme în care a jucat Dan Nuțu
Actorul a debutat pe marele ecran alături de Irina Petrescu în „Duminică la ora 6”, primul film al regizorului Lucian Pintilie. Prin interpretările sale în roluri de tineri nonconformişti a devenit cunoscut drept „durul-vulnerabil al cinematografiei anilor '60”, după cum l-a numit Tudor Caranfil.
Alte filme în care a jucat sunt: „Meandre” (regia Mircea Săucan, 1966), „Dimineţile unui băiat cuminte” (regia Andrei Blaier, 1966), „100 de lei” (regia Mircea Săucan, 1973) şi „Dincolo de nisipuri” (regia Radu Gabrea, 1974).
Cu o atitudine rebelă şi adesea comparat cu James Dean sau Tom Courtenay, Dan Nuţu şi-a întrerupt brusc cariera la sfârşitul anilor '70 pentru a emigra în Statele Unite ale Americii, revenind în ţară după anii 2000, potrivit Agerpres.
Printre cele mai recente roluri pe marile ecrane se numără, în 2012, rolul lui Sabin Vianu, în lungmetrajul „Puzzle” (regia Andrei Zincă) alături de Adrian Titieni şi Ioana Pavelescu, rol pentru care a primit Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal la Festivalul de Film Independent de la New York şi în rolul lui Marty M din lungmetrajul „Om Câine” (regia Ştefan Constantinescu, 2022), unde a jucat alături de Bogdan Dumitrache şi Ofelia Popii.
Dan Nuțu, fondator al programului Aristoteles Workshop
De asemenea, Dan Nuțu, care va fi premiat pentru întreaga carieră la Gala Premiilor Gopo, este cunoscut pentru producţiile documentare realizate în cadrul programului Aristoteles Workshop, pe care l-a fondat în anul 2006, împreună cu producătoarea Cristina Hoffman.
Aristoteles Workshop este un atelier de film documentar dedicat artiştilor din toată lumea. Până în prezent, acest proiect a produs peste 40 de filme, multe dintre acestea fiind selecţionate şi premiate la festivaluri de renume.
Una dintre cele mai importante producţii Aristoteles Workshop, lansată la Locarno în 2007 şi premiată la Leipzig, este documentarul „Nu te supără, dar”, regizat de Adina Pintilie , film care a participat la mai multe festivaluri internaţionale, precum cele de la Amsterdam (IDFA), Sarajevo, Moscova sau Madrid.
De-a lungul timpului, contribuția lui Dan Nuţu adusă teatrului şi filmului românesc a fost recompensată cu numeroase distincţii precum Premiul Academic şi Trofeul UCIN acordat în 2017 şi Premiul de Excelenţă în cadrul TIFF, în 2018.
Citește și: Actrița Rodica Mandache va primi Premiul pentru Întreaga Carieră