Au fost gasite 39 articole pentru gradinita

Cinci copii au fost internați.

Aproape 20 de copii şi cadre didactice au fost evacuate din unitatea de învățământ.

Procedura de înscriere va avea trei faze succesive, în funcție de opțiunile părinților.

Proiectele sunt finanțate prin ADR Nord-Est și au termen de finalizare în 12 luni.

Profitând de neatenţia personalului, minorul a părăsit incinta unităţii de învăţământ preşcolar în timpul cursurilor.

Cele mai multe, trei, sunt în județul Sălaj.

Zona a fost izolată, iar până la sosirea echipelor de intervenţie, elevii au fost îndrumaţi să ocolească porțiunea respectivă.

Unitatea de învățământ, care va găzdui 60 de prichindei, va fi construită până în septembrie 2028.

Cabinetul stomatologic mobil a fost achiziționat anul trecut cu 750.000 de lei, iar fondurile au fost alocate de la bugetul...

A fost deschis un dosar penal după ce, în cadrul unei activități, copiii au fost îmbrăcaţi în uniforme specifice...

Noua grădiniță din cartierul Țiglina II are 8 săli de grupă.

Femeia este acuzată de ucidere din culpă.

Femeia este acuzată de ucidere din culpă.

Tragedia a avut loc în timpul unei plimbări de recreere cu alți micuți și educatoarele.

Valoarea proiectului se ridică la 9,46 milioane de lei.

Aproape 150 de copiii sunt înscriși în programele organizate local.

Inspectorii au descins în control la ambele unități.

Căminul studențesc va avea o capacitate de 660 de locuri, precum și o grădiniță la parter.

Părinţii copiilor care frecventează Grădiniţa Nr. 19 sunt încurajaţi să contacteze medicul în cazul în care observă simptome...

Două victime au fost înregistrate – un bărbat cu arsuri și o femeie cu atac de panică.

Femeia a fost pusă sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Educatoarele au observat leziuni pe corpul minorului și au sesizat Protecția Copilului.

Începând cu 1 octombrie va intra în vigoare programul de distribuire a produselor în școli.

Micuții au fost mutaţi în clădirea căminului cultural, pentru că înscrierile au fost peste numărul iniţial stabilit în planul...

Valoarea voucherului este de 125 de lei pentru copiii de creșă și grădiniță, respectiv de 150 de lei pentru elevii din ciclul...

Bugetul total al programului depăşeşte 760 milioane lei.

Anchetă epidemiologică este în desfășurare.

Pentru copiii care vor fi înscriși pentru prima dată, cererile se depun între 27 mai și 14 iunie.

Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitare și a...

Dosarul penal deschis vizează săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.

Proiectul este menit să prevină fenomenele de hărțuire și excluziune socială în cadrul unităților de învățământ din țară.

Înscrierile se vor face în două etape.

Va fi prima unitate de învățământ preșcolar din oraș care va fi dotată cu o grădină botanică și una senzorială.

Autoritățile locale au demarat o anchetă, după ce o piesă din fuzelajul unui avion de mici dimensiuni aflat în zbor a căzut...

Nu au fost raportate victime sau pagube materiale în urma incidentului.

Direcția Generală de Asistență Socială din Constanța îi poate sprijini financiar pe părinții care nu își permit să plătească...

Solicitarea poate fi făcută de unul dintre părinţi, iar suma urmează să fie rambursată de angajator.

Dotarea celor 24 de unități de învățământ cu panouri fotovoltaice face parte dintr-un proiect amplu al municipalității, ce...

Părinții au reclamat situația la Radio România Constanța.