Ucraina, acuzată de Donald Trump că nu dă dovadă de „nicio recunoștință” față de SUA
„Am moştenit un război care nu ar fi trebuit niciodată să aibă loc, perdant pentru toată lumea. Responsabilii ucraineni nu şi-au exprimat nicio recunoştinţă pentru eforturile noastre, iar Europa continuă să cumpere petrol de la Rusia”, a scris Donald Trump.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 23 Noiembrie 2025, 17:50 • Actualizat: 23 Noiembrie 2025, 17:50
Liderii ucraineni au fost acuzați de președintele american Donald Trump, duminică, 23 noiembrie, că nu dau dovadă de „nicio recunoștință” față de Statele Unite ale Americii, deși el încearcă să ajungă la un acord pentru a opri războiul acestora cu Rusia.
De asemenea, Donald Trump i-a atacat pe europeni, într-un mesaj pe Truth Social, precizând că aceștia „continuă să cumpere petrol din Rusia”. El l-a atacat şi pe predecesorul său în funcţie, Joe Biden, pe care l-a acuzat de lipsă de acţiune la începutul conflictului.
„Am moştenit un război care nu ar fi trebuit niciodată să aibă loc, perdant pentru toată lumea. Responsabilii ucraineni nu şi-au exprimat nicio recunoştinţă pentru eforturile noastre, iar Europa continuă să cumpere petrol de la Rusia.
SUA continuă să vândă cantităţi masive de arme NATO pentru a le distribui Ucrainei (Joe neisprăvitul a dat totul gratuit, gratuit, gratuit, inclusiv 'mari' sume de bani!)”, a scris Donald Trump cu majuscule pe reţeaua sa socială, potrivit Agerpres.
Secretarul de stat al SUA, la Geneva
Secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco Rubio, urma să se întâlnească duminică la Geneva cu o delegaţie ucraineană în speranţa de a face să avanseze planul președintelui american pentru Ucraina.
Administraţia americană prezintă acum drept „un cadru pentru negocieri” acest plan al lui Donald Trump în 28 de puncte, ce vizează oprirea invaziei ruse, dar care este văzut cu îngrijorare la Kiev şi Bruxelles.













