Sursa ta de încredere

COP28 Dubai: Papa Francisc îndeamnă la unitate împotriva distrugerii naturii

“O lume săracă în contemplare va fi o lume poluată în suflet, o lume care va continua să renunţe la oameni şi să producă deşeuri”, consideră capul Bisericii Catolice.

Publicat: 03 Decembrie 2023, 12:09  • Actualizat: 03 Decembrie 2023, 12:19

Papa Francisc îndeamnă ca toate religiile lumii să se unească pentru a se opune devastării “rapace” a mediului, transmite Reuters, citat de Agerpres.

În vârstă de 86 de ani, Suveranul pontiff urma să susţină un discurs în deschiderea Pavilionului Credinţei din cadrul conferinţei climatice COP28 de la Dubai, însă o inflamaţie pulmonară l-a forţat să rămână la Vatican.

Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a dat citite mesajului papei.

“Religiile, ca voci ale conştiinţei în beneficiul umanităţii, ne amintesc că suntem creaturi finite, dominate de o nevoie de infinit”, a spus papa, menţionând că un Pavilion al Credinţei reprezintă o premieră la o conferinţă COP.

“Pentru că suntem cu adevărat muritori, avem limitele noastre, iar protejarea vieţii presupune, de asemenea, să ne opunem iluziei rapace de omnipotenţă care ne devastează planeta”, a spus papa.

Religiile, a subliniat el, “trebuie să acţioneze, în mod urgent, pentru binele mediului”, să-şi educe membrii pentru a urma “stiluri de viaţă sobre şi fraterne” în locul celor risipitoare, şi să acţioneze pentru o revenire la contemplarea individuală a măreţiei naturii.

“Aceasta este o obligaţie esenţială pentru religii, care sunt chemate să predea contemplaţia, deoarece creaţia nu este doar un ecosistem ce trebuie conservat, ci şi un dar ce trebuie îmbrăţişat”, a spus Francisc.

“O lume săracă în contemplare va fi o lume poluată în suflet, o lume care va continua să renunţe la oameni şi să producă deşeuri”, consideră capul Bisericii Catolice.

| Citește și: Papa Francisc deplânge ''situaţia umanitară gravă'' din Fâșia Gaza

În discursul său principal pregătit pentru conferinţa de sâmbătă, papa Francisc şi-a reiterat apelul pentru eliminarea combustibililor fosili. Sute de instituţii catolice din întreaga lume au anunţat planuri de renunţare la acestea.

O investigaţie Reuters a constatat, însă, că în Statele Unite ale Americii - cel mai mare producător de petrol şi gaze din lume şi unde aproximativ un sfert din populaţie este catolică - nicio dieceză nu a anunţat că a renunţat la combustibili fosili.

În discursul său adresat liderilor religioşi, papa Francisc a mai spus că pacea şi modul în care este gestionată planeta sunt interdependente. “În faţa ochilor noştri, putem vedea cum războaiele şi conflictele dăunează mediului şi divizează naţiunile, împiedicând un angajament comun de a aborda probleme comune, cum ar fi protecţia planetei”, a spus el.

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic