Sursa ta de încredere

A treia rundă de negocieri directe ruso-ucrainene, desfășurată în Turcia, a durat mai puţin de o oră

Pentru moment, au fost convenite mai multe schimburi de prizonieri.

A treia rundă de negocieri directe ruso-ucrainene, desfășurată în Turcia, a durat mai puţin de o oră
Foto: REUTERS / Murad Sezer

Articol de Victor Marin, Publicat: 23 Iulie 2025, 21:43  • Actualizat: 23 Iulie 2025, 21:51

A treia rundă de convorbiri directe între delegaţiile Kievului şi Moscovei, consacrată încetării războiului din Ucraina şi desfăşurată miercuri seară la Istanbul, a durat mai puţin de o oră.

Potrivit agenției ruse TASS, reprezentanţii Ucrainei şi Rusiei au convenit să facă mai multe schimburi de prizonieri, militari şi civili.

Discuţiile, începute cu o întârziere de două ore, au fost găzduite de Palatul Ciragan din Istanbul, precizează Agerpres.

Înaintea reuniunii, liderii celor două delegaţii, fostul ministru ucrainean al apărării Rustem Umerov şi fostul ministru rus al culturii Vladimir Medinski, au avut o întâlnire la care a fost prezent şi şeful diplomaţiei turce Hakan Fidan.

Acesta a exprimat ''recunoştinţa'' faţă de preşedinţii Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin, ''care şi-au manifestat dorinţa de organizare a acestor negocieri'', dar şi faţă de omologul lor american Donald Trump şi de ''toţi ceilalţi lideri care şi-au adus contribuţia la aceste convorbiri''.

''Am obţinut rezultate semnificative în cursul primelor runde de negocieri'', a afirmat ministrul turc de externe.

Ucraina şi aliaţii săi occidentali acuză Kremlinul de blocarea negocierilor prin menţinerea unor cereri maximale, în timp ce armata rusă îşi continuă atacurile pe front.

În luna mai, Ucraina şi Rusia au început să poarte discuţii directe pentru prima dată în ultimii trei ani.

Citește și: Volodimir Zelenski anunță reluarea negocierilor dintre ucraineni și ruși

Etichete : razboi rusia ucraina turcia
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri