Regele Haakon al Norvegiei a depus jurământul
Noul monarh îi succede defunctului său tată.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 01 Septembrie 2026, 15:11 • Actualizat: 01 Septembrie 2026, 16:09
Regele Haakon al VIII-lea al Norvegiei a depus, marţi, jurământul în faţa parlamentului de la Oslo.
Noul monarh îi succede defunctului său tată, Harald.
Haakon s-a angajat să respecte Constituţia țării şi legile acestei ţări nordice, în cadrul celei mai recente dintr-o serie de ceremonii care marchează trecerea Coroanei.
„Promit şi jur să conduc Regatul Norvegiei în conformitate cu Constituţia şi legile sale, aşa să mă ajute Dumnezeu, Atotputernicul şi Atotştiutorul”, a declarat suveranul în momentul depunerii jurământului.
El şi-a încheiat discursul rugând parlamentarii să păstreze un minut de reculegere în memoria regretatului rege.
Haakon al VIII-lea a devenit oficial rege în momentul în care tatăl său a murit, dar Constituţia Norvegiei îi impune să depună un jurământ de loialitate faţă de Constituţia ţării.
La ieşirea din clădirea Parlamentului, regele Hakoon al VIII-lea a fost întâmpinat cu aplauze de mulţimea adunată acolo, în timp ce se întoarcea la palatul regal.
Monarhia se bucură în continuare de o popularitate largă, având susținerea a 70% dintre norvegieni, potrivit unui sondaj.
Cine este noul rege
Haakon al VIII-lea a moștenit tronul Norvegiei după moartea tatălui său, Harald al V-lea. Mulți norvegieni consideră că noul monarh are o moștenire dificil de continuat.
Regele Harald s-a bucurat de o popularitate uriașă în rândul norvegienilor, fapt demonstrat de sondajele constant favorabile și de valul de emoție din perioada care a precedat moartea sa.
Haakon este al patrulea rege aflat la conducerea monarhiei moderne a Norvegiei, restaurată în 1905, după obținerea independenței față de Suedia.
Printre primele sale îndatoriri ca monarh s-a numărat conducerea unei reuniuni extraordinare a guvernului, în cadrul căreia și-a anunțat titlul regal și a preluat deviza tatălui său, „Totul pentru Norvegia”.
Numeroși comentatori consideră că este bine pregătit să urmeze exemplul predecesorilor săi.
În calitate de prinț moștenitor, Haakon a colaborat îndeaproape cu tatăl său în îndeplinirea îndatoririlor regale. În ultimii ani, el a primit tot mai multe responsabilități și a exercitat frecvent atribuțiile de regent atunci când Harald era bolnav sau absent.
„Sunt atât de norocos că prințul moștenitor Haakon este cel care va duce mai departe această misiune”, scria regele Harald despre fiul său în biografia „Regele povestește”.
Istoricul Trond Norén Isaksen a declarat pentru BBC că Haakon va fi un alt tip de rege decât tatăl său, dar nu mai puțin respectat.
„Regele Harald era foarte carismatic și avea un extraordinar simț al umorului, pe care toată lumea îl aprecia. Haakon este puțin mai rezervat, seamănă ceva mai mult cu mama sa.
Dar, în ultimii ani, a devenit și el ceva mai relaxat, s-a deschis mai mult și și-a arătat simțul umorului. A dus o povară enormă timp de mulți ani, în condițiile în care părinții săi au îmbătrânit, iar soția sa a fost bolnavă.”
Haakon este stră-stră-strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii.
Fiica sa, Ingrid Alexandra, în vârstă de 22 de ani, devine acum prințesă moștenitoare și succesoare la tronul Norvegiei.
Ingrid Alexandra, moștenitoarea tronului
Haakon s-a aflat înaintea surorii sale mai mari, prințesa Märtha Louise, în ordinea succesiunii.
Constituția a fost modificată în 1990 pentru a le oferi femeilor dreptul de a moșteni tronul. Astfel, prințesa moștenitoare Ingrid Alexandra ar putea deveni prima femeie aflată la conducerea statului norvegian după secolul al XV-lea.
Haakon a devenit rege într-un moment tulbure pentru familia regală norvegiană.
Monarhia continuă să se bucure de o largă popularitate în rândul norvegienilor și a fost mult timp apreciată pentru viziunea sa modernă.
În ultimii ani, însă, familia regală a fost afectată de mai multe scandaluri.
Numai în acest an, soția lui Haakon, Mette-Marit, devenită regină a Norvegiei, și-a cerut scuze pentru legăturile menținute timp de mai mulți ani cu infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein. Fiul ei a fost, de asemenea, condamnat pentru viol într-un proces intens mediatizat.
Marius Borg Høiby, născut dintr-o relație anterioară a reginei, a contestat condamnarea.
Născut în 1973, regele Haakon este cel mai mic copil al regretatului rege Harald și al reginei Sonja.
După cum el însuși a recunoscut, în primii ani i-a fost uneori greu să-și accepte statutul regal.
„Da, eram membru al familiei regale, dar nu voiam să vorbesc despre asta. La școală, acest lucru mă făcea să fiu neliniștit”, a scris el în autobiografia publicată în 2023, amintindu-și anii petrecuți într-o școală primară de stat, în anii 1980.
A devenit prinț moștenitor în 1991, la numai 17 ani, după moartea bunicului său, regele Olav al V-lea.
Studii în școli de stat și o carieră în marină
În mod neobișnuit pentru un membru al unei familii regale, Haakon a studiat în școli publice locale, înainte de a urma o carieră de patru ani în marină. A absolvit Academia Navală Norvegiană în 1995.
A decis să nu urmeze exemplul tatălui și al bunicului său, care studiaseră la Universitatea Oxford. În schimb, a plecat în California și s-a înscris la Universitatea Berkeley, unde a studiat științe politice.
La scurt timp după întoarcerea sa în Norvegia, Haakon a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soție, Mette-Marit, la un festival de muzică organizat în 1999 în orașul ei natal, Kristiansand.
Presa a numit-o „Cenușăreasa din Kristiansand”, făcând referire la originile sale modeste.
„Ceea ce am găsit noi doi împreună a fost atât de puternic, încât nu am putut să renunț”, declara prințul moștenitor Haakon despre Mette-Marit înaintea nunții lor din 2001.
Relația lor nu a fost însă lipsită de controverse. În Norvegia a izbucnit o dezbatere publică intensă încă din momentul în care Haakon a anunțat că cei doi formează un cuplu.
Unii comentatori au avertizat chiar că relația ar putea însemna sfârșitul monarhiei norvegiene. Au fost făcute comparații cu celebra relație dintre americanca divorțată Wallis Simpson și regele britanic Eduard al VIII-lea, care a dus la abdicarea acestuia în 1936.
Regina Mette-Marit nu a fost prima persoană fără origine nobilă care a intrat prin căsătorie în familia regală norvegiană. Regretatul rege Harald încălcase deja tradiția cu trei decenii mai devreme, când s-a căsătorit cu regina Sonja.
Mette-Marit era însă mama singură a unui copil de patru ani, al cărui tată executase o pedeapsă pentru deținere de cocaină.
Faptul că cei doi locuiseră împreună într-un apartament din Oslo înainte de căsătorie a atras și criticile conservatoarei Biserici Luterane a Norvegiei. Sondajele din acea perioadă arătau însă că majoritatea norvegienilor nu erau deranjați de niciuna dintre aceste situații.
Mulți norvegieni se întrebau totuși dacă fostul stil de viață al lui Mette-Marit, marcat de petreceri, era compatibil cu statutul de soție a viitorului rege.
Într-un interviu emoționant acordat cu trei zile înainte de nuntă, Mette-Marit și-a cerut public scuze pentru „trecutul său sălbatic” și a condamnat consumul de droguri. Declarația a venit după apariția unor informații potrivit cărora la petrecerile la care participase în Oslo, în anii 1990, erau consumate droguri.
Ea nu a precizat dacă folosise personal astfel de substanțe.
Momentul a fost considerat un punct de cotitură. Mette-Marit a câștigat afecțiunea norvegienilor și, timp de mai mulți ani, a fost văzută drept întruchiparea unei monarhii moderne, capabile să schimbe convențiile.
Cuplul are împreună doi copii, pe Ingrid și prințul Sverre Magnus.
Rolul public al lui Mette-Marit
În calitate de prințesă moștenitoare, Mette-Marit a susținut cauze apreciate de public, printre care sprijinirea persoanelor cu HIV și promovarea alfabetizării.
Diagnosticul de fibroză pulmonară primit în 2018 a generat, de asemenea, un val de simpatie publică.
Haakon a declarat că Mette-Marit l-a ajutat să devină mai deschis și a descris-o drept o contrapondere emoțională pentru mintea sa analitică.
„Nu mă descurc foarte bine în situațiile sociale”, a scris el. „Mette are un talent înnăscut. Poate intra într-o încăpere și se înțelege cu toată lumea.”
În ultima perioadă, însă, familia lui Haakon a fost supusă unei atenții și unor critici publice tot mai intense.
Condamnarea pentru viol a lui Marius Borg Høiby continuă să planeze asupra familiei. Una dintre femei a fost violată pe proprietatea lui Haakon de la Skaugum, în apropiere de Oslo.
Høiby a fost întotdeauna tratat ca membru al familiei, deși Casa Regală a subliniat în repetate rânduri că el nu are statut regal.
Cu câteva zile înaintea începerii procesului său, au fost publicate documente care dezvăluiau contactele frecvente ale lui Mette-Marit cu Jeffrey Epstein, între timp decedat.
Ulterior, ea și-a cerut scuze regelui Harald și reginei Sonja pentru relația de prietenie de trei ani cu Epstein și a recunoscut că a dat dovadă de „o judecată greșită”. Într-un interviu acordat televiziunii naționale, Mette-Marit a adăugat că și-ar fi dorit să nu-l fi cunoscut niciodată.
Scandalurile care apasă asupra începutului de domnie
Mai multe sondaje realizate la începutul acestui an au arătat că aproape jumătate dintre norvegieni considerau că prințesa moștenitoare nu ar trebui să devină regină, deși succesiunea era inevitabilă.
La două zile după încheierea procesului fiului său, Mette-Marit a fost supusă unui transplant pulmonar, la opt ani de la primirea diagnosticului.
Medicii nu o vor putea declara într-o stare stabilă decât la un an după transplant, iar noul rege se va confrunta cu o perioadă dificilă de tranziție, în timp ce va continua să-i fie alături.
Caroline Vagle, corespondentă pe probleme regale a revistei „Se og Hør”, consideră că, în ceea ce privește relația cu Epstein, cel mai important lucru pe care îl poate face familia regală este să fie „complet deschisă în privința a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat și să nu permită speculațiilor publice să capete o viață proprie”.
„Dar nici nu cred că ar trebui să supraestimăm impactul unuia sau a două cazuri dificile”, a adăugat ea.
„În cele din urmă, va conta modul în care familia regală va gestiona aceste situații și felul în care Haakon și generația următoare vor reuși să construiască mai departe pe baza încrederii pe care Harald a câștigat-o de-a lungul unei vieți.”
Tove Taalesen, corespondentă pe probleme regale pentru publicația Nettavisen, consideră că scandalurile vor reprezenta o provocare, dar că Haakon este „pe deplin pregătit pentru această misiune”.
„Sunt sigură că în viitor va fi respectat și iubit, asemenea regelui Haakon al VII-lea, regelui Olav al V-lea și regelui Harald al V-lea.”
Domnia lui Haakon începe pe fundalul acestor scandaluri, iar modul în care le va gestiona ar putea ajunge să-i definească monarhia.













