Salvați Copiii cere Guvernului să nu elimine bursele sociale în timpul vacanței
„Sărăcia nu intră în vacanţă odată cu şcoala. Familiile trebuie să asigure în continuare hrana, îmbrăcămintea, produsele de igienă, accesul la internet şi condiţiile minime de locuire.”
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 19 August 2026, 16:41 • Actualizat: 19 August 2026, 17:09
Organizația Salvați Copiii a solicitat, miercuri, Ministerului Educației și Cercetării să elimine prevederea privind acordarea burselor sociale doar în perioada cursurilor școlare și să permită ca acestea să fie acordate pe tot parcursul anului.
„Sărăcia nu intră în vacanţă odată cu şcoala. Familiile trebuie să asigure în continuare hrana, îmbrăcămintea, produsele de igienă, accesul la internet şi condiţiile minime de locuire. Pentru unii copii, vacanţa înseamnă şi pierderea temporară a mesei ori a altor forme de sprijin oferite prin şcoală. În acelaşi timp, în lunile de vară încep cheltuielile pentru întoarcerea la cursuri: rechizite, haine, încălţăminte şi transport. Regretăm faptul că Guvernul României priveşte bursa socială ca pe o recompensă pentru zilele în care copilul stă în bancă”, arată Salvaţi Copiii.
Trei din zece copii cresc în risc de sărăcie
Potrivit organizaţiei, bursa socială este un mecanism de protecţie socială care face posibilă participarea reală a copilului la educaţie.
Organizația citează un raport care arată că trei din zece copii români cresc în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar sărăcia nutrițională este în creștere.
„Sărăcia educaţională nu înseamnă doar lipsa rechizitelor, ci acumularea unor dezavantaje care reduc accesul, participarea şi rezultatele şcolare. Analiza Salvaţi Copiii asupra Evaluării Naţionale din 2026 arată că numai 64,91% dintre copiii care au început şcoala în urmă cu nouă ani au ajuns să obţină o medie peste 5. De asemenea, diferenţa dintre judeţul Călăraşi şi Bucureşti a fost de peste 40 de procente, explicată preponderent prin nivelul de sărăcie ce caracterizează acest judeţ”, susţine organizaţia.
Potrivit celor mai recente date Salvaţi Copiii, bursa socială a înregistrat cei mai mulţi beneficiari - 840.820, reprezentând 60% din total.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus în dezbatere publică, pe 17 august, un proiect de hotărâre de Guvern care elimină plata bursei sociale în vacanţele şcolare. Proiectul trece bursa socială sub regula generală a burselor de merit şi tehnologice, adică 'în perioada cursurilor şcolare'.
Citește și: UNICEF: Peste 23 de milioane de copii ar putea ajunge în sărăcie, până la sfârșitul anului













