Sursa ta de încredere

Directorul ANM: Vreme caldă în minivacanța de Paște, cu foarte puține ploi

Luna mai va începe cu o vreme în general frumoasă.

Directorul ANM: Vreme caldă în minivacanța de Paște, cu foarte puține ploi
Foto: Elena Leya/ unsplash.com

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 29 Aprilie 2024, 13:06  • Actualizat: 29 Aprilie 2024, 13:06

Vremea va fi caldă în minivacanța de Paște, cu foarte puține ploi, după cum a anunțat luni, 29 aprilie, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

Conform directorului ANM începând de pe 1 mai vremea va fi caldă în toată țara, cu temperaturi de la 17 până la 24 - 25 de grade Celsius, cu cele mai mari valori în regiunile extra-carpatice.

„Vorbim aici de Vest, Sud-Vest, Sud. Pot spune că ne apropiem de maximumul unei zile de vară, dar nu excludem ca, pe parcursul serii şi al nopţii, să avem şi averse slabe.

Este important să petrecem timp liber cu cei dragi, pentru că vremea, în această Săptămână Mare, va fi una frumoasă şi în încălzire de la o zi la alta.

Dacă astăzi contăm pe valori de până la 27 grade, mâine (marţi, 30 aprilie 2024, n.r.) cu acelaşi ecart încheiem luna aprilie, cu valori generoase, de 27 de grade. Acest lucru înseamnă valori peste ceea ce ar fi normal pentru o ultimă decadă a unei luni aprilie”, a spus Elena Mateescu, potrivit Agerpres.

Vreme frumoasă la începutul lunii mai

Conform directorului general al ANM, luna mai va începe cu o vreme în general frumoasă, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi temperaturi minime pozitive în toată ţara. Paștele ortodox va fi sărbătorit duminică, 5 mai.

„Astfel, vom avea 10 - 12 grade Celsius în jumătatea sudică a ţării, valori de până la 8 - 9 grade Celsius, în jumătatea nordică, respectiv 11 - 12 grade Celsius în Capitală, în prima zi a sfintelor sărbători.

De asemenea, ziua de duminică va aduce valori între 17 până la 20 - 22 de grade Celsius, inclusiv în Bucureşti”, a spus şefa ANM.

În privința ploilor, Elena Mateescu a spus că în Capitală, mai ales miercuri și joi, începând de seara, sunt posibile averse de scurtă durată, în cantităţi foarte mici.

Citește și: Litoralul românesc, pregătit pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu