UNICEF: Peste 23 de milioane de copii ar putea ajunge în sărăcie, până la sfârșitul anului
„Copiii plătesc preţul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, inclusiv copiii care se află mult dincolo de graniţele acestei regiuni”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 23 Iulie 2026, 12:41 • Actualizat: 23 Iulie 2026, 12:41
O analiză publicată de UNICEF, joi, 23 iulie, arată că 23,4 milioane de copii ar putea ajunge în situaţie de sărăcie monetară, până la sfârșitul acestui an, în contextul efectelor economice generate de conflictul din Orientul Mijlociu şi de perturbările din transportul maritim.
Conform raportului „Impactul războiului din Orientul Mijlociu asupra copiilor din gospodăriile cu venituri reduse”, bazat pe date din peste 167 de ţări, scumpirea alimentelor și energiei, precum şi şocurile economice asociate escaladării conflictului, inclusiv perturbările provocate de închiderea Strâmtorii Ormuz, reduc puterea de cumpărare a gospodăriilor, iar copiii din familiile sărace sunt cei mai afectaţi.
„Copiii plătesc preţul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, inclusiv copiii care se află mult dincolo de graniţele acestei regiuni. Cu cât această situaţie se prelungeşte, cu atât consecinţele vor fi mai grave”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell, citată într-un comunicat de presă difuzat de UNICEF România, potrivit Agerpres.
Cele două scenarii prezentate de analiză
Analiza prezintă două scenarii. În varianta moderată, încă 18,3 milioane de copii ar putea ajunge în sărăcie monetară. În scenariul agravat, care presupune perturbări economice mai severe şi de durată, numărul acestora ar putea ajunge la 23,4 milioane.
UNICEF a avertizat că sărăcia în rândul copiilor este extrem de sensibilă la şocurile macroeconomice, iar majorarea costurilor alimentelor şi energiei, combinată cu spaţiul fiscal limitat din multe state, reduce capacitatea familiilor de a-şi acoperi nevoile de bază.
Cele mai mari creşteri ale sărăciei sunt estimate în Asia şi Africa, care concentrează aproximativ 80% din totalul noilor cazuri prognozate.
Raportul oferă şi exemple concrete ale efectelor crizei: în Somalia, preţurile combustibililor din Mogadishu s-au dublat în câteva zile după escaladarea conflictului, majorând costurile alimentelor, apei şi transportului; în Etiopia, preţul motorinei a crescut cu 31%, iar costurile combustibilului destinat ajutorului umanitar cu 50-70%; în Nigeria, gospodăriile cu venituri mici alocă 60-70% din venituri pentru hrană şi transport, devenind extrem de vulnerabile la orice creştere a preţurilor; în Bangladesh, scumpirea alimentelor de bază ar putea împinge încă 1,2 milioane de persoane sub pragul sărăciei.
UNICEF a mai avertizat că efectele conflictului riscă să anuleze progresele înregistrate în ultimii ani în reducerea sărăciei şi să limiteze accesul copiilor la hrană, servicii medicale, educaţie şi protecţie socială.
Organizaţia le-a cerut guvernelor şi instituţiilor financiare internaţionale să protejeze investiţiile în sănătate, educaţie şi protecţie socială, să extindă programele de sprijin pentru familiile vulnerabile şi să asigure accesul copiilor la servicii esenţiale.
„Această criză pune în pericol vieţile şi viitorul copiilor. Dacă lumea nu va acţiona rapid, efectele combinate ale conflictelor, instabilităţii economice şi creşterii costurilor vor împinge milioane de copii într-o sărăcie şi mai profundă”, a spus directorul executiv al UNICEF.













