TIMIȘOARA: Administratoarea centrului educațional la care un copil a murit înecat, sub control judiciar
Femeia este acuzată de ucidere din culpă.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 03 Septembrie 2025, 14:53 • Actualizat: 03 Septembrie 2025, 15:00
Magistrații Judecătoriei Timișoara au dispus, miercuri, plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile a administratoarei centrului educațional unde s-a înecat un băiețel de un an și opt luni.
Femeia este acuzat de ucidere din culpă.
Polițiștii Secției 2 Timișoara au fost sesizați, luni, că într-un lac ornamental de pe strada Calea Martirilor din Timișoara se află un minor înecat. La fața locului, polițiștii au constatat că băiețelul fusese scos pentru recreere, într-un spațiu amenajat, în aer liber, din proximitatea grădiniței, împreună cu ceilalți copii.
După un timp, a fost constatată lipsa acestuia.
În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul băiețelului scos din apă.
Șefa Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Timiș, Aura Danielescu, a declarat, luni, că respectivul centru educațional nu era înscris în rețeaua de învățământ, ci este posibil să fie vorba de o instituție neautorizată.













