Deputata USR Diana Stoica, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, care se numără printre inițiatorii proiectelor de lege ce modifică regulile pentru jocurile de noroc, a explicat, joi, 6 noiembrie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, ce reguli noi sunt prevăzute, menționând faptul că în România, dependența minorilor începe chiar de la vârsta de 11 ani.

„Proiectele de lege au practic două măsuri principale. Unul vizează vârsta de acces, de consum, da, a jocurilor de noroc, că despre asta este vorba fiind o dependenţă, care să crească de la 18 la 21 de ani, pentru că ştim deja că în perioada aceasta, până în jurul vârstei de 21 de ani, creierul nostru încă e în curs de dezvoltare, ceea ce înseamnă că dacă se mufează cumva greşit, având pe zona de control, pe zona de impuls, pe zona de decision-making nişte probleme, va fi mult mai greu să scape copiii de această dependenţă pe parcursul vieţii de adult.

Şi cea de-a două vizează tot protecţia lor, dar în spaţii online, în sensul în care nu mai vrem să vedem deloc reclame în intervalul orar 6:00 dimineaţa 12:00 noaptea, nu mai vrem că acestea să fie inserate în materialele evident dedicate copiilor, adică astăzi eu văd cum copii mici, da, de câţiva ani, de 10 ani primesc reclame la jocuri de noroc când se uită la desene animate.

Eu cred că nu este normal să se întâmple aşa ceva şi în nici o altă ţară nu se întâmplă aşa ceva. Şi cea de-a treia prevedere este că dorim... Practic întărim decizia Consiliului Naţional Audiovizual de a nu mai permite persoanelor publice să apară în reclame la jocuri de noroc”, a spus deputata, la „Apel matinal” de la Radio România Actuallități.

„Vârsta de debut a dependenței e chiar 11 ani”

De asemenea, deputata a spus că cele mai recente studii făcute în România arată că vârsta ce marchează începutul dependenței este chiar 11 ani. În plus, sunt foarte mulți copii destul de mici care joacă „cvasi-jocuri de noroc” online - adică jocuri care îţi permit să nu pui bani reali şi care, la un moment dat, îţi cer bani reali. Astfel, ei ajung să le ceară părinţilor bani reali pentru a paria, pentru că nu înţeleg despre ce este vorba.

„Evident, ei sunt încă mici, li se pare că e un joc. Chiar şi denumirea aceasta e defectuoasă. În engleză e betting, da, e gambling, nu este un joc. Şi chiar nu este un joc de noroc, este un pariu care se face, fiecare se pune la un aparat de slot machine, fie că se pune la ruletă, fie că se pune la orice alt tip de joc de noroc, este un pariu. Şi eu cred că asta este denumirea corectă, chiar dacă, în trecut, legiuitorii au încercat să le însumeze aşa, la categoria jocuri de noroc, ca să sune mai drăguţ şi mai puţin periculos, da”, a mai spus Diana Stoica.

„Abordarea trebuie să fie integrată”

Deputata a subliniat faptul că abordarea pentru combaterea dependenței de jocurile de noroc trebuie să fie integrată, însă, în primul rând, România trebuie să aibă un cadru legal „care să facă puţină ordine” în acest domeniu.

„Intervenţia pe zona de prevenţie, sigur că implică şi familia. Şi ţările care au avut succes în zona aceasta de reducere a numărului de dependenţi în rândul copiilor, că despre ei vorbim astăzi, au observat că există o serie de factori protectivi pe care copiii, dacă îi au în primii ani de viaţă, până la vârsta aceasta de 21 de ani pe care am propus-o noi, apropo, în urma unor dezbateri pe care le-am avut cu societatea civilă, cu asociaţii de profil care se ocupă de copii, cu psihologi, cu psihiatri, care până la vârsta respectivă, practic, dau o rezilienţă copilului care îi permite să nu cadă atât de uşor în plasa acestor dependenţe care, în general, nu vin singure.

Dacă mergi să îţi pierzi banii într-o casă de pariuri, să zicem, sau într-o sală de păcănele, foarte uşor ajungi să devii dependent şi de alte substanţe, de alcool, de ţigări, de droguri, deci este un cerc vicios al dependenţelor şi foarte puţini dependenţi au o singură dependenţă. Şi sigur că aici fiecare dintre noi are un rol, dar în general acestea trebuie să fie şi instituţionale. Copiii practic trebuie să se simtă în siguranţă ca să nu fie tentaţi să mai facă acest lucru, şi asta presupune mult mai mult decât putem noi atinge aici.

Dar factorii de risc, spre exemplu, pentru dependenţă sunt în acelaşi timp comunitatea, modul în care aceste comportamente sunt normalizate în societate şi în momentul în care tu le ai pe toate gardurile, evident că un copil percepe că este ceva în regulă, care poate fi făcut de oricine şi, într-adevăr, familia, cercul de prieteni, cercul de încredere şi de susţinere pe care fiecare copil îl are, astea sunt lucruri care îi ajută să nu devină dependenţi.

Dacă vorbim de cealaltă etapă, dacă deja au devenit dependenţi, sigur că abordarea trebuie să fie tot aşa, integrată, pentru a-i ajuta. Avem nevoie de sprijinul familiei care, în primul rând, să înţeleagă că asta este o boală şi să caute sprijin specializat din cadrul echipelor care trebuie să fie multidisciplinare şi să abreze această parte şi de consiliere, dacă vorbim de substanţe, şi de substituţie a substanţei care a creat dependenţa, şi de întreaga comunitate, care să sprijine recuperarea.

Şi cel mai greu pentru persoanele dependente nu este neapărat să se lase o zi de oricare ar fi dependenţa, ci să reuşească să se ţine departe de acel drog, fie că este o substanţă, fie că este o păcănea, pe termen mediu şi lung, să nu recadă în acea dependenţă.

Şi aici e important şi acest aspect pe care l-am menţionat, pentru că în momentul în care totul este foarte accesibil, foarte vizibil, evident că atât pentru o persoană care nu este dependentă deja, poate stârni o curiozitate şi, în mod cert, i se pare că e normal, iar pentru o persoană care este dependentă şi încearcă să se ţină departe, să nu se mai gândească la treaba asta, să se concentreze pe muncă, pe familie, iese din bloc şi vede o reclamă sau vede o sală de păcănele - este foarte greu când eşti agresat constant să te ţii departe de ele.

Şi de asta cred că rolul principal în momentul de faţă pe zona de restabilire a unei normalităţi este a statului, care a permis ca aceste amplasamente să se extindă atât de mult. Eu când eram la şcoală nu aveam o sală de păcănele lângă şcoală, lângă liceu, adică... şi nu-s atât de bătrână...”, a adăugat ea.

„Nu este sănătos nici pentru economie şi nici pentru noi ca societate”

Deputata a mai subliniat faptul că industria jocurilor de noroc nu funcționează neapărat prin propriile sale resurse, ci funcționează mai degrabă cu banii oamenilor care pierd. Altfel, jucătorii și-ar putea cheltui banii pe orice altceva.

„Adică nu apreciez deloc argumentul ăsta, pe care dânşii îl au adesea, cu sumele importante pe care le aduc ei la bugetul de stat. În primul rând, nu aduc ei nimic şi nici nu este sănătos să ai o industrie atât de nocivă care să fi câştigat atâta teren, inclusiv a distorsionat foarte multe pieţe, aşa cum aţi menţionat, zona de publicitate, zona de imobiliare, da. Închipuiţi-vă ce alt business poate concura dacă ele sunt la fiecare parter de bloc. Deci nu este sănătos nici pentru economie şi nici pentru noi ca societate.

Sunt încrezătoare pentru că guvernul Bolojan este cel mai curajos guvern pe care eu am avut ocazia să-l văd cu privire la această industrie. În primul pachet am reuşit să adoptăm o taxare mai mare, pentru că nu este normal să faci profit de pe urma nenorocirii unor vieţi, pentru că ei cu asta se ocupă, ăsta este businessul, industria jocului de noroc, deci nu poate să fie şi profitabil să faci acest lucru, trebuie să fie foarte dificil pentru orice om care vrea să deschidă o astfel de sală, şi de asemenea, în pachetul 2, vrem să dăm dreptul primarilor, care până acum nu aveau niciun fel de cuvânt de spus, de a putea să nu autorizeze astfel de amplasamente în localitatea pe care dânşii o îngrijesc”, a mai spus deputata.

Citește și: Proiect de lege: 21 de ani, vârsta minimă la care românii ar putea avea acces la jocurile de noroc