Patriarhul Daniel: Prin venirea Sa, Mântuitorul sfinţeşte lumea, ca dar al lui Dumnezeu pentru oameni
Capul BOR a oficiat slujba Sfintei Liturghii împreună cu Preasfinţitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, din Patriarhia Ortodoxă a Antiohiei, cu Episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul şi cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul şi cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 25 Decembrie 2024, 13:36 • Actualizat: 25 Decembrie 2024, 13:56
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre semnificația Nașterii Domnului, miercuri, în predica rostită la Sfânta Liturghie.
"Fiul veşnic al Tatălui în mod liber coboară din ceruri, se zămisleşte de la Duhul Sfânt şi se naşte din Fecioara Maria ca om în Peştera din Betleem şi se culcă în ieslea din acea peşteră, care era o poiată, un adăpost pentru vite, pentru animalele necuvântătoare. Aceasta ne arată că în mod voit Dumnezeul cel plin de slavă s-a smerit pe sine, făcându-se om, şi a rânduit ca Naşterea Sa să se facă nu într-un palat, ci într-un adăpost sărac, într-o peşteră care servea de grajd pentru vite şi pentru oi", a arătat capul Bisericii Ortodoxe, citat de agenția de știri Basilica.
Patriarhul a explicat scopul venirii Sale pe pământ.
"El s-a smerit pe sine, pentru ca pe oameni să-i înalţe. Dar îi înalţă pe oameni prin smerită ascultare faţă de Dumnezeu, deoarece protopărinţii noştri, Adam şi Eva, înşelaţi de şarpe, voiau să fie ca Dumnezeu, dar prin neascultare de Dumnezeu. Iisus Hristos, fiul cel veşnic, se face om şi este ascultător faţă de Dumnezeu până la moarte şi încă moarte pe cruce. De aceea Dumnezeu L-a preaslăvit prin Înviere şi Înălţarea întru Slavă la ceruri şi i-a dat un nume mai presus de orice nume, ca numelui Iisus tot genunchiul să se plece şi a celor de pe pământ şi a celor din ceruri şi a celor de sub pământ", a mai spus Întâistătorul BOR.
Patriarhul a vorbit despre înţelesurile legate de Naşterea lui Iisus Hristos în peşteră, explicate de Sfântul Grigore de Nisa, accentuând că "prin aceasta noi înţelegem că toate au fost rânduite de Dumnezeu şi toate au înţeles profund". "Deci, prin venirea Sa în lume, El sfinţeşte lumea, ca dar al lui Dumnezeu pentru oameni", a spus Prea Fericitul Daniel.
Capul BOR a reamintit semnificaţia darurilor oferite Pruncului Iisus de către Cei Trei Magi de la Răsărit (aurul, tămâia şi smirna), "pline de înţelesuri duhovniceşti, (...) în mod inspirat alese şi oferite" şi a subliniat că acestea pot fi dăruite şi de noi Mântuitorului Hristos.
"Deci aceste daruri - aur, tămâie şi smirnă - au fost aduse de Cei Trei Magi, sau Regi de la Răsărit, conduşi de o stea minunată, ca ei să ajungă la Pruncul Iisus. Acum, desigur, noi ne punem întrebarea 'Ce oferim noi lui Iisus?', că nu cere de la noi aur şi nici tămâie şi smirnă, decât atunci când venim la biserică. Dar ce-i oferim noi în casele noastre, în activităţile noastre Pruncului Iisus. În loc de aur, oferim credinţă dreaptă, ortodoxă. Acesta este aurul creştinilor ortodocşi, dreapta credinţă, curată ca aurul. Îi oferim multă rugăciune, simbolizată de tămâie, cum am spus, 'să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea ta'. Şi în loc de smirnă îi oferim viaţă curată, sfântă, cu fapte de iubire milostive", a încheiat Patriarhul Daniel.
Înaltul ierarh a oficiat slujba Sfintei Liturghii împreună cu Preasfinţitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, din Patriarhia Ortodoxă a Antiohiei, cu Episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul şi cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul şi cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Creştinii ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici şi protestanţi sărbătoresc, la 25 decembrie, Naşterea Domnului sau Crăciunul.
Sărbătoare a naşterii cu trup a Mântuitorului Iisus Hristos, Crăciunul este primul praznic împărătesc cu data fixă, în ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului, amintește Agerpres.
Citește și: Papa Francisc inaugurează Jubileul Bisericii Catolice













