Sursa ta de încredere

Președintele interimar Bolojan: Violenţele efective şi încurajarea la violenţă sunt de condamnat

Nemulțumiți de respingerea candidaturii suveranistului Călin Georgescu la prezidențiale, susținători ai acestuia s-au luptat cu jandarmii duminică seară.

Președintele interimar Bolojan: Violenţele efective şi încurajarea la violenţă sunt de condamnat

Articol de Andrei Enache, Publicat: 10 Martie 2025, 21:16  • Actualizat: 10 Martie 2025, 21:37

Într-un interviu tv, președintele interimar Ilie Bolojan a condamnat violențele de stradă care au izbucnit, duminică seară, în fața sediului Biroului Electoral Central.

Nemulțumiți de respingerea candidaturii suveranistului Călin Georgescu la prezidențiale, susținători ai acestuia s-au luptat cu forțele de ordine.

13 jandarmi au fost răniți, iar mașina unei echipe de jurnaliști a fost atacată.

"Cred că în orice ţară care se pretinde una democratică şi una stabilă, violenţele efective, aşa cum s-au întâmplat ieri, şi încurajarea la violenţă, indiferent că distrugerile sunt împotriva unor instituţii, a unor jurnalişti, a unor persoane fizice sau juridice sau a unor bunuri care pot să fie bunuri publice sau private, sunt de condamnat. Şi cred că astfel de lucruri nu ne pot duce într-o direcţie bună. Şi cât timp am deţinut o funcţie publică atât la nivel local, dar şi astăzi, cred că orice om responsabil nu trebuie să susţină aceste lucruri şi să-i îndemnăm pe toţi cetăţenii pe care îi respect să protesteze, dacă vor să protesteze vizavi de o decizie sau alta, dar într-o formă civilizată şi normală, pentru că o pace socială nu poţi s-o ai în astfel de situaţii", a spus Ilie Bolojan la Digi 24.

Președintele interimar a fost întrebat și despre îndemnul la violență lansat de președintele AUR. Parchetul s-a autosesizat după ce George Simion a cerut "jupuirea în public a celor responsabili de lovitura de stat".

"Îndemnurile la violenţă, indiferent cine le face, sunt un lucru total anormal. Sunt de evitat, pentru că încurajarea la violenţă nu ne poate duce decât la degradare, la distrugere şi la lucruri care nu sunt bune pentru ţara noastră. Cu cât ai o funcţie mai importantă, cu cât deţii o anumită vizibilitate publică, cu atât constrângerile trebuie să fie mai mari şi cu atât responsabilitatea pentru ceea ce faci este mai mare. Şi deci, orice lider politic, orice om care are o tribună de exprimare, are o portavoce, cred că trebuie să fie cu atât mai responsabil şi să nu recurgă la astfel de lucruri. Sfatul meu pentru toţi cei care incită la violenţă ar fi să se oprească, pentru că niciodată violenţa n-a adus nimic bun unei societăţi şi, dacă vrem o ţară stabilă, o ţară în care să se poată construi şi reconstrui, nu aceasta este soluţia", a adăugat Ilie Bolojan, citat de Rador Radio România.

Cât privește decizia BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu, liderul de la Cotroceni s-a limitat să spună că aceasta poate fi contestată.

"Biroul Electoral Central este autoritatea care este investită prin lege să valideze sau să respingă candidaturi la funcţia de preşedinte a României. Din acest punct de vedere, o decizie pe care o ia BEC-ul este în concordanţă cu competenţele pe care le are. În condiţiile în care cei care sunt interesaţi, cei care sunt nemulţumiţi, consideră că ea nu este justificată, că nu respectă legislaţia, că este o forţare, dacă consideră asta, au posibilitatea legală să facă un recurs la cea mai înaltă instituţie din România din acest punct de vedere, la Curtea Constituţională, care într-un termen scurt urmează să se pronunţe asupra acestei chestiuni", a subliniat Ilie Bolojan.

Susţinători ai suveranistului Călin Georgescu protestează, luni seară, în zona sediului Curţii Constituţionale.

Manifestaţia nu este una autorizată.

Echipaje de jandarmi au fost mobilizate la fața locului.

”În zona de desfăşurare a adunării publice au fost observaţi trei suporteri, membri ai galeriei echipei de fotbal FCSB. Pe această cale, le recomandăm acestora să fie responsabili, să îşi manifeste dreptul la liberă exprimare cu respectarea cadrului legal în vigoare şi să dea curs dialogului cu echipele specializate de jandarmi. Totodată, facem apel la persoanele prezente la manifestaţie să indice forţelor de ordine orice grupuri de persoane despre care există indicii că săvârşesc sau se pregătesc să săvârşească acte de violenţă şi să se delimiteze de eventualele comportamente ilegale ale acestora”, a transmis, luni seară, Jandarmeria.

Forțele de ordine, în stradă pentru protecţia cetăţenilor

"Prezenţa efectivelor MAI are ca scop protejarea tuturor persoanelor şi asigurarea libertăţii exercitării în siguranţă a drepturilor şi atribuţiilor atât pentru instituţii, cât şi pentru cetăţeni. Structurile Ministerului Afacerilor Interne nu execută misiuni îndreptate împotriva cetăţenilor care nu comit infracţiuni ori contravenţii, ci sunt în stradă pentru protecţia cetăţenilor. În contextul incidentelor produse la manifestarea din Bucureşti, de seara trecută, facem apel la cetăţeni să colaboreze cu angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, să nu dea curs instigărilor de nici un fel şi să se delimiteze de persoanele care comit violenţe", adaugă comunicatul.

Apelul Jandarmeriei către cetățeni

Reprezentanții Jandarmeriei fac apel către cetăţeni să nu redistribuie apelurile la anarhie ale fugarului Horaţiu Potra, căutat de Poliție în condiţiile în care pe numele lui există un mandat de arestare preventivă în lipsă.

”Atragem atenţia asupra faptului că o persoană pe numele căreia este emis mandat de arestare în lipsă şi este căutată internaţional pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale instigă cetăţenii să comită incidente violente şi acţiuni împotriva Constituţiei. Rugăm cetăţenii să nu distribuie mesajele transmise de această persoană, aflată în afara ţării, pentru că prin distribuirea apelurilor sale la violenţă contribuie involuntar la îndeplinirea obiectivelor sale, acelea de a produce panică, nelinişte socială şi de a dezbina cetăţenii români”, precizează Jandarmeria.

Curtea Constituțională trebuie să judece, marți, contestaţia depusă de Călin Georgescu față de respingerea candidaturii sale la prezidențiale. Ședința este programată la ora 17:00.

În motivarea deciziei de respingere, BEC a invocat decizia CCR de anulare a alegerilor din decembrie 2024.

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina
Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi
Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic
Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor