ILFOV: Incendiu într-o clădire din Mogoșoaia
Două persoane au făcut atac de panică.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 02 Mai 2024, 21:02 • Actualizat: 02 Mai 2024, 21:07
Un incendiu a izbucnit, joi seara, la o clădire din localitatea Mogoşoaia, în care se află un atelier auto.
Două persoane au făcut atac de panică.
Potrivit pompierilor, una dintre persoane a fost transportată la spital.
''Intervenim pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi, fără pericol de extindere'', a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.
Ulterior, ISUBIF a transmis că imobilul în care se manifestă incendiul este un atelier auto, iar la interior se aflau materiale plastice şi vopseluri.
Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, fiind chemat în sprijin şi un echipaj SABIF. Pentru a asigura rezerva de apă s-a suplimentat dispozitivul cu încă 6 autospeciale de stingere de capacitate mare (cisterne).
În momentul de faţă, incendiul este localizat şi nu mai arde cu flacără deschisă.
Citește și: Două locuinţe au ars la Mănăstirea Văratec