Forumul Judecătorilor: Modificările privind pensionarea şi cuantumul pensiilor ar putea determina demisia a peste 1.000 de magistraţi
AFJR constată că autorităţile relevante nu au reacţionat „sub nicio formă” pentru a corecta erorile de legiferare din anul 2022.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 31 Iulie 2025, 11:22 • Actualizat: 31 Iulie 2025, 11:22
Propunerile Guvernului de a modifica vârsta și cuantumul pensiilor ar putea determina pensionarea sau demisia a peste 1000 de judecători și procurori, este de părere Asociația Forumul Judecătorilor din România (AFJR).
AFJR spune că, în ultimii ani, a cerut autorităților „de zeci de ori” să adopte reforme prin care justiția să își recapete elementele necesare funcționării sale în baza principiilor independenţei, meritocraţiei, eficienţei şi responsabilităţii.
„Cu toate acestea, legile justiţiei, adoptate în anul 2022, au adus un regres inacceptabil, sistemul judiciar fiind afectat grav în privinţa pilonilor săi, a fundamentelor unei justiţii independente, iar reacţiile Consiliului Superior al Magistraturii au ridicat întrebări fireşti despre rolul său de garant al independenţei justiţiei, fapt care a erodat încrederea în capacitatea sa de a acţiona în acest sens, alimentând impresia că CSM nu apără în mod egal toţi magistraţii, ci favorizează conformismul în detrimentul vocilor critice, prioritizând aspectele materiale în defavoarea apărării principiilor”, arată judecătorii.
Erorile de legiferare din 2022 nu au fost corectate
În acest context, AFJR constată că autorităţile relevante nu au reacţionat „sub nicio formă” pentru a corecta erorile de legiferare din anul 2022, legile din 2022 fiind adoptate în procedură de urgenţă, fără a se aştepta avizul Comisiei de la Veneţia, solicitat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
„În ceea ce priveşte propunerile Guvernului din data de 29 iulie pentru modificarea legislaţiei privind pensiile de serviciu din domeniul justiţiei, deşi se impun corecţiile fiscale, în aşa fel încât pensiile aflate în plată, stabilite în acest mod până la 31.12.2023, să nu fie mai mari decât salariul magistraţilor în activitate (cum se întâmplă deja pentru acele pensii stabilite începând cu 01.01.2024), în mod inexplicabil acest lucru nu este abordat, ci se avansează din nou modificarea condiţiilor de vechime minimă ori a condiţiilor de vârstă necesare pensionării pe viitor a magistraţilor, ceea ce reprezintă o afectare a independenţei şi a încrederii legitime a persoanelor în cauză (judecători sau procurori) în exerciţiu la data modificării acestor dispoziţii şi care ar putea determina pensionarea sau demisia imediată a peste 1.000 de magistraţi, în special acei judecători şi procurori care au apărat independenţa justiţiei în ultimii ani, în faţa unor atacuri nemaiîntâlnite”, subliniază Forumul Judecătorilor.
De altfel, sursa citată menţionează că judecătorii care se pensionează la vârste reduse provin „masiv” de la instanţele cu deficit cronic de personal, determinat de peste 1.000 de posturi vacante, care nu se ocupă din cauza refuzului de organizare a concursurilor de admitere, deoarece nu ar exista resurse bugetare în acest sens, deşi AFJR a făcut multiple apeluri publice în acest scop.
„Statutul judecătorilor şi procurorilor trebuie să fie unul previzibil, iar nu modificat de zeci de ori în câţiva ani, în scopuri electorale sau pentru a determina crize de personal şi părăsirea sistemului judiciar de mii de judecători”, precizează AFJR.
Citește și: CSM atrage atenţia asupra unei iminente crize de magistraţi













