România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) marți, 23 aprilie, pentru că a revenit asupra unor sentințe legate de Holocaust.

Concret, condamnarea CEDO vine după ce România a revenit asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 1950 pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii.

Reclamanţii, Leonard Zăicescu şi Ana Fălticineanu, sunt cetăţeni români născuţi în anul 1927 şi, respectiv, în anul 1929. Cei doi evrei, supravieţuitori ai Holocaustului, locuiesc în Capitală.

Cazul Zăicescu şi Fălticineanu priveşte rejudecarea şi achitarea în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 1950 pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii săvârşite prin implicarea lor, printre altele, în persecuţia evreilor români în anul 1941, mai ales prin participarea lor în pogromul din Iaşi, al cărui supravieţuitor este domnul Zăicescu, dar şi prin plasarea unui mare număr de evrei în ghetouri, situaţie în care s-au aflat ambii reclamanţi, potrivit Agerpres.

Cei doi ofițeri, achitați după căderea comunismului

Inițial, cei doi ofițeri, prezentați doar cu iniţialele lor, respectiv R.D. (locotenent-colonel şi fost şef de secţie în Marele Cartier General al Armatei) şi G.P. (locotenent-colonel sub comanda directă a lui R.D.), au fost condamnaţi de instanţe ale Tribunalelor Poporului înfiinţate în anul 1945 pentru a urmări penal şi a pedepsi, alături de alte crime, şi masacrul populaţiei evreieşti.

Însă, în anii 1990, după căderea comunismului, mai multe procese penale referitoare la crime de război au fost redeschise, inclusiv cele privindu-i pe R.D. şi G.P. (ambii decedaţi între timp) ale căror condamnări au fost anulate de către Curtea Supremă de Justiţie.

Curtea i-a achitat pe cei doi ofiţeri de armată, reţinând că aceştia ar fi fost simpli executanţi ai ordinelor superiorilor privind deportarea evreilor români şi nu ar fi avut nicio implicare în masacrele evreilor, care ar fi fost efectuate doar de trupele germane.

Aceste procese ar fi avut loc în şedinţe publice cu desemnarea unor reprezentanţi legali pentru cei doi militari decedaţi. Dosarele privind aceste proceduri au fost depuse pentru mai mulţi ani în arhivele serviciilor secrete şi ulterior în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

În cererea care a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 14 iulie 2016, reclamanţii s-au plâns că achitarea celor doi militari, desfăşurarea proceselor în rejudecare şi omisiunea de a-i informa pe ei şi pe publicul larg despre redeschiderea procedurilor, i-a privat de o anchetă eficientă privind Holocaustul şi le-a afectat integritatea psihologică în calitate de supravieţuitori.

Reclamanţii s-au plâns de lipsa accesului la dosarele de achitare și de faptul că autorităţile nu au luat în considerare natura antisemită a faptelor supuse judecăţii, făcându-se astfel vinovate de discriminare.

Sentința pronunțată de CEDO

În sentinţa publicată marţi, CEDO a stabilit, în esenţă, că revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în lipsa unei justificări rezonabile din partea guvernului, a cauzat sentimente de vulnerabilitate şi umilire victimelor Holocaustului.

Instanţa europeană a constatat că cele reţinute de Curtea Supremă de Justiţie în hotărârile de achitare din 1998 şi 1999 au fost scuze sau eforturi de a diminua responsabilitatea şi de a arunca vina asupra altei naţiuni pentru Holocaust contrar faptelor bine stabilite din punct de vedere istoric, toate acestea fiind elemente ale negării şi distorsionării tragicului eveniment istoric.

Conform CEDO, autorităţile române ar fi trebuit să facă publice rejudecările şi rezultatul acestora. Curtea a statuat că, din cauza acestei omisiuni, reclamanţii au aflat din întâmplare despre achitările în discuţie, fapt ce este posibil să le fi cauzat sentimente de vulnerabilitate şi umilire.

În plus, instanţa europeană a stabilit că Guvernul român nu a oferit motive relevante şi suficiente pentru revizuirea unor condamnări istorice pentru crime în legătură cu Holocaustul. Achitările au fost, prin urmare, „excesive” şi „inutile într-o societate democratică”.

CEDO a stabilit că România trebuie să le plătească reclamanţilor suma de 8.500 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli de judecată. Hotărârea nu este definitivă. Pe parcursul perioadei de trei luni de la pronunţarea sa, părţile pot cere trimiterea cauzei la Marea Cameră a Curţii.

Citește și: Guvernul Elveției, condamnat de CEDO pentru măsuri insuficiente referitoare la schimbările climatice, în premieră