Sursa ta de încredere

Prognoza meteo pentru luna septembrie. Recordul de temperatură este de 43,5 grade Celsius

În Bucureşti, recordul de temperatură în septembrie a fost de 39,6 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru luna septembrie. Recordul de temperatură este de 43,5 grade Celsius
Foto: unsplash.com

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 05 Septembrie 2024, 10:23  • Actualizat: 05 Septembrie 2024, 10:23

Prognoza meteo emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru septembrie arată că vremea va fi călduroasă în prima lună de toamnă, cel puțin în primele două decade ale acesteia. Ploile vor fi mai reduse cantitativ faţă de cele înregistrate în lunile de vară.

„Septembrie este o lună mai puţin instabilă, datorită persistenţei deasupra celei mai mari părţi a Europei a unui brâu de presiune atmosferică relativ ridicată, ce uneşte Anticiclonul Azoric cu maximul barometric est european.

Valorile temperaturii medii lunare înregistrează o scădere destul de mică în comparaţie cu ultima lună de vară, august, la aceasta contribuind perioada mai scurtă de strălucire a Soarelui şi nopţile mai lungi şi mai răcoroase”, susţin meteorologii.

Recordul de temperatură al lunii septembrie

Temperatura maximă absolută a lunii septembrie, în România, este 43,5 grade Celsius, iar în Bucureşti, recordul de temperatură a atins de 39,6 grade Celsius.

Din datele înregistrate în perioada 1961-2023 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM se constată că temperatura medie multianuală a lunii septembrie depăşeşte 18 grade Celsius doar în Lunca Dunării, pe Litoral şi izolat în Delta Dunării şi în sud-vestul Banatului.

În Câmpia Română, în zonele deluroase ale Olteniei şi Munteniei, în Dobrogea, Câmpia de Vest, în estul şi sudul Moldovei, mediile de temperatură a aerului se situează între 16 şi 18 grade Celsius. Temperaturi mai mici, între 12 şi 16 grade Celsius, sunt caracteristice Transilvaniei, Dealurilor Vestice, Maramureşului, Moldovei şi Subcarpaţilor.

În depresiunile intramontane şi în zona montană joasă, la altitudini sub 1.500 de metri, sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între 8 şi 12 grade Celsius.

În zonele montane mai înalte, la altitudini de peste 1.500 de metri, aceste valori coboară până la 4 - 8 grade Celsius, iar la altitudini de peste 2.500 de metri se înregistrează temperaturi sub 4 grade Celsius.

Temperatura maximă absolută a lunii septembrie înregistrată în România, de 43,5 grade Celsius, a fost consemnată la Strehaia, la data de 8 septembrie 1946.

Maxima absolută de la Bucureşti este de 39,6 grade Celsius, înregistrată în 9 septembrie 1946, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. La staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a lunii septembrie s-a înregistrat tot în septembrie 1946, în două zile consecutive, 8 şi 9 septembrie, şi a avut valoarea de 38,6 grade Celsius, iar la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi, maxima absolută s-a situat 37 de grade Celsius, consemnată pe 1 septembrie 1952.

De-a lungul timpului au existat şi ani în care luna septembrie a fost deosebit de caldă. „În anul 2015 a fost înregistrată temperatura maximă absolută la 65 de staţii meteorologice, majoritatea valorilor depăşind 33 de grade Celsius, cele mai multe în zilele de 1, 2, 18 şi 19 septembrie, iar în anul 1949, la 47 staţii meteorologice, în zilele de 7, 8 şi 9 septembrie, majoritatea depăşind 35 de grade Celsius. Şi în anii 1986 şi 1987 s-au înregistrat maxime absolute la 22, respective 33 de staţii meteorologice”, arată analiza făcută de ANM pentru luna septembrie.

În topul anilor în care luna septembrie a fost cea mai caldă, la nivelul României, se află: 1982, 1994, 2011, 2012, 2015, 2020 şi 2023.

Cea mai mică temperatură înregistrată în septembrie

Pe de altă parte, temperatura minimă absolută a primei luni de toamnă scade la aproape toate staţiile meteorologice sub zero grade Celsius. Astfel, temperatura minimă absolută a acestei luni în România este de minus 15 grade Celsius, înregistrată la staţia Vf. Omu, în data de 28 septembrie 1935.

Temperatura minimă absolută la Bucureşti este de -3,1 grade Celsius şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în 30 septembrie 1977. În aceeaşi zi a fost consemnată şi minima absolută la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi, respectiv -2,4 grade Celsius. La staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, minima absolută este de -1,6 grade Celsius, fiind înregistrată în 28 septembrie 1906.

„Cele mai multe minime absolute au fost înregistrate în anul 1977, în zilele de 29 şi 30 septembrie, la 109 staţii meteorologice. Şi septembrie 1970 a fost o lună foarte rece înregistrându-se minime absolute la 44 staţii meteorologice, în zilele de 29 şi 30 septembrie. În topul anilor cu cele mai reci luni septembrie se află: 1971, 1972, 1977, 1996, 1997”, au transmis specialiştii ANM.

Din punct de vedere al precipitaţiilor în luna septembrie, acestea sunt mai reduse cantitativ, în medie, faţă de cele din lunile de vară.

Datele înregistrate în perioada 1961-2023 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM arată că mediile lunare multianuale ale cantităţii de precipitaţii sunt cuprinse între 30 şi 50 mm pe areale extinse din Câmpia Română, în Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei, în Câmpia de Vest, în centrul şi vestul Transilvaniei, dar şi în depresiunile intramontane.

„Cantităţi sub 30 mm sunt caracteristice unor zone restrânse din Delta Dunării. Valori între 50 şi 75 mm se înregistrează în Subcarpaţi, pe areale extinse din Transilvania, în Dealurile Vestice, Maramureş, în vestul şi nordul Moldovei, precum şi pe areale extinse din Carpaţi; valori de peste 75 mm se înregistrează doar în zona montană, acestea depăşind 100 mm izolat, în Munţii Banatului şi în nordul Carpaţilor Orientali”, menţionează ANM.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii înregistrată la staţiile meteorologice din România este de 434,7 mm, la Piatra Neamţ, în anul 1912.

În Capitală, cantitatea totală lunară, maximă absolută, este 316,5 mm şi a fost înregistrată în septembrie 2005, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. În acelaşi an au fost înregistrate şi maximele absolute la Bucureşti-Afumaţi, de 287,1 mm, respectiv Bucureşti-Băneasa, de 269,6 mm.

În topul cu cele mai ploioase luni septembrie se află anii: 1972, 1978, 1996, 2001 şi 2022. În schimb, cele mai secetoase luni septembrie, din perioada 1961 - 2023, au fost consemnate în anii: 1961, 1965, 1973, 1986 şi 2011.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, la staţiile meteorologice din România, este 161,4 mm şi a fost înregistrată la staţia Bucureşti-Filaret, în data de 20 septembrie 2005. Tot în aceeaşi zi s-au înregistrat valorile maxime absolute ale cantităţii de precipitaţii căzută în 24 de ore, în septembrie, şi la staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi (152,3 mm) şi Bucureşti-Băneasa (126,4 mm).

Citește și: Căldura provocată de poluarea cu carbon a ucis 50.000 de persoane în Europa în 2023

Israelul exclude orice negociere cu Iranul: Operaţiunea va continua până când ne vom atinge obiectivele
Actualitate 18 Iunie 2025, 15:25

Israelul exclude orice negociere cu Iranul: Operaţiunea va continua până când ne vom atinge obiectivele

Și ambasadorul Iranului la ONU, Ali Bahreini, a exclus ca țara sa să renunțe la programu de îmbogățire a uraniului, spunând...

Israelul exclude orice negociere cu Iranul: Operaţiunea va continua până când ne vom atinge obiectivele
AFM suspendă programele de finanţare, inclusiv Rabla, până la formarea noului Guvern
Actualitate 18 Iunie 2025, 14:15

AFM suspendă programele de finanţare, inclusiv Rabla, până la formarea noului Guvern

„(..) este important ca noul guvern, împreună cu AFM, să prioritizeze alocările bugetare în funcţie de nevoile actuale ale...

AFM suspendă programele de finanţare, inclusiv Rabla, până la formarea noului Guvern
Ministrul de Externe despre cazul româncei bătute în Vladivostok: Instituțiile europene vor investiga cazul
Actualitate 18 Iunie 2025, 13:32

Ministrul de Externe despre cazul româncei bătute în Vladivostok: Instituțiile europene vor investiga cazul

Întrebat dacă se confirmă informaţiile potrivit cărora cei care au bătut-o ar fi ofiţeri FSB, el a răspuns că aceste aspecte...

Ministrul de Externe despre cazul româncei bătute în Vladivostok: Instituțiile europene vor investiga cazul
Ministrul Afacerilor Externe: 68 de români aflaţi în Iran cer să părăsească ţara  
Actualitate 18 Iunie 2025, 13:27

Ministrul Afacerilor Externe: 68 de români aflaţi în Iran cer să părăsească ţara  

„Se menţine dificultatea acordării de protecţie consulară cetăţenilor români din familii mixte, din cauza restricţiilor...

Ministrul Afacerilor Externe: 68 de români aflaţi în Iran cer să părăsească ţara  
IRAN: Aplicația WhatsApp, acuzată că transmite Israelului date personale ale utilizatorilor. Reprezentanții Meta: „Nimeni nu are acces la mesaje”
Actualitate 18 Iunie 2025, 12:50

IRAN: Aplicația WhatsApp, acuzată că transmite Israelului date personale ale utilizatorilor. Reprezentanții Meta: „Nimeni nu are acces la mesaje”

„Ne temem că aceste informaţii false ar putea servi drept scuză pentru blocarea serviciilor noastre, într-un moment în care...

IRAN: Aplicația WhatsApp, acuzată că transmite Israelului date personale ale utilizatorilor. Reprezentanții Meta: „Nimeni nu are acces la mesaje”
Dezastrul de la Praid: Constructorul, monitorizat cu o dronă. Ministrul Economiei: „E o situaţie complicată”
Actualitate 18 Iunie 2025, 11:44

Dezastrul de la Praid: Constructorul, monitorizat cu o dronă. Ministrul Economiei: „E o situaţie complicată”

„Ne uităm dacă îşi respectă contractul constructorul, are muncitorii pe care şi-i a asumat în planul de lucru, are utilaje la...

Dezastrul de la Praid: Constructorul, monitorizat cu o dronă. Ministrul Economiei: „E o situaţie complicată”
Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a deteriorat și a avut nevoie de o nouă intervenție chirurgicală
Actualitate 18 Iunie 2025, 11:22

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a deteriorat și a avut nevoie de o nouă intervenție chirurgicală

Intervenția a decurs fără incidente, iar pacientul rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde primește îngrijirile...

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a deteriorat și a avut nevoie de o nouă intervenție chirurgicală
România devine singura țară din Europa care produce muniție la standarde NATO. Ministrul Economiei: „Este un foarte mare avantaj”
Actualitate 18 Iunie 2025, 11:12

România devine singura țară din Europa care produce muniție la standarde NATO. Ministrul Economiei: „Este un foarte mare avantaj”

„E un foarte mare plus: locuri de muncă, impozite şi taxe care ajung automat în judeţul Dâmboviţa şi în România”, a spus...

România devine singura țară din Europa care produce muniție la standarde NATO. Ministrul Economiei: „Este un foarte mare avantaj”