Studiu INSCOP: 90% dintre români, împotriva ideii ca țara să iasă din NATO
Rezultatele cercetării mai arată că românii sunt rezistenţi la dezinformare.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 21 Ianuarie 2025, 15:51 • Actualizat: 21 Ianuarie 2025, 15:51
Rezultatele unui studiu realizat de INSCOP arată că 90% dintre români resping ideea ieşirii din NATO - un nivel record de adeziune faţă de Organizaţia Atlanticului de Nord.
De asemenea, rezultatele cercetării arată că românii sunt rezistenţi la dezinformare, iar reacţiile agresive din spaţiul public după anularea alegerilor au dus la creşterea rezilienţei şi solidarităţii naţionale.
„Cifrele sunt mai mult decât relevante”
„Ceea ce se întâmplă în România are legătură cu probleme interne, probleme economice, sociale, cu probleme legate de lipsa de încredere în clasa politică, de integritate, de lipsa de profesionalism, de sentimentul, să spunem, aranjării jocurilor, astfel încât poate să câștige o anumită tabără. Cifrele sunt mai mult decât relevante.
Practic, avem o creștere în 3 ani de 10 procente a adeziunii față de direcția vest. Poate chiar și aceste ultime evenimente de pe scena politică și, sigur, tensiunea acumulată au clarificat puțin apele, pentru că astăzi avem 72% spre 73% dintre români, aproape trei pătrimi care consideră că aderarea la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje”, a spus directorul INSCOP, Remus Ioan Ştefureac, potrivit Radio România Actualități.
Studiul a fost realizat de INSCOP Research, la cererea organizaţiei Funky Citizens, iar datele au fost colectate în a doua jumătate a lunii decembrie 2024, după alegerile prezidenţiale anulate.
Citește și: Peste 15.000 de militari, la două exerciții NATO găzduite de România













