Două tăblițe cerate care conțin contracte de muncă din perioada romană sunt expuse la Muzeul Național de Istorie a României.

Datate în anii 131 și 164 d.Hr., artefactele au fost descoperite la Alburnus Maior, actuala localitate Roșia Montană.

Piesele fac parte dintr-o categorie de descoperiri cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de „Tăblițele Cerate Dacice” sau „Tripticele Transilvane”. Potrivit muzeului, acestea reprezintă unele dintre cele mai importante izvoare documentare despre viața din provincia romană Dacia.

Tăblițele au fost descoperite întâmplător în urma redeschiderii unor galerii miniere romane, în contextul intensificării exploatărilor din Transilvania în timpul împărătesei Maria Tereza și al împăratului Iosif al II-lea.

În anii 1786, 1788, 1790, 1820 sau, potrivit unor surse, 1824, precum și în 1854 și 1855, minerii au găsit peste 30 de asemenea „cărți de lemn” acoperite cu ceară. Unele s-au degradat imediat după scoaterea la suprafață, din cauza stării precare de conservare și a contactului cu aerul, iar altele s-au pierdut.

În prezent, sunt păstrate 25 de tăblițe. Documentele oferă informații despre organizarea economică, activitatea minieră, așezările, viața religioasă și raporturile juridice din comunitatea de la Alburnus Maior.

Analizarea lor le-a permis specialiștilor să înțeleagă mai bine felul în care dreptul roman era aplicat în viața cotidiană. Tăblițele sunt considerate surse importante nu numai pentru istoria provinciei Dacia, ci și pentru studiul dreptului în întregul Imperiu Roman.

Cel mai vechi document, datat în anul 131

Cele două documente expuse la Muzeul Național de Istorie a României provin dintr-un lot de 11 tăblițe descoperite în anul 1854.

Prima piesă, „Tabula Cerata D. XVIII”, este cea mai veche dintre tăblițele cerate cunoscute de la Alburnus Maior. Documentul reprezintă un contract de muncă încheiat la 6 februarie 131 d.Hr.

Din tripticul confecționat din lemn de brad s-a păstrat numai una dintre cele trei plăci. Textul conservat arată că actul a fost redactat de juristul Valerius Firmus și îi privea pe mai mulți contractanți cu nume de origine iliră. Printre aceștia se numără Verzo, fiul lui Beusas, Dasius, fiul lui Verzon, și alte două persoane care purtau patronimicul Beusantis.

Amănunte despre salarizare și munca specializată

Cea de-a doua piesă, „Tabula Cerata D. XI”, este un contract de închiriere a forței de muncă încheiat la 20 mai 164 d.Hr., în localitatea Immenosum Maius.

Tăblița fusese utilizată și anterior, pe suprafața sa fiind vizibile urmele unei scrieri mai vechi, peste care a fost redactat noul document.

Arendașul Aurelius Adiutor și juristul Flavius Secundinus, autorul actului, erau cetățeni romani. Celelalte persoane menționate aveau statutul de peregrini, respectiv locuitori liberi ai Imperiului care nu dețineau cetățenia romană.

Beneficiarul contractului, Memmius, fiul lui Asclepios, pare să fi fost de origine orientală. Numele martorilor indică, la rândul lor, origini diverse: Titus, fiul lui Beusantis, supranumit Bradua, ar fi avut o origine iliro-dalmatină, iar Socratios, fiul lui Socration, una greco-orientală.

Ca document juridic, „Tabula Cerata D. XI” oferă informații despre organizarea activității miniere, salarizarea muncii specializate și drepturile și obligațiile părților contractante. Din această perspectivă, piesa este considerată una dintre sursele importante pentru studierea originilor legislației muncii.

Citește și: Poarta Mara și presa pentru struguri de la Muzeul Satului Baia Mare, restaurate