Aflat la conducerea Ungariei fără rival din 2010, premierul naționalist Viktor Orbán a pierdut duminică alegerile, pe fondul nemulțumirii tot mai mari a populației față de corupție, stagnarea economică și deteriorarea statului de drept.

Politicianul în vârstă de 62 de ani, care a transformat țara într-un laborator al „democrației iliberale”, și-a construit un profil internațional puternic prin confruntările frecvente cu Bruxelles-ul și prin relațiile apropiate cu președintele american Donald Trump și cu liderul rus Vladimir Putin.

„Liderii iliberali îl consideră un model, cineva care a reușit să ajungă la putere și să o mențină”, explică Emilia Palonen, profesoară asociată la Universitatea din Helsinki.

Născut la 31 mai 1963 într-un sat aflat la o oră de Budapesta, Orbán s-a afirmat inițial ca un tânăr liberal, în iunie 1989, când a rostit un discurs vehement împotriva regimului comunist, cerând instaurarea democrației.

Cu un an înainte, absolvent de drept al Universității din Budapesta, beneficiind de o bursă a fundației Soros pentru studii la Oxford, el a cofondat partidul Fidesz (Alianța Tinerilor Democrați).

Ulterior, și-a orientat discursul către valorile familiei, ale mediului rural și ale tradiției creștine - o strategie care s-a dovedit câștigătoare: în 1990 a devenit deputat, iar în 1998 a ajuns prim-ministru, la doar 35 de ani.

După înfrângeri în 2002 și 2006, Orbán a revenit la putere în 2010, într-un context marcat de criza economică, și a început să consolideze controlul partidului asupra mass-mediei, instituțiilor și universităților, invocând interesul „națiunii ungare”.

În 2014, a fost primul lider politic major care a promovat explicit conceptul de „stat iliberal”, într-un discurs susținut într-o localitate din Transilvania, relativizând principiile statului de drept.

„A învățat din greșelile primului mandat și a reușit să impună rapid schimbări majore, consolidându-și puterea”, explică Emilia Palonen.

„Dușmanul extern” și conflictele cu UE

Atacurile sale asupra independenței justiției, presei și instituțiilor, precum și restrângerea unor libertăți individuale - inclusiv ale comunității LGBTQ+ - au generat tensiuni cu Uniunea Europeană, care a suspendat miliarde de euro din fondurile destinate Ungariei.

„Majoritatea statelor membre vor fi, probabil, mulțumite să scape de Orbán”, a declarat un diplomat european, în contextul în care veto-ul său privind un ajutor de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina a fost considerat un gest de neloialitate.

Orbán s-a opus și politicilor europene privind migrația, refuzând să accepte refugiați și construind, în 2015, un gard de sute de kilometri la frontieră.

Strategia sa, bazată pe identificarea unui „dușman extern”, i-a adus victorii electorale repetate în 2014, 2018 și 2022, cu majorități de două treimi.

În ultima campanie, după comuniști și migranți, a desemnat ca nou adversar Ucraina, acuzând-o că ar vrea să atragă Ungaria în războiul declanșat de invazia rusă din 2022.

Totuși, această retorică nu a convins electoratul, mai preocupat de probleme interne precum inflația, degradarea serviciilor publice și corupția, care ar fi permis apropiaților premierului - căsătorit și tată a cinci copii - să acumuleze averi considerabile.

„La nivel internațional, accentul pus de Orbán pe alianțe externe, inclusiv apropierea de Donald Trump și JD Vance, pare mai puțin eficient”, consideră analistul Bulcsu Hunyadi, adăugând că, într-un context tensionat, este mai dificil să-l prezinți pe Trump drept garant al stabilității.

Politologul Attila Gyulai, de la Centrul de Științe Sociale al Universității ELTE, apreciază că Orbán „și-a lăsat cu siguranță amprenta”, inclusiv prin influențarea politicilor europene privind migrația, însă „a acționat ca un berbec de asalt - iar în mod natural, el este cel care se uzează primul”.