Ierusalimul de Est: Imobil în care locuiau 70 de palestinieni, demolat cu un buldozer condus de ministrul securității naționale
Autorităţile au justificat demolarea prin absenţa autorizației de construire, însă acest document este aproape imposibil de obţinut de către palestinieni.
Articol de Victor Marin, Publicat: 06 Octombrie 2026, 19:52
Un imobil rezidenţial de 5 etaje, unde locuiau în jur de 70 de persoane, a fost demolat de buldozere israeliene în Ierusalimul de Est, în vederea unui "transfer forţat" al locatarilor, a anunţat autoritatea locală palestiniană.
Autorităţile israeliene au justificat demolarea acestui imobil prin absenţa autorizației de construire, însă acest document este aproape imposibil de obţinut de către palestinieni.
Anexarea Ierusalimului de Est, ocupat în 1967 în urma celui de-al treilea război israeliano-arab, este considerată ilegală de către ONU, care condamnă cu regularitate măsurile israeliene ce vizează să modifice componenţa demografică a acestei părţi cu populaţie majoritar palestiniană a Oraşului Sfânt.
Ministrul israelian al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir, de extremă dreapta, s-a urcat la comenzile unui buldozer în timpul demolării clădirii, notează Agerpres.
"Ador să aud acest zgomot. Demolăm ceea ce este ilegal", a spus el într-un videoclip postat pe X.
Unii locuitori au declarat pentru AFP, în urmă cu o zi, că au primit un aviz de demolare, în care nu se preciza când aceasta va avea loc.
O învățătoare a povestit că nu i s-a permis să ia decât medicamentele, banii, geanta de mână şi cartea de identitate.
După demolare, oamenii scormoneau printre dărâmături căutând haine şi alte obiecte personale.
În Ierusalimul de Est trăiesc peste 360.000 de palestinieni şi 230.000 de israelieni.
Citește și: Pilot arestat după ce a încercat să își înjunghie colegul la bordul unui avion Flydubai













