Trump susține că o întâlnire între Putin şi Zelenski va fi organizată „foarte curând”
Negocierile de pace sunt blocate de la începutul anului.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 28 Octombrie 2026, 08:12 • Actualizat: 28 Octombrie 2026, 08:26
Preşedintele american a declarat, miercuri, că o întâlnire între omologul său rus şi cel ucrainean va fi organizată „foarte curând”.
„O întâlnire va fi organizată foarte curând şi cred că am putea înregistra progrese importante”, le-a declarat Donald Trump jurnaliştilor, referindu-se la eforturile diplomatice menite să pună capăt războiului care durează de peste 4 ani şi jumătate.
Duminică, Volodimir Zelenski spunea că, luna viitoare, va avea loc o întâlnire între ucraineni și ruşi, cu mediere americană.
Negocierile de pace sunt blocate de la începutul anului.
„Suntem gata să discutăm. Dacă este vorba despre chestiunea teritorială, aceasta trebuie abordată la nivel de lideri. Celelalte chestiuni ţin de competenţa grupurilor tehnice. Aşadar, toate aceste aspecte vor putea fi discutate în noiembrie”, a declarat liderul de la Kiev într-un interviu acordat televiziunii naţionale.
Anterior, Rusia anunţasecă o astfel de întâlnire era prevăzută în noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, în cadrul eforturilor recente ale SUA de a relansa dialogul pentru încetarea luptelor.
La negocierile precedente, ambele părţi au insistat asupra condiţiilor proprii.
Kremlinul a respins până în prezent orice perspectivă de întâlnire între Putin şi Zelenski în afara Moscovei.
Preşedintele finlandez Alexander Stubb şi prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Stoere au discutat cu președintele rus, marți, în primul dialog direct din ultimul an și jumătate al lui Vladimir Putin cu lideri europeni care susțin Ucraina. În opinia acestuia, UE și NATO prelungesc războiul din Ucraina.
Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu sunt, totodată, teme de campanie în SUA pentru alegerile la jumătate de mandat prezidențial. Tabăra republicană a lui Donald Trump încearcă să convingă electoratul pentru a păstra controlul în Congresul de la Washington.
Citește și: Atac cibernetic asupra sistemelor electronice ale Comisiei Electorale americane













