Sursa ta de încredere

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, susține că nu a făcut parte din trupele care au înăbușit protestele din decembrie '89 și iunie '90

Precizarile vin ca urmare a investigației jurnalistice realizate de Recorder.

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, susține că nu a făcut parte din trupele care au înăbușit protestele din decembrie '89 și iunie '90
Foto: Agerpres

Articol de Victor Marin, Publicat: 31 August 2026, 21:14  • Actualizat: 31 August 2026, 21:39

Şeful Serviciului de Protecţie şi Pază a transmis către mass-media un punct de vedere privind situaţia sa, precizând că îşi doreşte ca acuzaţiile care i se aduc să fie clarificate cât mai curând.

"Îmi doresc ca acuzaţiile ce mi se aduc şi care îmi lezează demnitatea şi cariera de militar să fie clarificate cât mai curând. De-a lungul carierei mele, am pus accent pe respectul faţă de oameni şi mi-am ghidat acţiunile după valori precum integritate, loialitate, respect şi responsabilitate", susţine Lucian Pahonţu.

Şeful SPP subliniază că, de-a lungul timpului, activitatea lui "a fost verificată în repetate rânduri de instituţiile abilitate".

"De-a lungul timpului, activitatea mea a fost verificată în repetate rânduri de instituţiile abilitate, inclusiv la numirea în funcţia actuală, fiind imposibil ca faptele grave, de care sunt acuzat acum, să fi rămas nedescoperite şi nesancţionate, dacă ar fi existat. Mai mult, evenimentele din decembrie 1989 şi iunie 1990 fac obiectul unor dosare penale în care sunt derulate cercetări de mai mulţi ani şi sunt convins că, dacă aş fi avut vreo implicare în violenţele petrecute în timpul celor două evenimente, acest lucru ar fi fost identificat", precizează Lucian Pahonţu.

El menţionează că "decembrie 1989 şi iunie 1990 sunt răni deschise ale României, oamenii care au murit sau au suferit atunci, rudele lor şi toţi românii merită adevărul, iar cei care ocupă funcţii de încredere publică au datoria să răspundă întrebărilor despre trecutul lor".

"De aceea răspund, cu fapte care pot fi verificate. Afirmaţiile care mă vizează sunt neadevărate şi lipsite de fundament. Nu am ascuns niciodată aspecte privind parcursul meu profesional. Datele sunt cunoscute în spaţiul public şi sunt disponibile în mediul virtual de foarte mulţi ani. Poziţia mea este simplă: nu am desfăşurat niciodată activităţi care să vizeze încălcarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de "poliţie politică". Având în vedere acţiunile mele din acea perioadă, am convingerea că acest aspect va fi evidenţiat de verificările întreprinse de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, instituţie care are la dispoziţie toate mecanismele legale pentru a clarifica veridicitatea afirmaţiilor mele. Resping cu fermitate orice acuzaţie de implicare în reprimarea violentă a manifestaţiilor care au avut loc în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989 în Piaţa Universităţii şi în violenţele împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii, din zilele de 13 - 14 iunie 1990", a transmis şeful SPP.

Pahonţu spune că a absolvit cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de la Sibiu, specializarea transmisiuni, iar în perioada 1987 - 1989 a fost comandant de pluton în cadrul Trupelor de Securitate, având atribuţii exclusiv în domeniul transmisiuni.

Din unitatea lui Pahonțu ar mai fi făcut parte bucătari și șoferi

"În decembrie 1989, aveam 25 de ani, eram locotenent şi comandant al unui pluton de transmisiuni în compania de asigurare de luptă şi transport a UM 0305, Trupe de Securitate, din cadrul Ministerului de Interne. La momentul respectiv, Trupele de Securitate erau echivalentul Jandarmeriei Române de azi şi nu trebuie confundate cu structurile de Securitate cu atribuţii informativ-operative şi de cercetare penală. Componenţa companiei în care activam era următoarea: un pluton transmisiuni, un pluton de apărare antiaeriană, un pluton logistic (bucătari), un pluton conducători auto şi un alt pluton logistic (gospodăria agroalimentară). Prin însăşi structura ei, compania era o subunitate de sprijin logistic, specializată în activităţi de suport pentru celelalte subunităţi din cadrul UM 0305", explică şeful Serviciului de Protecţie şi Pază.

De asemenea, potrivit lui Pahonţu, în seara zilei de 21 decembrie 1989, după ce a primit ordinul în jurul orei 22:00, a intrat în dispozitiv pe strada 13 Decembrie la intersecţia cu strada Academiei, fără a avea asupra lor "muniţia care a rămas în lăzi sigilate, în camioanele parcate în zonă".

"În cele aproximativ patru ore în care ne-am aflat în dispozitivul de la intersecţia străzilor 13 Decembrie şi Academiei, nici eu şi nici militarii aflaţi în subordinea mea nu ne-am modificat poziţia şi nu am avut vreun contact direct cu revoluţionarii. (...) Menţionez că, la sosirea în unitate, muniţia a fost verificată şi predată şi nu lipsea niciun cartuş. Reiterez, fără echivoc: în niciun moment din timpul evenimentelor din 21 şi 22 decembrie 1989, nici eu, nici militarii aflaţi în subordinea mea nu am fost la baricada de la Intercontinental şi nici pe bulevardul Nicolae Bălcescu, nu am avut muniţie asupra noastră şi nu am avut niciun contact cu revoluţionarii, cu excepţia momentului în care aceştia au fraternizat cu militarii, aşa cum am precizat deja. Aceasta este realitatea acelor zile, pe care am consemnat-o şi în declaraţia din martie 1990", a mai transmis şeful SPP.

Acesta respinge "cu fermitate orice acuzaţie de implicare în violenţele împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii, care au avut loc în zilele de 13 - 14 iunie 1990".

"În cele două zile, eu şi militarii din subordinea mea nu am participat la evenimentele din Bucureşti. În intervalul respectiv, am rămas în cazarmă, conform documentelor aflate în arhiva Jandarmeriei Române. Potrivit regulamentelor militare, orice acţiune se realizează în baza unui ordin care este consemnat în documente ce se arhivează şi se păstrează. Potrivit acestora, nici eu, nici militarii din subordinea mea nu am părăsit cazarma până în data de 15 iunie 1990, când am primit ordin să particip, cu 72 de militari, la menţinerea ordinii publice în Piaţa Universităţii. În acea zi nu au avut loc manifestaţii în Piaţa Universităţii, nu au fost înregistrate violenţe, iar minerii s-au retras din zona respectivă şi au plecat spre Valea Jiului", menţionează Pahonţu.

Site-ul de investigații jurnalistice Recorder susține că șeful Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu, a făcut parte din trupele de represiune trimise în zona baricadei de la Intercontinental în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 și ar fi fost implicat și în intervenția forțelor de ordine din Piața Universității, din 13 iunie 1990.

Ancheta de presă se bazează pe documente și mărturii privind activitatea actualului director al SPP înainte și imediat după căderea regimului comunist.

Citește și: "Orice persoană care a reprimat, din punct de vedere moral, nu are ce să caute într-o funcţie înaltă în statul român. Pahonţu nu e în această situaţie", spune președintele Dan

Etichete : pahontu reactie
Elevii intră, de vineri, în vacanța de toamnă
Actualitate 22 Octombrie 2026, 18:54

Elevii intră, de vineri, în vacanța de toamnă

Cursurile se vor relua pe 2 noiembrie.

Elevii intră, de vineri, în vacanța de toamnă
După recentele incidente violente, noul ministru al Educației propune suplimentarea paznicilor în școli
Actualitate 22 Octombrie 2026, 17:07

După recentele incidente violente, noul ministru al Educației propune suplimentarea paznicilor în școli

Posturile suplimentare ar urma să fie alocate cu prioritate în unitățile de învățământ unde există riscuri de securitate.

După recentele incidente violente, noul ministru al Educației propune suplimentarea paznicilor în școli
Președintele Nicușor Dan: Avem nevoie de școli mai sigure
Actualitate 22 Octombrie 2026, 16:40

Președintele Nicușor Dan: Avem nevoie de școli mai sigure

Un elev și-a atacat cu o macetă, joi, un coleg la Pitești. La începutul săptămânii, un elev a înjunghiat o profesoară într-o...

Președintele Nicușor Dan: Avem nevoie de școli mai sigure
CCR: A existat conflict juridic între Guvern şi Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE
Actualitate 22 Octombrie 2026, 16:00

CCR: A existat conflict juridic între Guvern şi Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE

Sesizarea, depusă de Sorin Grindeanu, acuză existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern.

CCR: A existat conflict juridic între Guvern şi Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE
Parlamentul European cere UE să ia în considerare o operațiune navală după atacurile din Marea Neagră
Actualitate 22 Octombrie 2026, 14:22

Parlamentul European cere UE să ia în considerare o operațiune navală după atacurile din Marea Neagră

PE a condamnat cu fermitate cele mai recente atacuri soldate cu victime în largul coastelor Bulgariei şi României, precum şi...

Parlamentul European cere UE să ia în considerare o operațiune navală după atacurile din Marea Neagră
Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deşeuri de ambalaje din plastic
Actualitate 22 Octombrie 2026, 14:13

Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deşeuri de ambalaje din plastic

România, conform datelor din 2023, are o rată de reciclare uşor peste 30%.

Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deşeuri de ambalaje din plastic
CEDO: România nu a încălcat drepturile judecătorilor prin eșalonarea plății sumelor salariale restante
Actualitate 22 Octombrie 2026, 13:12

CEDO: România nu a încălcat drepturile judecătorilor prin eșalonarea plății sumelor salariale restante

Curtea, în unanimitate, declară cererile inadmisibile.

CEDO: România nu a încălcat drepturile judecătorilor prin eșalonarea plății sumelor salariale restante
Curtea Penală Internațională și funcționarii săi câștigă Premiul Saharov pentru libertatea de gândire
Actualitate 22 Octombrie 2026, 13:09

Curtea Penală Internațională și funcționarii săi câștigă Premiul Saharov pentru libertatea de gândire

Distincția se acordă persoanelor și organizațiilor care apără drepturile omului și democrația.

Curtea Penală Internațională și funcționarii săi câștigă Premiul Saharov pentru libertatea de gândire

Radio România Actualitați

CSAT: România își consolidează capacitățile de supraveghere maritimă și de combatere a dronelor

CSAT: România își consolidează capacitățile de supraveghere maritimă și de combatere a dronelor

CSAT: România își consolidează capacitățile de supraveghere maritimă și de combatere a dronelor
Protestele de sâmbătă din Franța vor fi autorizate doar la cererea sindicatelor

Protestele de sâmbătă din Franța vor fi autorizate doar la cererea sindicatelor

Protestele de sâmbătă din Franța vor fi autorizate doar la cererea sindicatelor
ANSVSA: 1,1 milioane de doze gratuite de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare și variolei ajung în țară

Liga2: FC Bihor câștigă în deschiderea etapei a 11-a

Liga2: FC Bihor câștigă în deschiderea etapei a 11-a

Liga2: FC Bihor câștigă în deschiderea etapei a 11-a