Sursa ta de încredere

Președintele INS: Populația rezidentă a României ar putea ajunge, într-un orizont mediu de timp, sub 19 milioane și mai îmbătrânită

„Acum, sistemele publice de pensii şi de sănătate vor trebui să răspundă cerinţelor unei populaţii de peste 65 de ani cu mult mai numeroasă decât cea existentă în perioada trecută”, a spus președintele INS.

Președintele INS: Populația rezidentă a României ar putea ajunge, într-un orizont mediu de timp, sub 19 milioane și mai îmbătrânită
Foto: Pixabay

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 15 Iunie 2026, 17:17  • Actualizat: 15 Iunie 2026, 17:18

Președintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, a precizat, în analiza „Ce devoalează trecutul despre viitorul economic al ţării?”, că România ar putea înregistra, într-un orizont mediu de timp, o populaţie rezidentă sub pragul de 19 milioane şi mai îmbătrânită față de cea din prezent.

„Pentru a anticipa ce se va întâmpla în dinamica şi structura populaţiei României într-un orizont mediu de timp, fără a recurge la metode sofisticate de proiecţie demografică, avem în vedere, cel puţin, următoarele: Numărul anual de născuţi-vii, care oscilează în jurul a 150.000, iar cel al deceselor în jurul a 250.000 persoane; durata medie a vieţii, care a crescut la peste 77 ani (în anul 1990 a fost 69,6 ani);

vârsta medie a mamei la prima naştere a crescut la peste 27,6 ani, în timp ce la începutul tranziţiei era puţin peste 22 ani; în ultimii ani, populaţia rezidentă s-a menţinut peste pragul de 19 milioane persoane datorită fluxurilor anuale pozitive ale migraţiei internaţionale”, a scris Tudorel Andrei, în analiza publicată în buletinul lunar al instituţiei, potrivit Agerpres.

De asemenea, președintele INS a menționat că aceşti parametri demografici permit conturarea câtorva caracteristici ale populaţiei României într-un orizont mediu de timp, ce ar putea fi rezumate calitativ astfel: Populaţie rezidentă sub pragul de 19 milioane şi mai îmbătrânită decât în prezent.

„Aceste evoluţii demografice nu trebuie privite în termeni pozitivi sau negativi. Pe termen scurt este imposibil de schimbat caracteristicile demografice ale populaţiei, dar putem anticipa evoluţiile în perioada următoare, situaţie în care ar trebui întărită capacitatea anticipării.

Ori, tabloul în care ne vom afla, din punct de vedere economic, nu peste foarte mulţi ani, depinde considerabil şi de capacitatea noastră de a anticipa efectele evoluţiilor demografice din prezent asupra economiei şi societăţii din viitor”, a susținut Tudorel Andrei.

Potrivit președintelui INS, procesele demografice nu sunt aspecte abstracte, ci ele se manifestă concret prin aspecte economice dintre cele mai diverse.

„Dacă în cazul declinului demografic, cel puţin pe termen scurt, este dificil de găsit soluţii viabile într-o societate democratică, caracterul inerţial al dinamicii populaţiei poate oferi un mare avantaj în anticiparea dimensiunii şi structurii cheltuielilor publice din viitor, ce sunt generate de caracteristicile evoluţiilor demografice.

Ponderea cheltuielilor sociale în Produsul Intern Brut şi structura acestora într-un orizont mediu de timp depind în foarte mare măsură de evoluţiile demografice la care asistăm în prezent. Cele două caracteristici ale cheltuielilor sociale depind de deciziile politice pentru corectarea unor inegalităţi sociale, dar şi de transferul de resurse publice între generaţii (copii, adulţi şi persoane vârstnice).

Ori, pentru a anticipa ce anume ar fi necesar să se întâmple cu volumul şi structura cheltuielilor sociale, se cuvine să urmărim cum au evoluat doi indicatori demografici: indicele de îmbătrânire demografică şi raportul de dependenţă demografică.

Sunt doi indicatori care par abstracţi, dar care devin concreţi şi cu mare impact în ceea ce priveşte repartizarea cheltuielilor publice pentru servicii sociale adresate celor trei grupe importante de vârstă (copii, persoane adulte şi persoane în vârstă)”, a precizat Tudorel Andrei.

„Impactul va fi unul important în domenii de activitate precum educaţie, sănătate”

Potrivit preşedintelui INS, pentru a menţine pe cale naturală dimensiunea populaţiei la nivelul actual, indicele conjunctural al fertilităţii (numărul mediu de copii născuţi de o femeie în cursul vieţii sale fertile) trebuie să fie egal cu 2,1 copii/femeie.

„Ce se întâmplă dacă valorile anuale se îndepărtează mult de această valoare? Într-un orizont mediu de timp vom asista la schimbări structurale majore la nivelul populaţiei rezidente. Este ceea ce s-a întâmplat în România la finele anilor şaizeci, când valoarea indicatorului a fost 2,9 copii/femeie în datele din 1970. La mai mult de jumătate de secol se văd încă consecinţele.

Acum, sistemele publice de pensii şi de sănătate vor trebui să răspundă cerinţelor unei populaţii de peste 65 de ani cu mult mai numeroasă decât cea existentă în perioada trecută. În ultimii trei ani, valoarea indicatorului s-a situat sub nivelul de 1,5 copii/femeie, iar schimbările structurale pe grupe de vârstă vor fi profunde în perioada care urmează, iar impactul va fi unul important în domenii de activitate precum educaţie, sănătate şi, nu peste mulţi ani, la nivelul pieţei forţei de muncă.

Declinul demografic este un fenomen de fond care nu poate fi oprit într-o perioadă scurtă de timp, dar, în schimb, poate fi dezvoltată capacitatea de anticipare a efectelor acestuia în plan economic şi social.

Dacă datele demografice, atât la nivel naţional, dar în egală măsură la nivel local, vor fi analizate cu multă atenţie, atunci vor fi anticipate efecte majore în plan economic şi social ce vor fi generate în perioada următoare de schimbările majore din demografia României”, a mai precizat Tudorel Andrei.

Citește și: Ministrul interimar al Muncii: Aproape 1 din 5 români, la limita sărăciei. România elaborează o strategie pentru creșterea nivelului de trai

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie
O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova
Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială
UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina