Noul președinte al ANPC: Activitatea instituţiei va fi orientată spre prevenţie, remedierea disfuncţionalităţilor şi creşterea conformării
„Am dezideratul ca activitatea instituţiei pe care o îndrum în acest moment să depăşească strict caracterul punitiv”, a spus Bekesi Csaba.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 26 Martie 2026, 12:13 • Actualizat: 26 Martie 2026, 12:16
Noul președinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Bekesi Csaba, a declarat joi, 26 martie, că activitatea instituției va fi orientată către prevenţie, remedierea disfuncţionalităţilor şi creşterea gradului de conformare în mediul economic.
„Preluarea mandatului de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor înseamnă asumarea, cu seriozitate şi determinare, a rolului de garant al drepturilor consumatorilor, un rol pe care îl onorez cu întreaga mea pregătire profesională.
Domeniul public face parte integrantă din parcursul meu profesional, fiind marcat de o interacţiune constantă cu cetăţenii şi de o preocupare susţinută pentru înţelegerea nevoilor şi, mai ales, a aşteptărilor acestora.
Experienţa acumulată până în prezent s-a construit prin îndrumare, atât primită, cât şi oferită. Cred că relevanţa unei instituţii publice derivă din capacitatea sa de a răspunde nevoilor comunităţii.”, a spus Bekesi Csaba.
Bekesi Csaba: Am dezideratul ca ANPC să depăşească strict caracterul punitiv
De asemenea, Bekesi Csaba a spus că vrea ca ANPC să depăşească strict caracterul punitiv, orientându-se către o acţiune proactivă de remediere a disfuncţionalităţilor şi de stimulare a unui grad de conformare în mediul economic, printr-o abordare echilibrată.
Am dezideratul ca activitatea instituţiei pe care o îndrum în acest moment să depăşească strict caracterul punitiv, orientându-se către o acţiune proactivă de remediere a disfuncţionalităţilor şi de stimulare a unui grad de conformare în mediul economic, printr-o abordare echilibrată.
Îmi propun ca această implicare să fie nu doar declarativă, ci şi vizibilă, astfel încât eforturile colegilor din cadrul ANPC să fie resimţite în mod pozitiv de către întreaga societate”,
Bekesi Csaba Lajos a fost numit în funcţia de preşedinte al ANPC, luni, 23 martie, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.













