Sursa ta de încredere

Referendum în provincia Alberta pentru a stabili dacă rămâne în Canada

Sprijin pentru mișcarea de independență a venit din partea administrației Trump.

Foto: YouTube | BBC

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 19 Octombrie 2026, 13:19  • Actualizat: 19 Octombrie 2026, 13:20

Locuitorii din provincia Alberta va vota luni într-un referendum fără forță juridică pentru a stabilit dacă regiunea va rămâne parte din Canada sau va iniția un proces pentru al doilea referendum, cu caracter legal obligatoriu, privind separarea.

Sondajele recente au indicat un procent ridicat, de circa 70% din locuitori, favorabili rămânerii provinciei Alberta în cadrul Canadei, în timp ce aproximativ 20% au susţinut separarea, iar restul s-au declarat nehotărâţi, potrivit Agerpres.

Premierul provinciei Alberta, Danielle Smith, prim-ministrul canadian Mark Carney şi principalele două partide din Canada s-au exprimat în mod repetat împotriva secesiunii.

Sprijin pentru mișcarea de independență a venit din partea administrației Trump.

Cetățenii vor avea de răspuns la 10 întrebări, prima dintre ele referindu-se la secesiune.

Primele rezultate ar putea fi disponibile chiar de marţi, potrivit oficialilor electorali.

Deşi mişcarea reprezintă de mult timp o minoritate în rândul locuitorilor din Alberta, ea a reuşit să o convingă pe Danielle Smith, premierul conservator al provinciei, să convoace referendumul. Danielle Smith însăşi a susţinut constant rămânerea provinciei Alberta în cadrul Canadei.

Citește și: Separatiștii câștigă alegerile din Quebec, punând unitatea Canadei în fața unui nou test

Prognoza meteo pentru perioada 19 octombrie - 1 noiembrie. Vreme schimbătoare de la o zi la alta și ploi după 21 octombrie
Actualitate 19 Octombrie 2026, 13:11

Prognoza meteo pentru perioada 19 octombrie - 1 noiembrie. Vreme schimbătoare de la o zi la alta și ploi după 21 octombrie

La munte, media temperaturilor diurne va creşte în primele trei zile, astfel că va porni de la 9 grade şi va atinge 14 grade,...

Prognoza meteo pentru perioada 19 octombrie - 1 noiembrie. Vreme schimbătoare de la o zi la alta și ploi după 21 octombrie
Societatea Națională de Radiocomunicații, ținta unui atac cibernetic
Actualitate 19 Octombrie 2026, 13:08

Societatea Națională de Radiocomunicații, ținta unui atac cibernetic

Primele verificări arată că acesta prezintă caracteristicile unui atac de tip ransomware, a transmis compania, care a luat...

Societatea Națională de Radiocomunicații, ținta unui atac cibernetic
Kelemen Hunor: Vom semna cu premierul Luca Niculescu un acord de susţinere pe şase luni
Actualitate 19 Octombrie 2026, 12:42

Kelemen Hunor: Vom semna cu premierul Luca Niculescu un acord de susţinere pe şase luni

„Costul energiei a crescut, creşte, iar oamenii cei mai vulnerabili au nevoie de ajutorul guvernului”, a transmis Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor: Vom semna cu premierul Luca Niculescu un acord de susţinere pe şase luni
Spania: Două persoane decedate ca urmare a inundațiilor. Locuitorii, îndemnați să rămână în case
Actualitate 19 Octombrie 2026, 12:37

Spania: Două persoane decedate ca urmare a inundațiilor. Locuitorii, îndemnați să rămână în case

Serviciile de salvare și soldații acționau luni pentru evacuarea persoanelor din casele inundate, nevoite să se refugieze pe...

Spania: Două persoane decedate ca urmare a inundațiilor. Locuitorii, îndemnați să rămână în case
Tanczos Barna: Ministerul Agriculturii are nevoie urgent de 1,2 - 1,5 miliarde de lei la rectificarea bugetară
Actualitate 19 Octombrie 2026, 12:07

Tanczos Barna: Ministerul Agriculturii are nevoie urgent de 1,2 - 1,5 miliarde de lei la rectificarea bugetară

Ministerul Agriculturii nu a mai primit fonduri suplimentare din luna mai, iar operaţionalizarea noilor scheme de sprijin...

Tanczos Barna: Ministerul Agriculturii are nevoie urgent de 1,2 - 1,5 miliarde de lei la rectificarea bugetară
România trece la ora de iarnă din 25 octombrie. CFR anunță că mersul trenurilor nu se modifică
Actualitate 19 Octombrie 2026, 11:57

Trenurile de călători aflate deja în circulaţie după ora 04:00 (ora de vară) vor opri în staţiile din parcurs stabilite şi...

România trece la ora de iarnă din 25 octombrie. CFR anunță că mersul trenurilor nu se modifică
Cutremur de 4,8 grade, în județul Buzău
Actualitate 19 Octombrie 2026, 11:57

Cutremur de 4,8 grade, în județul Buzău

Epicentrul a fost localizat aproape de orașul buzoian Râmnicu Sărat.

Cutremur de 4,8 grade, în județul Buzău
Rheinmetall: În Şantierul Naval Mangalia vor fi construite atât navale civile, cât şi militare
Actualitate 19 Octombrie 2026, 11:47

Rheinmetall: În Şantierul Naval Mangalia vor fi construite atât navale civile, cât şi militare

„Pentru Rheinmetall, Mangalia va avea un rol important în construirea celor patru nave militare comandate de România.”

Rheinmetall: În Şantierul Naval Mangalia vor fi construite atât navale civile, cât şi militare

Radio România Actualitați

Liga Campionilor: Istvan Kovacs o arbitrează pe Real Madrid

Ministrul desemnat al Dezvoltării, Marcel Stoica - aviz pozitiv de la comisiile parlamentare de specialitate

Alimentația copiilor este "extrem de importantă pentru dezvoltarea lor"

La Bistrița, un elev de 13 ani este cercetat pentru tentativă de omor calificat