Sursa ta de încredere

Colegiul Medicilor: Facem apel la decidenţii politici, indiferent de partid, ca sănătatea să fie tratată drept o prioritate strategică a statului

„Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România consideră că sănătatea nu poate fi analizată prin prisma constrângerilor bugetare ale unui moment”, a transmis Colegiul.

Colegiul Medicilor: Facem apel la decidenţii politici, indiferent de partid, ca sănătatea să fie tratată drept o prioritate strategică a statului
Foto: Facebook / Colegiul Medicilor din România

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 22 Iulie 2026, 15:23  • Actualizat: 22 Iulie 2026, 15:24

Colegiul Medicilor din România a făcut apel, miercuri, 22 iulie, către toţi decidenţii politici, indiferent de partid, ca autorităţile să elaboreze o politică de resurse umane fundamentată pe o consultare reală, iar sănătatea să fie tratată drept o prioritate strategică a statului român.

„Sistemul de sănătate traversează, în prezent, o altă perioadă de frământări - ce ţin şi de legea salarizării - care trebuie privită cu responsabilitate, echilibru şi gândire strategică în privinţa sănătăţii româneşti şi a accesului pacienţilor la servicii medicale în sistemul public. Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România consideră că sănătatea nu poate fi analizată prin prisma constrângerilor bugetare ale unui moment.

Politicile din domeniul sănătăţii trebuie construite pe baza unei viziuni pe termen mediu şi lung, care să asigure stabilitatea şi eficientizarea sistemului medical, păstrarea şi dezvoltarea resursei umane, asigurarea unei infrastructuri corespunzătoare, precum şi îmbunătăţirea continuă a accesului pacienţilor la servicii medicale de calitate”, arată un comunicat transmis de Colegiul Medicilor, potrivit Agerpres.

Potrivit Colegiului Medicilor, în centrul oricărui sistem medical se află oamenii, iar medicii şi toţi profesioniştii din sănătate reprezintă cea mai importantă resursă a acestui sistem.

„Fără o politică publică coerentă privind motivarea şi păstrarea resursei umane, nicio reformă şi nicio investiţie în infrastructură sau tehnologie nu îşi vor atinge pe deplin obiectivele”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedinta Colegiului Medicilor din România.

Un sistem de sănătate eficient şi cât mai performant trebuie să dezvolte obligatoriu o direcţie prioritară de politici publice privind personalul medical axate pe: Investiţii constante în resursa umană, politici de retenţie, condiţii de muncă predictibile, dezvoltare profesională şi recunoaşterea valorii profesiilor din sănătate, transmite CMR.

„Competitivitatea unui sistem de sănătate nu depinde doar de salarii, ci şi de condiţiile de muncă”

Potrivit Colegiului Medicilor, competiţia pentru atragerea medicilor şi a celorlalţi profesionişti din domeniu este astăzi o realitate la nivel european şi internaţional, iar România nu îşi poate permite să rămână în afara acestei competiţii.

„Competitivitatea unui sistem de sănătate nu depinde doar de salarii, ci şi de condiţiile de muncă, infrastructura în care se desfăşoară activitatea, oportunităţile de dezvoltare profesională, dar şi de modul în care medicul este perceput în societate.

Sunt total de acord că avem nevoie de o eficientizare a sistemului de sănătate, este nevoie ca medicii să fie profesionişti, dar, în egală măsură, şi ca sistemul de sănătate să respecte medicii printr-o salarizare corespunzătoare şi asigurarea condiţiilor necesare pentru ca aceştia să îşi poată desfăşura activitatea în siguranţă şi în beneficiul pacienţilor”, a subliniat Cătălina Poiană.

Reprezentanţii CMR spun că înţeleg dificultăţile economice şi responsabilitatea de a menţine echilibrele bugetare.

„În acelaşi timp, credem că deciziile care privesc sănătatea trebuie să fie fundamentate pe politici în care să fie previzionate efectele pe termen mediu şi lung.

Orice măsură care influenţează stabilitatea resursei umane în sănătate trebuie evaluată şi prin impactul asupra accesului pacienţilor la servicii medicale, precum şi a capacităţii sistemului de a răspunde provocărilor de sănătate ale populaţiei”, se precizează în comunicat.

Colegiul Medicilor din România susţine dialogul instituţional ca singura cale prin care pot fi identificate soluţii durabile pentru dezvoltarea sănătăţii româneşti.

„Dialogul presupune ascultare reciprocă, respect şi disponibilitatea tuturor părţilor de a construi politici publice care să servească interesul general. Facem apel către toţi decidenţii politici, indiferent de partid, ca sănătatea să fie tratată drept o prioritate strategică a statului român, iar autorităţile să elaboreze o politică de resurse umane, fundamentată pe consultarea reală cu noi, ca reprezentanţi ai medicilor, alături de alte structuri profesionale, o strategie care să fie cunoscută la nivelul întregii societăţi, având în vedere că accesul la servicii medicale priveşte fiecare cetăţean.

Încrederea într-un sistem de sănătate se construieşte şi prin oameni sau, în primul rând, prin profesioniştii care îl susţin zi de zi. De aceea, protejarea, motivarea şi dezvoltarea resursei umane din sănătate trebuie să reprezinte una dintre cele mai importante investiţii pentru asigurarea unui sistem de sănătate funcţional”, a mai transmis CMR.

Colegiul Medicilor din România a rămas un partener instituţional deschis dialogului şi colaborării cu toate autorităţile şi organizaţiile profesionale, având un obiectiv comun - un sistem de sănătate stabil, performant şi orientat către pacient.

„Fiecare decizie luată astăzi în sănătate va produce efecte timp de mulţi ani. De aceea, este esenţial ca aceste decizii să fie construite cu responsabilitate, cu respect pentru profesionişti şi cu grija permanentă faţă de pacienţi.

România are nevoie de o strategie naţională pentru resursa umană din sănătate -, dar una care să nu fie doar pe hârtie - deoarece viitorul sistemului medical depinde, înainte de toate, de oamenii care profesează în acest sistem zi de zi”, mai arată comunicatul CMR.

Citește și: Ministrul interimar al Muncii: Ministerul Muncii nu contestă pe fond decizia Curţii de Apel Bucureşti pe proiectul Legii salarizării

Amenzi de peste 350.000 de lei, în urma unor noi controale sanitare pe litoral
Actualitate 12 August 2026, 11:19

Amenzi de peste 350.000 de lei, în urma unor noi controale sanitare pe litoral

Printre neregulile constatate se numără întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de prelucrare, depozitare și...

Amenzi de peste 350.000 de lei, în urma unor noi controale sanitare pe litoral
Trump confirmă că a schimbat avionul după summitul NATO din cauza unei posibile amenințări
Actualitate 12 August 2026, 10:57

Trump confirmă că a schimbat avionul după summitul NATO din cauza unei posibile amenințări

Manevra secretă a avut loc la o zi după ce Statele Unite au reluat atacurile militare asupra Iranului, în urma eșecului...

Trump confirmă că a schimbat avionul după summitul NATO din cauza unei posibile amenințări
Canicula persistă în sudul țării: Temperaturile vor urca până la 38 de grade
Actualitate 12 August 2026, 10:51

Canicula persistă în sudul țării: Temperaturile vor urca până la 38 de grade

În cea mai mare parte a Carpaților Meridionali și de Curbură, în jumătatea nordică a Olteniei și în nord-vestul Munteniei,...

Canicula persistă în sudul țării: Temperaturile vor urca până la 38 de grade
Centrala Nuclear-Electrică Cernavodă, închisă complet începând de joi dimineață
Actualitate 12 August 2026, 10:37

Centrala Nuclear-Electrică Cernavodă, închisă complet începând de joi dimineață

Scăderea Dunării nu mai permite funcţionarea în condiţii normale a reactorului 2.

Centrala Nuclear-Electrică Cernavodă, închisă complet începând de joi dimineață
Premierul Bolojan: Am ajuns la cea de-a 100-a creşă construită la nivel naţional cu bani din PNRR
Actualitate 12 August 2026, 09:41

Premierul Bolojan: Am ajuns la cea de-a 100-a creşă construită la nivel naţional cu bani din PNRR

"Este o investiţie modernă, construită la standarde de eficienţă energetică ridicată, cu spaţii adaptate nevoilor copiilor şi...

Premierul Bolojan: Am ajuns la cea de-a 100-a creşă construită la nivel naţional cu bani din PNRR
Eclipsă parțială de Soare, vizibilă în România
Actualitate 12 August 2026, 08:30

Eclipsă parțială de Soare, vizibilă în România

Luna va acoperi cel mult aproximativ o treime din discul solar, iar observarea fenomenului va fi posibilă numai din locurile...

Eclipsă parțială de Soare, vizibilă în România
Noua Lege a integrității, în analiza CCR
Actualitate 12 August 2026, 08:01

Noua Lege a integrității, în analiza CCR

Adoptarea actului normativ este legată de un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență și ar trebui promulgat până...

Noua Lege a integrității, în analiza CCR
Furtuni violente s-au dezlănțuit în centrul SUA
Actualitate 12 August 2026, 07:21

Furtuni violente s-au dezlănțuit în centrul SUA

Inundațiile au afectat mai multe zone.

Furtuni violente s-au dezlănțuit în centrul SUA

Radio România Actualitați

Circulație oprită pe A1, pe sensul spre București

Circulație oprită pe A1, pe sensul spre București

Circulație oprită pe A1, pe sensul spre București
Donald Trump a schimbat în secret avionul la plecarea de la summitul NATO de la Ankara

Donald Trump a schimbat în secret avionul la plecarea de la summitul NATO de la Ankara

Donald Trump a schimbat în secret avionul la plecarea de la summitul NATO de la Ankara
Cinci persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier din judeţul Dâmboviţa

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier din judeţul Dâmboviţa

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier din judeţul Dâmboviţa
Două persoane au încercat să fure componente ale barjelor scufundate în Dunăre

Două persoane au încercat să fure componente ale barjelor scufundate în Dunăre

Două persoane au încercat să fure componente ale barjelor scufundate în Dunăre