Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul: „Discuțiile încep luni”
Liderul SUA nu a precizat unde vor avea loc negocierile de luni și nici cine va participa la acestea.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 03 August 2026, 06:16 • Actualizat: 03 August 2026, 06:23
Președintele Statelor Unite a anunțat că o nouă rundă de negocieri cu Iranul va începe luni, după ce a renunțat la ceea ce a descris drept lovituri militare „masive” pregătite împotriva acestei țări.
„Știau amploarea atacului pentru că îl vedeau pregătindu-se”, le-a declarat Donald Trump jurnaliștilor aflați la bordul avionului prezidențial Air Force One. „Discutăm cu ei sub forma unei negocieri. Începe mâine după-amiază”, a adăugat el.
Anterior, într-o postare pe platforma Truth Social, liderul american a afirmat că Iranul și aliații SUA din Orientul Mijlociu i-au cerut să amâne orice atac, deoarece „parametrii” unui acord ar fi fost deja conveniți.
Până în prezent, autoritățile iraniene nu au răspuns declarațiilor lui Donald Trump.
BBC amintește că președintele american a susținut în repetate rânduri că un acord negociat pentru încheierea conflictului este aproape, însă schimburile de atacuri dintre cele două părți au continuat.
Întrebat despre un termen-limită pentru încheierea unui acord cu Teheranul, liderul SUA a răspuns: „Vom vedea cum evoluează situația. Suntem pregătiți să acționăm oricând... Nu vreau să omor oameni.”
Donald Trump a adăugat că prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, precum și alți parteneri ai Statelor Unite, inclusiv Emiratele Arabe Unite și Qatar, l-au îndemnat să renunțe la atacurile planificate pentru weekend.
„Eram complet pregătiți să acționăm. Motivul pentru care ne-au cerut să așteptăm este că ei cred că există un acord”, a spus el, adăugând: „Va exista un acord privind Strâmtoarea Ormuz și va exista un acord și în privința programului nuclear.”
După aceste declarații, prețul petrolului a scăzut pe piețele asiatice. Cotația Brent a coborât cu 4,5%, până la 83,98 dolari pe baril, iar petrolul tranzacționat în SUA s-a ieftinit cu 4,6%, ajungând la 80,74 dolari pe baril.
Prețurile energiei au înregistrat fluctuații importante de la izbucnirea conflictului, pe 28 februarie, investitorii fiind preocupați de eventualele perturbări ale transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, rută prin care tranzitează aproximativ 20% din exporturile mondiale de țiței și gaze naturale lichefiate.
Agenția semioficială iraniană Mehr a negat însă că Teheranul ar fi cerut părții americane să amâne orice acțiune militară, calificând afirmațiile lui Trump drept „o nouă minciună”.
Duminică, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat, potrivit presei iraniene, că negocierile mediate de Oman privind situația din Strâmtoarea Ormuz sunt „aproape de finalizare”.
Donald Trump nu a precizat unde vor avea loc negocierile de luni și nici cine va participa la acestea.
Președintele american a afirmat că loviturile militare planificate ar fi reprezentat „cel mai mare atac de după Al Doilea Război Mondial” și ar fi putut compromite șansele unei soluții negociate pentru conflictul care durează de mai multe luni.
Întrebat dacă intenționa să lovească infrastructura energetică a Iranului, Trump a refuzat să răspundă.
Specialiști în drept internațional au avertizat că astfel de atacuri ar putea constitui crime de război.
La rândul său, ministrul interimar al Apărării din Iran, Majid Ibn al-Reza, a declarat că Teheranul tratează toate amenințările venite din partea adversarilor săi drept „reale și credibile”, chiar dacă unele fac parte din războiul psihologic.
„Nu vom fi luați prin surprindere și nici nu vom rămâne pasivi”, a avertizat oficialul iranian.
Nu este pentru prima dată când Donald Trump alternează avertismentele dure cu apelurile la diplomație. Într-o postare publicată sâmbătă, el afirma că Statele Unite sunt „pregătite și complet înarmate” pentru o acțiune împotriva Republicii Islamice Iran, la un nivel al forței militare „nemaiîntâlnit de la Al Doilea Război Mondial”.
Totuși, liderul de la Casa Albă a susținut că decizia de a anula atacul a fost luată „în beneficiul viitor al lumii și al supraviețuirii unui Iran prosper și de succes”.
Pe 7 aprilie, Trump avertizase că „o întreagă civilizație va muri în această noapte” dacă Iranul va refuza negocierile de pace, amenințând inclusiv cu distrugerea infrastructurii civile și energetice.
Ulterior au avut loc negocieri directe în Pakistan, conduse de vicepreședintele JD Vance, însă acestea nu s-au încheiat cu un acord.
Între timp, administrația Trump a minimalizat impactul sondajelor care arată că războiul și consecințele sale economice sunt privite negativ de o mare parte a americanilor, inclusiv de numeroși alegători republicani.
Totuși, nemulțumirea opiniei publice provoacă îngrijorare în rândul unor strategi conservatori înaintea alegerilor parlamentare din luna noiembrie.
Citește și: Resturi de dronă, căzute pe teritoriul României (MApN)













