Sursa ta de încredere

Femeia care a câștigat peste 10 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat banii: „Mi-ar putea salva viaţa”

Câștigătoarea este din Oradea, are vârsta de 59 de ani şi este pensionată medical.

Femeia care a câștigat peste 10 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat banii: „Mi-ar putea salva viaţa”

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 19 August 2026, 16:12  • Actualizat: 19 August 2026, 18:31

Câştigătoarea celui mai mare premiu la Loto 6/49, în valoare de 52,839 milioane de lei, sumă echivalentă cu peste 10,07 milioane de euro, şi-a ridicat câştigul în cursul zilei de miercuri, 19 august, a anunţat Loteria Română.

Câştigătoarea nu a dorit să-şi facă publică identitatea. Aceasta este din Oradea, are vârsta de 59 de ani şi este pensionată medical.

„Acest premiu este o minune care mi-ar putea salva viaţa”

Femeia a spus că a intrat întâmplător în agenţie şi a ales să completeze „nişte numere la nimereală”, potrivit Agerpres.

„Pentru mine, acest premiu este o minune care mi-ar putea salva viaţa. Consider că e noroc şi, în acelaşi timp, o binecuvântare. Cu aceşti bani îmi voi lua viaţa de la capăt”, a mărturisit emoţionată câştigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49, obţinut la tragerea loto din 13 august.

Citește și: S-a câștigat cel mai mare premiu de categoria I din istoria jocului Loto 6/49

Elevii intră, de vineri, în vacanța de toamnă
Actualitate 22 Octombrie 2026, 18:54

Elevii intră, de vineri, în vacanța de toamnă

Cursurile se vor relua pe 2 noiembrie.

Elevii intră, de vineri, în vacanța de toamnă
După recentele incidente violente, noul ministru al Educației propune suplimentarea paznicilor în școli
Actualitate 22 Octombrie 2026, 17:07

După recentele incidente violente, noul ministru al Educației propune suplimentarea paznicilor în școli

Posturile suplimentare ar urma să fie alocate cu prioritate în unitățile de învățământ unde există riscuri de securitate.

După recentele incidente violente, noul ministru al Educației propune suplimentarea paznicilor în școli
Președintele Nicușor Dan: Avem nevoie de școli mai sigure
Actualitate 22 Octombrie 2026, 16:40

Președintele Nicușor Dan: Avem nevoie de școli mai sigure

Un elev și-a atacat cu o macetă, joi, un coleg la Pitești. La începutul săptămânii, un elev a înjunghiat o profesoară într-o...

Președintele Nicușor Dan: Avem nevoie de școli mai sigure
CCR: A existat conflict juridic între Guvern şi Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE
Actualitate 22 Octombrie 2026, 16:00

CCR: A existat conflict juridic între Guvern şi Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE

Sesizarea, depusă de Sorin Grindeanu, acuză existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern.

CCR: A existat conflict juridic între Guvern şi Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE
Parlamentul European cere UE să ia în considerare o operațiune navală după atacurile din Marea Neagră
Actualitate 22 Octombrie 2026, 14:22

Parlamentul European cere UE să ia în considerare o operațiune navală după atacurile din Marea Neagră

PE a condamnat cu fermitate cele mai recente atacuri soldate cu victime în largul coastelor Bulgariei şi României, precum şi...

Parlamentul European cere UE să ia în considerare o operațiune navală după atacurile din Marea Neagră
Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deşeuri de ambalaje din plastic
Actualitate 22 Octombrie 2026, 14:13

Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deşeuri de ambalaje din plastic

România, conform datelor din 2023, are o rată de reciclare uşor peste 30%.

Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deşeuri de ambalaje din plastic
CEDO: România nu a încălcat drepturile judecătorilor prin eșalonarea plății sumelor salariale restante
Actualitate 22 Octombrie 2026, 13:12

CEDO: România nu a încălcat drepturile judecătorilor prin eșalonarea plății sumelor salariale restante

Curtea, în unanimitate, declară cererile inadmisibile.

CEDO: România nu a încălcat drepturile judecătorilor prin eșalonarea plății sumelor salariale restante
Curtea Penală Internațională și funcționarii săi câștigă Premiul Saharov pentru libertatea de gândire
Actualitate 22 Octombrie 2026, 13:09

Curtea Penală Internațională și funcționarii săi câștigă Premiul Saharov pentru libertatea de gândire

Distincția se acordă persoanelor și organizațiilor care apără drepturile omului și democrația.

Curtea Penală Internațională și funcționarii săi câștigă Premiul Saharov pentru libertatea de gândire

Radio România Actualitați

CSAT: România își consolidează capacitățile de supraveghere maritimă și de combatere a dronelor

Protestele de sâmbătă din Franța vor fi autorizate doar la cererea sindicatelor

ANSVSA: 1,1 milioane de doze gratuite de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare și variolei ajung în țară

Liga2: FC Bihor câștigă în deschiderea etapei a 11-a