Cod galben de caniculă, în cea mai mare parte a țării: Temperaturile vor urca până la 36 de grade
Avertizarea este valabilă până la 21:00 și vizează Banatul, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, precum și sudul Crișanei și al Transilvaniei.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 05 Septembrie 2026, 10:05 • Actualizat: 05 Septembrie 2026, 10:13
Aproape trei sferturi din țară se află, sâmbătă, sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat.
Maximele vor ajunge la 36 de grade Celsius în Banat și Oltenia, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Avertizarea este valabilă între orele 10:00 și 21:00 și vizează Banatul, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, precum și sudul Crișanei și al Transilvaniei.
În aceste regiuni, temperaturile maxime se vor situa între 30 și 36 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.
Cele mai ridicate temperaturi sunt prognozate în Banat și Oltenia, unde vor fi atinse local valori de 36 de grade.
Caniculă și în București
Capitala se află, în intervalul 10:00-21:00, sub atenționare meteorologică de caniculă și disconfort termic ridicat.
Temperatura maximă va ajunge la 34-35 de grade Celsius, iar după-amiaza indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități.
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.













