Coduri de caniculă, în jumătatea vestică a țării
Județele Bihor, Arad și Timiș se află sub cod portocaliu de temperaturi ridicate. Maximele termice vor urca la 37–38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 16 August 2025, 10:35 • Actualizat: 16 August 2025, 10:42
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, avertizări de caniculă și instabilitate atmosferică.
Județele Bihor, Arad și Timiș se află sub cod portocaliu de temperaturi ridicate. Maximele termice vor urca la 37–38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Tot sâmbătă, este în vigoare un cod galben de caniculă pentru Maramureș, nordul Crișanei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, precum și sud-vestul și centrul Munteniei. Disconfort termic se va menține ridicat, cu maxime între 33 și 37 de grade.
Duminică, sud-vestul și centrul Munteniei vor continua să fie afectate de caniculă, cu temperaturi de 35–36 de grade.
După caniculă, instabilitate atmosferică
În Transilvania, Maramureș, sudul Banatului, nordul Moldovei și zona montană se vor înregistra averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină izolat, cu cantități de apă de la 20–30 l/mp, până la 40-50 l/mp în zonele de munte.
În noaptea de duminică spre luni, instabilitatea atmosferică se va accentua în Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei cu rafale de vânt de 50–55 km/h și grindină de mici dimensiuni, iar cantitățile de precipitații vor fi de 20–40 l/mp.













