Pe parcursul celor două mandate ale sale, președintele SUA, Donald Trump, nu a ezitat să critice – uneori chiar să atace – aliații NATO ai Washingtonului.

Însă cea mai recentă declarație a sa – potrivit căreia imposibilitatea de a securiza Strâmtoarea Ormuz ar fi „foarte rea pentru viitorul NATO” – el sugerează o interpretare a rolului alianței care a stârnit deja reacții critice.

„NATO a fost creată ca o alianță defensivă”, a declarat pentru BBC generalul Sir Nick Carter, fost șef al Statului Major al Apărării din Marea Britanie.

„Nu a fost o alianță concepută pentru ca unul dintre membri să pornească un război la alegere și apoi să-i oblige pe ceilalți să-l urmeze. Nu cred că acesta este tipul de NATO din care ne-am fi dorit să facem parte”, a adăugat el.

Venind din partea unui președinte care, cu doar două luni în urmă, făcea afirmații insistente privind Groenlanda, teritoriu suveran al unui alt stat NATO, există o anumită ironie în aceste remarci.

Aceasta explică, probabil, de ce unele reacții din Europa au fost destul de directe.

În Germania, un purtător de cuvânt al guvernului a declarat că războiul cu Iranul „nu are nimic de-a face cu NATO”, iar ministrul Apărării a ironizat ideea că micile flote europene ar putea schimba situația.

„Ce se așteaptă Trump să facă o mână de fregate europene pe care puternica marină americană nu le poate face?”, a întrebat Boris Pistorius.

„Acesta nu este războiul nostru”

Totuși, aceste declarații nu ascund faptul că există o nevoie urgentă de a găsi o soluție pentru criza din Golf. Blocarea de facto a Strâmtorii Ormuz de către Iran – cu excepția unor nave care transportă petrol iranian către aliați precum India și China – a pus guvernele occidentale în situația de a căuta rapid soluții.

Criza a fost declanșată de decizia lui Donald Trump de a merge la război, dar trebuie rezolvată rapid înainte ca efectele asupra economiei globale să devină și mai grave.

Cu toate acestea, devine din ce în ce mai clar că nu există o soluție rapidă.

Într-o conferință de presă susținută luni, premierul britanic Keir Starmer a declarat că discuțiile cu SUA, partenerii europeni și statele din Golf continuă pentru a găsi „un plan viabil”, dar că „nu s-a ajuns încă în punctul în care să fie luate decizii”.

Premierul a menționat sisteme autonome de detectare a minelor maritime, despre care a spus că sunt deja în regiune.

În contextul în care HMS Middleton, o navă britanică specializată în neutralizarea minelor, se află la Portsmouth pentru lucrări majore de mentenanță, este pentru prima dată în ultimele decenii când nicio navă britanică de deminare nu se află în regiune.

În schimb, Marina Regală ar putea utiliza drone maritime dezvoltate recent, concepute pentru a detecta și neutraliza minele fără a expune echipajele la risc.

Una dintre problemele cu care se confruntă Donald Trump este faptul că operațiunile de deminare navală nu mai reprezintă de mult o prioritate pentru multe marine militare.

Tom Sharpe, fost comandant în Marina Regală, a spus că noile tehnologii britanice nu au fost încă testate în condiții de luptă.

„Probabil vom afla în următoarele săptămâni dacă funcționează sau nu”, a declarat el pentru BBC.

Generalul Nick Carter a amintit că ultima mare operațiune de deminare maritimă realizată de statele occidentale a avut loc în 1991, după ce Irakul a minat apele din largul Kuweitului în timpul primului război din Golf.

„Ne-a luat 51 de zile să curățăm minele”, a spus el, adăugând: „Nicio marină nu a investit în această capacitate la nivelul necesar, nici măcar americanii.”

Marina SUA retrage treptat din serviciu navele specializate din clasa Avenger, acestea urmând să fie înlocuite de nave de luptă litorale din clasa Independence, dotate și ele cu sisteme fără echipaj.

Însă problema nu se limitează la minele maritime. Gărzile Revoluționare iraniene pot folosi și bărci rapide înarmate, drone navale „sinucigașe” și rachete lansate de pe coastă pentru a perturba transportul maritim.

Imagini publicate de agenția iraniană Fars par să arate numeroase bărci și drone depozitate în tuneluri subterane, sugerând că Teheranul se pregătea de mult timp pentru un astfel de scenariu.

Trump a sugerat că menținerea deschisă a Strâmtorii Ormuz – pe care a descris-o ca fiind „o operațiune foarte mică” – ar putea implica atacuri asupra litoralului iranian.

Liderul de la Casa Albă caută „oameni care să neutralizeze niște actori periculoși de-a lungul coastei”.

SUA au lovit deja bărci iraniene suspectate că instalau mine, aflate în porturi iraniene, dar este greu de imaginat că mulți aliați ai Washingtonului ar fi dispuși să urmeze acest exemplu, mai ales dacă ar implica trimiterea de trupe la sol.

Într-un context plin de riscuri, nu este surprinzător că multe state ezită să se implice, preferând să ceară dezescaladarea conflictului, considerată cea mai sigură modalitate de a redeschide Strâmtoarea Ormuz.

Însă, având în vedere că oficiali americani și israelieni vorbesc despre o campanie militară care ar putea dura încă câteva săptămâni, o astfel de soluție nu pare iminentă.

În acest context, s-a pus problema dacă aliații ar putea trimite nave pentru escortarea vaselor comerciale prin această rută strategică.

„Germania nu va participa militar la securizarea Strâmtorii Ormuz”, a declarat ministrul Boris Pistorius.

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a afirmat ulterior că există o „dorință clară” de extindere a operațiunilor navale ale UE în Orientul Mijlociu, dar miniștrii de externe ai blocului comunitar au refuzat extinderea actualei misiuni navale din Marea Roșie.

„Acesta nu este războiul Europei”, a spus ea.

Operațiunea Aspides a Uniunii Europene, lansată în 2024 pentru a proteja transportul maritim de atacurile rebelilor Houthi susținuți de Iran în Yemen, dispune de doar trei nave de război, fiind o misiune relativ limitată.

Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a declarat că Berlinul dorește să afle de la Israel și SUA când consideră că își vor atinge obiectivele militare în Iran, înainte de a discuta noi aranjamente de securitate.

Dintre marile puteri europene, președintele francez Emmanuel Macron pare cel mai dispus să se implice, afirmând săptămâna trecută că încearcă să formeze o coaliție pentru escortarea navelor și garantarea libertății de navigație.

Totuși, el a spus că acest lucru ar putea avea loc doar după ce „faza cea mai intensă” a conflictului se va încheia.

Câteva zile mai târziu, ministrul francez al Apărării, Catherine Vautrin, a declarat că nu există planuri imediate pentru trimiterea de nave în Strâmtoarea Ormuz.

Tom Sharpe a explicat că o operațiune de escortă ar fi mult mai complexă decât Operațiunea Aspides, deoarece amenințările ar veni din aer, de la suprafața apei și de sub apă.

„Spre deosebire de situația cu rebelii Houthi, unde amenințarea era doar aeriană, în cazul Iranului există toate cele trei tipuri de amenințări și ideal ar fi să distrugi aceste arme înainte de a fi lansate. Dar asta nu este întotdeauna posibil”, a spus el.

Deocamdată, aliații lui Trump – încă șocați de evoluția rapidă a conflictului – ezită în fața ideii de implicare directă în Iran, privind cu prudență situația, dar conștienți că inacțiunea nu este o opțiune.

Premierul britanic a spus că soluția ar trebui să implice „cât mai mulți parteneri posibil”, însă militarii britanici au nevoie de garanții importante înainte de a fi trimiși într-o misiune periculoasă.

„Cel puțin merită să știe că acționează pe o bază legală clară și în cadrul unui plan bine gândit”, a spus Keir Starmer.

Deocamdată însă, un astfel de plan nu există.