Sursa ta de încredere

Explicațiile unui crescător de păsări în scandalul cărnii colorate din galantare

Un fermier constănțean admite că este posibil ca, prin intermediul furajelor, puii să devină mai coloraţi.

Explicațiile unui crescător de păsări în scandalul cărnii colorate din galantare

Publicat: 29 Martie 2024, 19:48  • Actualizat: 29 Martie 2024, 22:53

Confederaţia Patronală Concordia solicită clarificarea competenţelor pentru instituţiile de control şi coordonare a activităţii acestora, pentru a fi evitate situaţii care pot alarma populația.

Neclarităţile au un impact negativ asupra activităţii economice, susţin reprezentanţii organizaţiei patronale.

În opinia lor, recentul schimb de replici dintre Protecţia Consumatorilor şi Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară reprezintă un precedent periculos, care poate pune sub semnul întrebării întreaga producţie avicolă a ţării.

Proprietarul unei ferme avicole din localitatea constănțeană Galeşu spune că este prima dată când aude despre pui vopsiţi, dar admite că este posibil ca, prin intermediul furajelor, aceştia să devină mai coloraţi.

Coloranții din furaje pot să schimbe pigmentul pielii

"Știm, într-adevăr, că există în industrie posibilitatea de a se introduce în furajele cu care se alimentează puii coloranţi care pot fi sintetici sau naturali şi care pot să schimbe pigmentul pielii. Probabil că acei coloranţi sunt alimentari, inclusiv cei sintetici, iar cei naturali sunt obţinuţi din nişte plante", a spus Ticu Danciu, citat de Radio România Actualități.

La rândul său, ministrul Agriculturii a dat asigurări că fermierii români produc pui de calitate, iar 40 la sută din această carne este exportată în Franţa.

Potrivit lui Florin Barbu, instituţiile de control ar trebui să prezinte în spaţiul public certificatul şi rezultatele analizelor pe care le-au făcut în laboratoare pentru acest tip de pui.

Președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a avertizat că în România sunt vânduți pui vopsiți prin hrănire, ca să pară de calitate superioară.

Citește și: Peste 17 tone de produse lactate, confiscate de inspectorii sanitar-veterinari

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu