Atacuri reciproce între Rusia și Ucraina, în timpul vizitei emisarilor SUA, dar nu la Kiev și Moscova
Drone ruseşti au lovit un punct de trecere al frontierei Ucrainei cu România.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 06 Septembrie 2026, 11:19 • Actualizat: 07 Septembrie 2026, 07:09
Au avut loc atacuri reciproce între Rusia și Ucraina, în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar au fost evitate capitalele Moscova şi Kiev, în timpul vizitei emisarilor preşedintelui american Donald Trump în regiune, în cadrul unei misiuni de relansare a procesului de pace, potrivit autorităţilor din ambele țări.
Guvernatorul regiunii Zaporojie, Ivan Fedorov, a raportat victime în oraşul situat pe linia frontului.
Punct de trecere a frontierei Ucrainei cu România, lovit de drone rusești
La graniţa Ucrainei cu România, drone ruseşti au lovit un punct de trecere a frontierei, forţând închiderea acestuia, au raportat autorităţile locale.
Sâmbătă seara, o dronă rusească a ucis trei membri ai unei familii în oraşul Ciuhuiv, din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei.
Potrivit Ministerului Apărării din Rusia, apărarea antiaeriană a doborât 258 de drone inamice peste noapte, de cinci ori mai multe decât în ziua precedentă. Au avut loc atacuri în 14 regiuni ruseşti, în peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia, şi în mările Neagră şi Azov.
Incendiu la o rafinărie din Rusia
În plus, potrivit canalului Telegram Astra, vehicule aeriene fără pilot (UAV) au provocat un incendiu la o rafinărie a companiei petroliere Rosneft, cea mai mare din ţară, din regiunea Riazan, situată la mai puţin de 200 de kilometri de Moscova. Guvernatorul Pavel Malkov a confirmat incendiul la una dintre companiile din regiune, fără a specifica la care dintre ele s-a produs.
Această rafinărie este considerată una dintre cele mai mari din Rusia, cu o capacitate de procesare de aproape 17 milioane de tone pe an. Rafinăria produce benzină, gaz petrolier lichefiat (GPL) şi combustibil pentru avioane, printre altele.
Între timp, trei persoane au murit în ultimele 24 de ore în regiunea de frontieră Belgorod, zona cea mai afectată de război, în peste o sută de atacuri de artilerie şi drone ale armatei ucrainene, potrivit autorităţilor ruse, potrivit Agerpres.
De asemenea, şapte trenuri de pasageri au fost oprite după ce fragmente de dronă au lovit locomotiva unui tren ce circula în Rostov, oraş în sudul Rusiei, a confirmat guvernatorul Iuri Sliusar. Patru oameni au fost răniţi în atacuri, între care doi copii.
Emisarii speciali americani Steve Witkoff şi Jared Kushner erau aşteptaţi duminică la Kiev pentru prima lor vizită în capitala Ucrainei, unde urmează să poarte discuţii cu preşedintele Volodimir Zelenski. Cei doi au discutat sâmbătă, la Moscova, cu preşedintele rus Vladimir Putin.
O pauză de trei zile în atacurile asupra celor două capitale a avut scopul de a garanta că trimişii americani pot călători în siguranţă.
Citește și: Emisarii americani s-au întâlnit cu Putin, la Kremlin, pentru discuții despre Ucraina













