În plin sezon turistic, cenuşa vulcanului Etna menține închis aeroportul din Catania
Muntele Etna, cel mai înalt și mai activ vulcan din Europa, perturbă frecvent zborurile.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 13 August 2026, 07:10 • Actualizat: 13 August 2026, 07:16
Zborurile de pe aeroportul Catania din Sicilia rămân suspendate din cauza emisiilor de cenușă provenite de la vulcanul pe de Muntele Etna.
Potrivit Reuters, restricțiile perturbă traficul aerian într-una dintre cele mai aglomerate perioade ale sezonului turistic.
Operatorul aeroportului, SAC, a anunțat că traficul aerian va rămâne suspendat până joi după-amiază (ora 14:00 GMT), după prelungirea închiderii sectorului de spațiu aerian afectat din estul Siciliei.
Pasagerilor li se recomandă să verifice situația zborurilor direct la companiile aeriene.
Efectele activității vulcanice au fost resimțite și în Malta, unde au fost raportate anulări și întârzieri semnificative după ce norul de cenușă s-a deplasat spre sud, deasupra Mării Mediterane. Condițiile au început să se îmbunătățească, dar aeroportul internațional din Malta avertizează că perturbările pot continua.
Restricțiile de la Catania au sporit presiunea asupra celorlalte aeroporturi din Sicilia. Aeroportul din Palermo a preluat în ultimele zile 190 de zboruri programate inițial să sosească sau să plece din Catania.
Redirecționarea curselor a provocat întârzieri și dificultăți pentru călători, pe fondul creșterii cererii pentru autobuze și taxiuri.
Muntele Etna, cel mai înalt și mai activ vulcan din Europa, perturbă frecvent activitatea aeroportului Catania, principala poartă aeriană de acces către Sicilia și al cincilea cel mai aglomerat aeroport din Italia.
Citește și: Nordul Spaniei, cufundat în întunericul eclipsei de Soare













