Risc de inundații pe râuri din 10 judeţe
Potrivit hidrologilor, sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale.
Publicat: 14 Noiembrie 2023, 15:37 • Actualizat: 14 Noiembrie 2023, 16:22
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, marţi, o atenţionare de viituri pentru râuri din 10 judeţe.
Codul galben este valabil până miercuri seara.
Potrivit INHGA, în intervalul 14 noiembrie (ora 14:00) - 15 noiembrie (ora 18:00) riscă să se reverse râuri din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad) şi Arieş (judeţul Alba).
Aceeaşi atenţionare va fi valabilă pe parcursul zilei de miercuri, între orele 6:00 - 18-00, pe râurile din bazinele hidrografice Bega (judeţul Timiş) şi Timiş (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş).
Potrivit hidrologilor, sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Satu Mare, Maramureş şi Bihor.













