Sursa ta de încredere

Premierul Luca Niculescu: Avem nevoie de idei care să contribuie la îmbunătăţirea politicilor publice

„Trăim o perioadă în care provocările economice, sociale şi internaţionale ne arată cât de importantă este cooperarea şi cât de mult contează capacitatea de a găsi soluţii prin dialog şi responsabilitate”, a declarat Luca Niculescu.

Premierul Luca Niculescu: Avem nevoie de idei care să contribuie la îmbunătăţirea politicilor publice
Foto: Facebook | Luca Niculescu

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 02 Noiembrie 2026, 12:15  • Actualizat: 02 Noiembrie 2026, 12:15

Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis, luni, că există nevoia de idei care să contribuie la îmbunătățirea politicilor publice și de parteneriate care să genereze proiecte concrete.

Expertiza trebuie să ajungă acolo unde poate face o diferenţă în viaţa oamenilor, a mai transmis premierul, într-un mesaj video transmis participanţilor la „Bucharest Leaders Summit: Empowering the Future”, organizat la Palatul Parlamentului, în cadrul proiectului „Împreună protejăm România”.

Acesta a subliniat importanţa cooperării dintre instituţiile publice, specialişti, mediul economic şi societate pentru identificarea unor soluţii durabile la provocările actuale.

„Trăim o perioadă în care provocările economice, sociale şi internaţionale ne arată cât de importantă este cooperarea şi cât de mult contează capacitatea de a găsi soluţii prin dialog şi responsabilitate”, a declarat Luca Niculescu, citat de Agerpres.

„România are nevoie de responsabilitate, de solidaritate, de implicare”

Prim-ministrul a arătat că sănătatea, educaţia, securitatea şi apărarea, energia, diplomaţia, aderarea României la OCDE, competitivitatea economică, inovarea şi digitalizarea sunt teme care necesită un dialog permanent între instituţii şi specialişti.

„România are nevoie de responsabilitate, de solidaritate, de implicare, iar atunci când instituţiile publice, specialiştii, mediul economic şi societatea colaborează, avem mai multe şanse să găsim răspunsuri la provocările prezentului şi să construim un viitor, un viitor mai bun pentru generaţiile următoare”, a afirmat premierul.

Acesta a insistat asupra importanţei dialogului în activitatea Guvernului, subliniind că politicile publice trebuie să răspundă nevoilor reale ale cetăţenilor.

„Iar pentru Guvern, dialogul este important. Deciziile publice trebuie să răspundă nevoilor reale ale oamenilor, să fie fundamentate pe date, expertiză şi o bună înţelegere a realităţilor economice şi sociale”, a transmis prim-ministrul.

El a evidenţiat responsabilitatea autorităţilor de a anticipa riscurile, de a stabili priorităţi clare şi de a utiliza eficient resursele disponibile, în contextul transformărilor economice şi tehnologice, al provocărilor privind securitatea energetică şi al evoluţiilor internaţionale.

Premierul a atras atenţia că importanţa unor asemenea reuniuni nu constă doar în diversitatea temelor abordate sau în numărul participanţilor, ci mai ales în capacitatea de a genera rezultate concrete.

„Dincolo de temele abordate, dincolo de numărul participanţilor, valoarea unei asemenea iniţiative stă în capacitatea de a transforma dialogul în rezultate”, a subliniat Luca Niculescu.

Citește și: Premierul Luca Niculescu, la aniversarea Radio România: Cred într-un Radio public puternic și independent

ANM: Ploi în majoritatea regiunilor, până miercuri seară
Actualitate 02 Noiembrie 2026, 10:51

ANM: Ploi în majoritatea regiunilor, până miercuri seară

Meteorologii prognozează ninsori şi viscol la altitudini de peste 1.700 de metri.

ANM: Ploi în majoritatea regiunilor, până miercuri seară
Peste 200 de percheziţii domiciliare, în cadrul operaţiunii Jupiter 6
Actualitate 02 Noiembrie 2026, 10:33

Peste 200 de percheziţii domiciliare, în cadrul operaţiunii Jupiter 6

Dosarele vizează mai multe infracţiuni, printre care evaziune fiscală, spălarea banilor, contrabandă calificată, înşelăciune...

Peste 200 de percheziţii domiciliare, în cadrul operaţiunii Jupiter 6
Alegeri în SUA: Controlul asupra Congresului, miza votului de marți
Actualitate 02 Noiembrie 2026, 09:02

Alegeri în SUA: Controlul asupra Congresului, miza votului de marți

Rezultatele pot influența agenda administrației Trump și strategiile partidelor pentru alegerile prezidențiale din 2028.

Alegeri în SUA: Controlul asupra Congresului, miza votului de marți
Ucraina și Rusia anunță atacuri cibernetice asupra aplicațiilor de alertare a populației
Actualitate 02 Noiembrie 2026, 08:56

Ucraina și Rusia anunță atacuri cibernetice asupra aplicațiilor de alertare a populației

Atacurile cibernetice au fost comise după încheierea, duminică, a celui mai lung armistițiu din timpul războiului.

Ucraina și Rusia anunță atacuri cibernetice asupra aplicațiilor de alertare a populației
GERMANIA: Ace și obiecte metalice, găsite în dulciurile împărțite unor copii de Halloween
Actualitate 02 Noiembrie 2026, 08:24

GERMANIA: Ace și obiecte metalice, găsite în dulciurile împărțite unor copii de Halloween

Anchetatorii consideră că majoritatea obiectelor au fost introduse intenționat în dulciuri, cu scopul de a provoca vătămări.

GERMANIA: Ace și obiecte metalice, găsite în dulciurile împărțite unor copii de Halloween
Atacurile rusești lasă mii de ucraineni fără electricitate, în timp ce armistițiul din Herson se încheie
Actualitate 02 Noiembrie 2026, 07:20

Atacurile rusești lasă mii de ucraineni fără electricitate, în timp ce armistițiul din Herson se încheie

Pauza limitată a ostilităților, începută marți, a fost negociată cu ajutorul primei doamne a SUA, Melania Trump, și al papei...

Atacurile rusești lasă mii de ucraineni fără electricitate, în timp ce armistițiul din Herson se încheie
România cucerește prima medalie la JOT Dakar 2026: Argint pentru Daria Silișteanu la înot
Actualitate 02 Noiembrie 2026, 00:19

România cucerește prima medalie la JOT Dakar 2026: Argint pentru Daria Silișteanu la înot

Sportiva tricoloră va mai concura la Dakar în probele de 50 și 100 de metri spate.

România cucerește prima medalie la JOT Dakar 2026: Argint pentru Daria Silișteanu la înot
ANGLIA: 5 adolescenți, înjunghiați la o petrecere de Halloween
Actualitate 01 Noiembrie 2026, 23:40

ANGLIA: 5 adolescenți, înjunghiați la o petrecere de Halloween

De 16 și 17 ani, victimele au fost transportate la spital.

ANGLIA: 5 adolescenți, înjunghiați la o petrecere de Halloween

Radio România Actualitați

PSD insistă pentru comasarea unor instituții, agenții și companii de stat

PSD insistă pentru comasarea unor instituții, agenții și companii de stat

PSD insistă pentru comasarea unor instituții, agenții și companii de stat
Se schimbă culoarea taloanelor de pensii

Se schimbă culoarea taloanelor de pensii

Se schimbă culoarea taloanelor de pensii
Noi percheziții în cadrul operațiunii Jupiter

Noi percheziții în cadrul operațiunii Jupiter

Noi percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
O explozie a avut loc în camera centralei termice a școlii din Telega, județul Prahova

O explozie a avut loc în camera centralei termice a școlii din Telega, județul Prahova

O explozie a avut loc în camera centralei termice a școlii din Telega, județul Prahova