Au fost gasite 211 articole pentru timis

Doi bărbați s-ar fi agresat reciproc, iar în urma anchetei unul dintre ei a fost reținut pentru 24 de ore.

Comercianții și furnizorii de activități recreative interesați să participe se pot înscrie până pe 11 octombrie 2026.

Individul a încercat inițial să evite filtrul rutier al polițiștilor, efectuând o manevră bruscă în zona căii ferate, în...

Un alt adolescent implicat în crimă, în vârstă tot de 15 ani, va fi supravegheat timp de 6 luni. Al treilea tânăr implicat...

Dosarul vizează presupuse fraude cu fonduri europene destinate formării profesionale a persoanelor defavorizate.

Locuința victimelor a fost afectată în proporție de aproximativ 80%.

Autoritățile urmăresc identificarea cât mai rapidă a cazurilor de violență din școli și o intervenție coordonată a...

Flăcările cuprins acoperișul unei clădiri cu un singur nivel, în care se află 8 apartamente.

Timișorenii sunt așteptați să se bucure de concerte, spectacole, gastronomie și meşteşuguri, în premieră la Casa Maghiară,...

Sunt vizate de anchetă sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice implicate în activitatea...

Două autoturisme s-au ciocnit, iar unul dintre ele a fost proiectat în microbuz.

În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat, iar leziunile sale au fost incompatibile cu viața..

Circulația rutieră a fost blocată temporar în zona accidentului.

La finalizarea lucrărilor, unitatea sanitară va trece de la clasa energetică C la clasa A.

Eliminarea animalelor este întârziată după ce proprietarul refuză incinerarea, pe motiv că nu este despăgubit pentru operațiune.

În urma impactului, femeia a rămas încarcerată și a fost găsită inconștientă de echipele de intervenție.

Unitatea sanitară asigură serviciile de urgenţă din ATI şi Blocul operator.

Primatele au fost predate reprezentanţilor Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Timiş.

Lucrările au ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de circulație și sporirea siguranței rutiere.

În urma incendiului, 40 de traverse au fost compromise în totalitate.

Perchezițiile vizează 11 locații din județele Gorj, Timiș, Mehedinți și municipiul București.

Incidentul a avut loc în curtea unei ferme de cereale.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

În mai multe centre, temperaturile estimate în săli ajung la 30–32 de grade Celsius, iar în unele cazuri sunt descrise drept...

Fugarul a fost prins ulterior de polițiști.

Perchezițiile au loc pentru administrarea probelor, stabilirea activități infracționale și identificarea bunurilor de interes...

Se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite.

Avocatul este membru al Baroului Timiș și al Baroului Stuttgart din Germania.

La locul accidentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD, precum şi o...

Procurorii europeni au făcut percheziții la locuința și la firma pe care a condus-o aceasta, în cadrul unui dosar de fraudă...

Poliția a deschis o anchetă pentru vătămare corporală din culpă.

Vizitatorii se vor bucura de muzică vieneză, rock și populară live, dar și de concursul „Cele mai bune sarmale din Banat”.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi au stabilit primele detalii ale accidentului.

Traficul feroviar se desfășoară pe firul I până la remedierea situației.

Unitatea medicală a fost ridicată de la zero în curtea Spitalului ORL, cu fonduri europene.

A fost recuperat un prejudiciu de peste 50.000 de euro.

Viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave.

Trupul bărbatului a fost descoperit lângă o stână.

Pacientul și cei trei membri ai echipajului medical au supraviețuit impactului și au fost spitalizați.

Conform DIICOT, membrii grupării foloseau atât vânzarea directă, cât și metoda „dead drop”, prin care dozele erau ascunse în...

Bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

La fața locului au intervenit 28 de pompieri.

Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș a primit mai multe notificări de la companii care intenţionează să facă...

Mario Berindei a fost ucis din invidie.

Programul include ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri, dar și jocuri, muzică și spectacole live.

Participanţii la trafic au fost evacuaţi pe o rază de 500 de metri.

Poliţiştii au dat amenzi în valoare de 12.000 lei.

În ultimii ani, municipalitatea a înlocuit aproape 30 de kilometri de conducte și a modernizat 25 de puncte termice.

Descinderile au avut loc în localităţile Ciacova şi Lenauheim.

Bărbatul este suspectat că ar fi fost implicat și în alte infracțiuni similare.