Sursa ta de încredere

Sicriul Papei Francisc, depus în capela reședinței sale, de luni seara. De când ar putea fi expus în Bazilica Sfântul Petru  

Maestrul de ceremonii al Vaticanului, Diego Ravelli, a declarat într-un comunicat că sicriul va fi depus în capela reşedinţei sale, aşa cum a fost stabilit în timpul vieţii lui.

Sicriul Papei Francisc, depus în capela reședinței sale, de luni seara. De când ar putea fi expus în Bazilica Sfântul Petru  
Foto: REUTERS/Remo Casilli

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 21 Aprilie 2025, 16:23  • Actualizat: 21 Aprilie 2025, 16:23

Sicriul Papei Francisc va fi depus în capela reședinței sale din Casa Santa Marta, unde va avea loc ritualul de confirmare a decesului Suveranului Pontif, luni seară, la ora locală 21:00 (19:00 GMT). Vaticanul preconizează să îl transfere miercuri în Bazilica Sfântul Petru din Roma.

Maestrul de ceremonii al Vaticanului, Diego Ravelli, a declarat într-un comunicat că sicriul va fi depus în capela reşedinţei sale, aşa cum a fost stabilit în timpul vieţii lui, deoarece înainte de Papa Francisc acest lucru avea loc în capela Palatului Apostolic.

Papa Francisc a murit luni la reşedinţa sa din Casa Santa Marta, după mai bine de două luni de probleme respiratorii care l-au ţinut spitalizat timp de 38 de zile în Roma.

Anul trecut, Suveranul Pontif a simplificat riturile funerare în documentul „Ordo Exsequiarum Romani Pontificis” şi, printre altele, a stipulat ca trupul său să fie depus în capela reşedinţei sale în loc de palat şi să fie expus credincioşilor într-un sicriu deschis în loc de un catafalc în bazilică, potrivit Agerpres.

Moartea sa, la vârsta de 88 de ani şi după o convalescenţă dificilă din cauza problemelor sale respiratorii, marchează începutul protocolului care va reglementa funeraliile sale şi, după aceea, în cel mult 20 de zile, convocarea unui conclav pentru alegerea unui succesor.

Luni dimineaţa, clopotele Bazilicii Sfântului Petru au sunat pentru cei adormiţi, iar următorul pas va fi ritualul de confirmare a morţii sale, care va fi condus de cardinalul american camerlengo Kevin Joseph Farrell în această seară. Trupul său va fi apoi aşezat în sicriu şi depus în capela de la reşedinţa sa.

Totul va avea loc în apartamentul Papei Francisc din Casa Santa Marta, reşedinţa Vaticanului, pentru că, de la alegerea sa în anul 2013, Suveranul Pontif a decis să nu locuiască în Palatul Apostolic.

Maestrul de ceremonii i-a invitat pe toţi cardinalii, membrii familiei Suveranului Pontif şi alte autorităţi de la Vatican să ia parte la ritual.

Sicriul Papei Francisc ar putea fi transferat miercuri în Bazilica Sfântul Petru

Vaticanul preconizează să transfere miercuri trupul Papei Francisc în Bazilica Sfântul Petru din Roma pentru a le permite credincioşilor să-i aducă un ultim omagiu.

„Transferul trupului Sfântului Părinte la bazilica din Vatican pentru a permite credincioşilor să-i aducă un ultim omagiu ar putea avea loc miercuri dimineaţă”, a anunţat într-un comunicat serviciul de presă al Sfântului Scaun, directorul acestuia, Matteo Bruni, precizând că anunţul final ar putea fi făcut marţi, după prima Congregaţie a Cardinalilor.

Citește și: Papa Francisc, un pontificat de legendă. Cum a revoluționat Biserica Catolică | GALERIE FOTO

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie
O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova
Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială
UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina