Șeful diplomației ruse, despre anularea alegerilor prezidențiale din România: "Chiar nu ne pasă deloc ce fac ei acolo"
Serghei Lavrov a făcut o comparație cu alegerile din Ucraina, din 2004.
Articol de Gabriela Nae, Publicat: 08 Decembrie 2024, 10:05 • Actualizat: 08 Decembrie 2024, 22:53
Prezent la Forumul de la Doha, ministrul rus de Externe a fost întrebat despre recenta anulare a alegerilor din România.
"Chiar nu ne pasă deloc ce fac ei acolo, încercând să-și justifice mașinațiile. Am urmărit această poveste, a fost reflectată activ în multe mass-media. La început, Curtea Constituțională a refuzat să anuleze rezultatele primului tur, iar apoi, se pare, acestei Curți Constituționale i s-a explicat că a fost greșit să se comporte astfel. Ei „au dat un salut militar” și au anulat primul tur", a spus Serghei Lavrov, citat de Ambasada Rusiei în România pe pagina de Facebook.
Șeful diplomației ruse a făcut o comparație cu alegerile din Ucraina, din 2004, câștigate de proeuropeanul Viktor Iușcenko după ample proteste de stradă ale celor care au denunțat fraudarea alegerilor de către prorușii lui Viktor Ianukovici.
"Când, după al doilea tur, a câștigat Ianukovici, nu Iușcenko, Curții Constituționale [de la Kiev n. red] i s-a spus: „Să cerem un al treilea tur”. Ei au răspuns: „Dar constituția noastră nu permite un al treilea tur”. „Nu contează, voi luați decizia.” Este în continuare același mod, aceleași obiceiuri", consideră Serghei Lavrov.
[Candidatul Călin Georgescu] nu ne-a lăudat niciodată, nicăieri, pur și simplu nu ne blesteamă. Spre deosebire de restul publicului, care se agita în jurul alegerilor în efortul de a lua unele poziții politice", a adăugat ministrul rus.
Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale, vineri, considerând că procesul electoral a fost viciat.
În lumina documentelor desecretizate de președintele Klaus Iohannis, CCR a decis “anularea în totalitate” a scrutinului pentru “a-i asigura validitatea şi legalitatea” şi a cerut reluarea “întregului proces electoral”.
În primul tur, spre surprinderea generală, Călin Georgescu ieşise pe primul loc, depăşindu-i pe favoriţii proveniţi din partide de guvernământ.
Potrivit motivării CCR, candidatul naţionalist a încălcat legislaţia finanţării campaniei electorale.
În turul secund al prezidențialelor, Călin Georgescu urma să se confrunte cu Elena Lasconi, candidata USR.
SUA cer menținerea ordinii constituționale în România după anularea alegerilor
Administrația de la Washington a făcut apel la un “proces democratic paşnic” în România, după anunţul Curţii Constituţionale de a anula alegerile prezidenţiale, cu numai două zile înaintea celui de-al doilea tur de scrutin, pe fondul suspiciunilor de interferenţe ruseşti, relatează France Presse.
“Facem apel la toate părţile să menţină ordinea constituţională a României şi să se angajeze într-un proces democratic paşnic, scutit de ameninţări de violenţă şi intimidare şi care să reflecte voinţa democratică a poporului român”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller.
În acelaşi timp, românii trebuie să aibă încredere că alegerile lor sunt lipsite de influenţe străine răuvoitoare, subliniază Departamentul de Stat, potrivit Reuters.
“Statele Unite îşi reafirmă încrederea în instituţiile şi procesele democratice din România, inclusiv în investigaţiile privind influenţa străină malignă”, afirmă Departamentul de Stat în acelaşi comunicat.
În schimb Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, cataloghează anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale din România drept „altă încercare a (miliardarului George) Soros şi a marxiştilor de a falsifica rezultatul (alegerilor) şi de a nega voinţa poporului”.
Wow, look at what’s happening in Romania! The Constitutional Court just canceled the first round of their presidential election. Another Soros/Marxist attempt at rigging the outcome & denying the will of the people. She’s going to lose, and they know it. https://t.co/F71dr26hNR
— Donald Trump Jr. (@DonaldJTrumpJr) December 6, 2024
"Uite ce se întâmplă în România! Curtea Constituţională tocmai a anulat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Altă încercare Soros/marxistă de falsificare a rezultatului şi negare a voinţei poporului. Ea va pierde, iar ei o ştiu”, a scris Trump Jr. pe platforma X.
Fostul ambasador Zuckerman reclamă un atac masiv împotriva procesului electoral
Într-un interviu acordat Radio România Timișoara, fostul ambasador american Adrian Zuckerman a salutat decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale.
"A fost o decizie excepțional de bună, care, în opinia mea, a salvat România de la o prăpastie. Dar ce s-a întâmplat, nu s-a întâmplat acum. Lucrurile care au fost puse la cale de influențe statale rusești și cu ajutorul altor țări, probabil China, posibil și altele, prin mijloace de social media ca TikTok și posibil altele, dăunează democrației și libertății poporului român.
A fost un atac masiv împotriva procesului electoral român, statului român și poporului român. Acest plan rusesc e posibil să fi fost început de mulți ani și cu costuri enorme de zeci de milioane de dolari. A fost un atac profesionist făcut de profesioniști angajați de un stat străin, Rusia și posibil și alții. Și așa că Curtea Constituțională, în opinia mea, a salvat România, care e unul din cei mai buni aliați ai Americii și al Europei și al NATO", a spus fostul ambasador.
"Trebuie să fie înțeles de ce a fost atacată România în acest fel masiv. România cu Polonia sunt zidul din flancul de est, care protejează Europa împotriva agresiunii rusești. Și cu toate că sunt atacuri cibernetice similare cu asta în alte țări, eu n-am auzit de un atac din felul ăsta așa de masiv să fi fost întâmplat în orice altă țară. Și așa că asta indică cât de important și rușii cred că e România și de ce încearcă să destabilizeze România.
Din păcate, într-un fel, au câștigat ceva pentru că au cauzat un haos în România, dar guvernul român și poporul român s-au apărat de la acest atac și și-au dat seama ce s-a întâmplat și acum lucrează să pună lucrurile înapoi la normal și să aibă grijă că acest fel de atac să nu continue și să nu fie repetat ca viitorul tur de alegeri prezidențiale să fie sigur și să fie făcut într-un fel fără interferență din afară sau o interferență ilegală", a adăugat Adrian Zuckerman.
"Trebuie înțeles foarte bine ce s-a întâmplat și cine a fost implicat"
În opinia sa, cauzele care au dus la anularea alegerilor trebuie anchetate.
"Este foarte important că în săptămânile și lunile care urmează să fie o investigare și cercetare, o anchetă [realizată - n. red] de oameni fără reproș care să înțeleagă clar ce s-a întâmplat și odată ce s-a înțeles exact ce s-a întâmplat, trebuie să fie luate măsuri să protejeze România și poporul român de aceleași lucruri să se întâmple din nou pentru viitorul tur, pentru că nu e posibil ca viitorul tur să fie atacat cum a fost primul tur aici și chiar, din păcate, în perioada după primul tur, chiar până ziua de azi, acest atac a continuat cu știri false postate pe social media și în alte locuri ca să avantajeze un candidat.
E foarte posibil că toți candidații au fost ori avantajați, ori dezavantajați. Lumea acum se uită și vorbește numai de un candidat care a fost sprijinit de acest proces ilegal, dar e foarte posibil că și alții au fost împiedicați sau au fost sprijiniți ca să aibă o poziție mai mare sau mai mică la rezultatele în primul tur.
Și așa că trebuie înțeles foarte bine ce s-a întâmplat și cine a fost implicat intern în România. Pentru că lucrul ăsta nu a putut să fie făcut numai cu influență din afara țării. Sunt sigur că sunt persoane sau entități în România care au lucrat și au ajutat acest proiect rusesc să aibă succes. Și așa că investigarea trebuie să fie condusă într-un fel profesionist, de oameni cu o reputație fără reproș, ca lumea să aibă încredere în turul viitor", a punctat diplomatul.
"TikTok trebuie închis"
"Important e ca poporul român să fie sigur de integritatea viitorului de la turul alegerilor prezidențiale. Trebuie o anchetă care să determine cauzele atacului masiv și să poată să pună în loc precauții ca să nu se întâmple un atac similar. Și așa că, cu toate că turul 1 și turul 2 poate să fie în martie, trebuie să fie [stabilit] când s-a determinat că se poate face fără un atac și fără influențe artificiale din afară.
Poporul român trebuie să aibă încredere în viitorul tur 1 și 2, că a fost făcut în acord cu legile, cu statul de drept și fără nicio problemă de orice fel de interferență. Și ultimul lucru pe care aș vrea să-l adaug este că știm deja că unul din actorii care a fost responsabil pentru acest atac este TikTok, care e o companie chinezească, care SRI, ANCOM, DNCS și alte instituții ale statului au dat alarma și au prevenit statul despre asta și au trimis mesaje la stat acum un an, un an jumătate că TikTok ar trebui să fie închis.
Cu toate astea, nu s-a închis, iar TikTok a fost sprijinit de unii în guvern și în partidele politice, iar China a exercitat mult sprijin pentru TikTok ca să continue fără limită în România. Este o mare greșeală! TikTok trebuie închis, că altfel lucruri similare o să se întâmple din nou. Uniunea Europeană acum are anchete care au început, a forțat TikTok să schimbe niște algoritmi deja, i-a spus să nu distrugă documente și anchetele în Uniunea Europeană continuă și sper ca să pună și ei limite, dacă nu chiar să închidă TikTok", a mai spus Adrian Zuckerman.
Un tribunal american a dat undă liberă interzicerii platformei chineze TikTok în Statele Unite.
Potrivit Radio România Actualități, Curtea Federală de Apel a districtului Columbia a respins, vineri, cererea TikTok de a anula legea care prevede interzicerea sa în Statele Unite, dacă nu rupe legăturile cu compania-mamă ByteDance, cu sediul în China.
Decizia instanței reprezintă o înfrângere răsunătoare a popularei platforme sociale, care ar putea fi interzisă în SUA la mijlocul lunii ianuarie anul viitor.
Situația din România, discutată de Iohannis cu von der Leyen
Președintele Klaus Iohannis a discutat cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre situația din România după anularea alegerilor prezidențiale.
Cei doi au căzut de acord că se impune consolidarea securității platformelor de socializare online.
Following the latest developments in Romania, I had an in-depth 📞 discussion with the President of the European Commission, Ursula @vonderleyen. We agreed that we need to strengthen the security of social media, following the elections in our country.
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) December 7, 2024
"Urmare a ultimelor evoluții din România, am avut o discuție [telefonică - n. red] aprofundată cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Am convenit că trebuie să consolidăm securitatea rețelelor sociale, în contextul alegerilor din țara noastră", a scris Klaus Iohannis pe X/Twitter.
Comisia Europeană își exprimase, anterior, îngrijorarea față de operaţiunea coordonată din străinătate de influenţare online care a vizat alegerile din România, în special pe TikTok.
Executivul de la Bruxelles a luat măsuri în temeiul Digital Services Act împotriva TikTok, a notat vicepreşedintele Comisiei Europene, Henna Virkkunen, pe reţeaua X/Twitter.
We are concerned about mounting indications of coordinated foreign online influence operation targeting ongoing Romanian elections, especially on TikTok.
— Henna Virkkunen (@HennaVirkkunen) December 6, 2024
The @EU_Commission took action under the #DigitalServicesAct issuing to TikTok.
Potrivit Radio România Actualități, Comisia Europeană a transmis companiei chineze un ordin de păstrare a datelor care acoperă întreaga perioadă electorală, o solicitare urgentă de informaţii în lumina celor mai recente informaţii desecretizate de autorităţile de la Bucureşti.
Klaus Iohannis, președinte în exercițiu până la alegerea unui succesor
Președintele Klaus Iohannis s-a adresat națiunii, vineri, la câteva ore după anularea alegerilor prezidențiale.
Liderul de la Palatul Cotroceni a spus că, în urma ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, au rezultat "concluzii grave" despre vicierea procesului electoral.
"Decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale este obligatorie pentru toată lumea. Un candidat a beneficiat nelegal de promovare electorală masivă în cele 2 zile când, conform legii, acest lucru este interzis. Același candidat a declarat cheltuielile pentru campania lui zero, cu toate că a derulat o campanie foarte sofisticată. Mai mult, am primit informațiile de la servicii că această campanie a acestui candidat a fost sprijinită dintr-un stat străin de interesele României. Toate acestea sunt lucruri grave.
Ceea ce urmează în continuare este ca, după validarea alegerilor parlamentare, să fie convocat noul Parlament, apoi convocate consultări cu partidele parlamentare și constituirea noului Guvern. Noul Guvern va stabili datele la care se vor desfășura alegerile prezidențiale. Potrivit Constituției României, articolul 83, alineatul 2, „Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de președintele nou ales”, așadar rămân în mandat până când va fi ales un nou Președinte al României.
Până în ultima zi, mă voi implica pentru o Românie democrată, liberă, modernă, sigură, europeană. România este o țară stabilă, sigură și solidă. Spun asta pentru economie, pentru investitori, pentru piețele financiare. Spun asta pentru Uniunea Europeană și pentru NATO. România rămâne un aliat sigur, solid.
Și cred că este foarte important să știm cu toții: România nu este în dificultate!" - Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis rămâne pentru moment în funcţie până la alegerea succesorului său, la o dată care va fi stabilită de viitorul guvern ce se va forma în urma recentelor alegeri parlamentare.
Instanţa a decis “anularea în totalitate” a scrutinului pentru “a-i asigura validitatea şi legalitatea” şi a cerut reluarea “întregului proces electoral”, potrivit unui comunicat,care a provocat o undă de şoc în ţară, mai scrie AFP.
Curtea validase totuşi rezultatele anterior săptămâna aceasta, după o renumărare a voturilor din primul tur, concluzionase că nu au existat fraude.
Între timp, autorităţile au declasificat documente ale serviciilor de informaţii care susţin acuzaţii referitoare la rolul jucat de TikTok în campanie, cu Rusia în vizor.
“Un candidat a beneficiat ilegal de o promovare pasivă şi a declarat zero euro la cheltuieli”, a denunţat preşedintele Iohannis. “Campania sa, între altele, a fost susţinută de un stat străin. Acestea sunt chestiuni grave”, a subliniat el.
În primul tur, candidatul naţionalist Călin Georgescu a ieşit pe primul loc, spre surprinderea generală, depăşindu-i pe favoriţii proveniţi din partide de guvernământ.
Potrivit politologului Costin Ciobanu, această anulare “istorică şi fără precedent” va “polariza” şi mai mult societatea şi “ridică serioase semne de întrebări asupra solidităţii instituţiilor”, conform AFP.
La rândul său, analistul Cristian Pîrvulescu subliniază într-o declaraţie pentru AFP o “decizie de bun simţ” faţă de o “lovitură de stat la urne”. Judecătorii “au luat decizia care va restabili în fine reguli ale jocului echitabile între concurenţi”.
Mai multe percheziţii au fost efectuate, sâmbătă, în dosare ce vizează comportamente ilegale manifestate în mediul online.
În vizorul anchetatorilor sunt fapte precum îndemnarea publicului la săvârşirea unor infracţiuni sau incitarea la violenţă şi ură împotriva unor persoane pe motiv că fac parte dintr-o anumită categorie definită pe criterii de etnie, orientare sexuală ori pe motivul exprimării opţiunilor politice în contextul procesului electoral din România.
''În cursul zilei de astăzi, 7 decembrie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Inspectoratul General al Poliţiei Române au demarat o acţiune comună care urmăreşte sancţionarea comportamentelor ilegale manifestate în mediul online, pe diferite platforme de socializare, constând în îndemnarea publicului la săvârşirea unor infracţiuni sau incitarea la violenţă şi ură împotriva unor persoane pe motiv că fac parte dintr-o anumită categorie definită pe criterii de etnie, orientare sexuală ori pe motivul exprimării opţiunilor politice în contextul procesului electoral din România'', se arată într-un comunicat.
În acest sens, sunt efectuate 9 percheziţii domiciliare în mai multe localităţi.
Activităţile operative sunt realizate în şapte dosare penale în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, incitare la violenţă, ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, fapta persoanei de a promova în public cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, fapta de a promova în public idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prevăzută de art. 5 din OUG nr. 31/2002.
Percheziţiile vizează comportamente ilegale, care pot fi împărţite în două categorii: mesaje care incită la violenţă împotriva unui candidat la alegerile prezidenţiale sau împotriva celor care susţin un anumit candidat şi mesaje care promovează concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase.
Printre cei vizaţi de anchetă ar fi şi cel care a ameninţat membri ai organizaţiei Roma for Democracy, potrivit unor surse citate de Agerpres.
Percheziții se fac și în cazul comemorării liderului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea-Codreanu, de la Tâncăbeşti.
Sâmbătă, anchetatorii au descins și la domiciliul afaceristului Bogdan Peşchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, notează Radio România Brașov FM.
Citește și: Noi încercări de dezinformare online, semnalate de Ministerul Apărării