Sursa ta de încredere

Directorul general al Poștei Române: Au fost evitate concedierile prin reducerea posturilor la nivel central

„Paradoxal, foarte puţini oameni sunt daţi afară. În cadrul procesului de restructurare din acest an, noi am vizat o reducere de aproximativ 70 de posturi. În realitate au fost doar 67”, a spus directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română, Valentin Ştefan.

Directorul general al Poștei Române: Au fost evitate concedierile prin reducerea posturilor la nivel central
Foto: Radio România

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 05 Aprilie 2025, 14:57  • Actualizat: 05 Aprilie 2025, 14:57

Directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română, Valentin Ştefan, a declarat că au fost evitate concedierile prin reducerea numărului net de posturi din aparatul central de la 270 la aproximativ 300.

„Am redus numărul net de posturi de la 370 la aproximativ 300, evitând concedierile. În clipa de faţă, cred că avem 297 de posturi în aparatul central. Ne oprim la 300, din 1.200 cât erau acum trei ani”, a explicat managerul Poştei Române, precizând că au fost disponibilizaţi puţini oameni.

„Paradoxal, foarte puţini oameni sunt daţi afară. În cadrul procesului de restructurare din acest an, noi am vizat o reducere de aproximativ 70 de posturi. În realitate au fost doar 67.

Dintre aceştia, majoritatea fie au plecat voluntar, fie au plecat prin transfer către alte structuri unde era nevoie de oameni şi n-am mai angajat. Am dat un număr foarte mic de preavize, undeva la şase sau şapte preavize”, a mai spus Valentin Ştefan.

De asemenea, directorul general al Poștei Române a spus că are încredere că și cei care au primit preavize de concediere îşi vor găsi locul în cadrul companiei pe alte funcţii.

Cum a fost restructurat aparatul administrativ al Poștei Române

Anterior, joi, Compania Naţională Poşta Română a transmis un comunicat de presă în care a precizat că a eliminat 75% din posturile de la nivel central, de la 1.200 la 300 de angajaţi, în timp ce, la nivel naţional, numărul total de angajaţi a fost redus cu 18%, de la 25.000 în iunie 2021 la 20.500 în prezent.

„Poşta Română a implementat o restructurare profundă a aparatului administrativ, eliminând 75% din posturile de la nivel central - de la 1.200 la 300 de angajaţi. La nivel naţional, numărul total de angajaţi a fost redus cu 18%, de la 25.000 în iunie 2021 la 20.500 în prezent, fără a afecta calitatea serviciilor.

De la începutul anului 2025, numărul angajaţilor din Administraţia Centrală s-a diminuat cu 67 de posturi, reprezentând un procent semnificativ de 20%, generând o economie anuală de aproximativ 10.000.000 lei la bugetul companiei”, arată documentul citat de Agerpres.

Economiile înregistrate în urma optimizărilor

Până în prezent, optimizările au condus la economii totale de 151,3 milioane de lei, dintre care 122,4 milioane de lei reprezintă economii nete, excluzând beneficiile generate de mobilitatea salariaţilor.

Conform sursei citate, pe fondul reducerii birocraţiei, cererea pentru serviciile Poştei Române este în creştere considerabilă. Segmentul de curierat a marcat o redresare importantă în 2024, cu o creştere de 11% a veniturilor, după o perioadă prelungită de declin.

„Această performanţă este rezultatul strategiei agresive de recâştigare a competitivităţii pe piaţa de curierat. Poşta Română rămâne un pilon esenţial al infrastructurii logistice şi poştale din România, continuând transformarea şi modernizarea pentru a răspunde cerinţelor actuale ale pieţei.

Compania continuă să facă toate demersurile pentru a deveni o structură eficientă, suplă, în cadrul căreia deciziile şi responsabilităţile sunt descentralizate, principalul scop fiind acela de satisfacţie a clienţilor deserviţi”, se mai precizează în document.

Citește și: Poşta Română a desfiinţat 75% din posturile de la nivel central și 18% la nivel național

Italia: Numărul de zile în care turiștii din Veneția vor fi taxați va crește în 2027
Actualitate 16 Octombrie 2026, 16:22

Italia: Numărul de zile în care turiștii din Veneția vor fi taxați va crește în 2027

Veneţia a fost primul oraş din lume care a introdus taxa de acces, în anul 2024.

Italia: Numărul de zile în care turiștii din Veneția vor fi taxați va crește în 2027
Salvamont Prahova: Ninsoarea, vântul puternic şi ceaţa transformă traseele montane în adevărate provocări | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 16:00

Salvamont Prahova: Ninsoarea, vântul puternic şi ceaţa transformă traseele montane în adevărate provocări | VIDEO

Turiștii care își planifică drumeții sunt îndemnați să se informeze înainte de plecare, să aibă echipament adecvat și să...

Salvamont Prahova: Ninsoarea, vântul puternic şi ceaţa transformă traseele montane în adevărate provocări | VIDEO
PSD: Toate solicitările adresate premierului desemnat se regăsesc în programul de guvernare depus la Parlament
Actualitate 16 Octombrie 2026, 14:22

PSD: Toate solicitările adresate premierului desemnat se regăsesc în programul de guvernare depus la Parlament

„PSD face apel la toate forţele politice parlamentare ca în perioada următoare să renunţe la mizele politice mărunte şi să se...

PSD: Toate solicitările adresate premierului desemnat se regăsesc în programul de guvernare depus la Parlament
DNSC: Atacatorii exploatează încrederea, graba și teama pentru a obține date personale sau bani
Actualitate 16 Octombrie 2026, 14:16

DNSC: Atacatorii exploatează încrederea, graba și teama pentru a obține date personale sau bani

Mesajele și apelurile pot părea convingătoare, însă scopul lor este, de cele mai multe ori, obținerea datelor personale, a...

DNSC: Atacatorii exploatează încrederea, graba și teama pentru a obține date personale sau bani
Nicuşor Dan, pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina. Rusia exercită o presiune tot mai mare
Actualitate 16 Octombrie 2026, 13:56

Nicuşor Dan, pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina. Rusia exercită o presiune tot mai mare

„Avem o relaţia strategică foarte bună cu SUA”, a declarat Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan, pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina. Rusia exercită o presiune tot mai mare
Bulgaria a cerut NATO desfășurarea de avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din Marea Neagră
Actualitate 16 Octombrie 2026, 12:29

Bulgaria a cerut NATO desfășurarea de avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din Marea Neagră

„Aliaţii noştri au, de asemenea, capacităţi limitate. România are nevoie de resurse suplimentare, la fel ca şi statele...

Bulgaria a cerut NATO desfășurarea de avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din Marea Neagră
Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile
Actualitate 16 Octombrie 2026, 12:24

Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile

Şefa FMI a apreciat că autoreglementarea industriei AI este o abordare adecvată, având în vedere că guvernele nu sunt...

Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile
O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Radio România Actualitați

Luna trecută, România a avut cea mai mare rată a inflaţiei din UE

Luna trecută, România a avut cea mai mare rată a inflaţiei din UE

Luna trecută, România a avut cea mai mare rată a inflaţiei din UE
Cine îi sprijină pe tinerii diagnosticați cu cancer după tratament?

Cine îi sprijină pe tinerii diagnosticați cu cancer după tratament?

Cine îi sprijină pe tinerii diagnosticați cu cancer după tratament?
A început plata avansurilor la subvenţiile agricole pentru 2026

A început plata avansurilor la subvenţiile agricole pentru 2026

A început plata avansurilor la subvenţiile agricole pentru 2026
Miniștri propuși în Cabinetul Niculescu vor fi audiați la începutul săptămânii viitoare

Miniștri propuși în Cabinetul Niculescu vor fi audiați la începutul săptămânii viitoare

Miniștri propuși în Cabinetul Niculescu vor fi audiați la începutul săptămânii viitoare