Summit G20: Planul de pace al SUA, respins de aliații occidentali ai Ucrainei. „Va necesita eforturi suplimentare”
„Proiectul iniţial al planului în 28 de puncte include elemente importante care vor fi esenţiale pentru o pace justă şi durabilă. Prin urmare, considerăm că proiectul este o bază care va necesita eforturi suplimentare”, au spus liderii a 11 ţări şi ai Uniunii Europene, declarându-se în acelaşi timp extrem de „îngrijoraţi de limitările propuse pentru forţele armate ucrainene, care ar face Ucraina vulnerabilă la viitoare atacuri”.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 22 Noiembrie 2025, 18:49 • Actualizat: 22 Noiembrie 2025, 18:49
Planul de pace propus de Statele Unite ale Americii pentru a pună capăt războiului Rusiei în Ucraina este respins de aliații occidentali ai Kievului, care au subliniat într-o declarație comună că proiectul reprezintă o „bază” pentru discuţii, însă necesită „eforturi suplimentare”.
Declarația comună a fost publicată după o reuniune ce a avut loc sâmbătă în marja summitului G20 de la Johannesburg.
„Proiectul iniţial al planului în 28 de puncte include elemente importante care vor fi esenţiale pentru o pace justă şi durabilă. Prin urmare, considerăm că proiectul este o bază care va necesita eforturi suplimentare”, au spus liderii a 11 ţări şi ai Uniunii Europene, declarându-se în acelaşi timp extrem de „îngrijoraţi de limitările propuse pentru forţele armate ucrainene, care ar face Ucraina vulnerabilă la viitoare atacuri”.
De asemenea, aceștia au reiterat faptul că sunt „clari în ceea ce priveşte principiul că graniţele nu trebuie modificate prin forţă”, potrivit Agerpres.
Totodată, oficialii au insistat asupra faptului că elementele planului privind Uniunea Europeană și Alianța Atlanticului de Nord „necesită consimţământul membrilor UE şi ai NATO”.
Declaraţia este semnată de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, precum şi de şeful statului francez Emmanuel Macron, de preşedintele finlandez Alexander Stubb, cancelarul german Friedrich Merz şi premierii canadian Mark Carney, irlandez Micheal Martin, italian Giorgia Meloni, japonez Sanae Takaichi, olandez Dick Schoof, spaniol Pedro Sanchez, britanic Keir Starmer şi norvegian Jonas Gahr Store.
Statele Unite ale Americii nu participă la summitul G20 din acest an. G20 este format din 19 ţări plus Uniunea Europeană şi Uniunea Africană şi reprezintă 85% din PIB-ul global şi aproximativ două treimi din populaţia lumii.
Ce prevede planul de pace propus de SUA
Planul propus de SUA prevede mai ales ca Ucraina să cedeze Rusiei complet regiunea Donbas (alcătuită din provinciile estice Doneţk şi Lugansk), care împreună cu Peninsula Crimeea ar fi recunoscute de facto ca fiind ruseşti.
Însă, teritoriile din Donbas cedate Rusiei şi care în prezent nu se află sub controlul acesteia ar deveni zone tampon demilitarizate, în timp ce provinciile Herson şi Zaporojie din sud şi sud-est ar fi împărţite tot de facto de-a lungul liniei actuale a frontului, care va fi îngheţată.
În schimb, Rusia ar urma să se retragă din teritoriile ucrainene ocupate în provincia central-estică Dnipropetrovsk şi în cea nord-estică Harkov.
În plus, Ucrainei i se cere să-şi limiteze forţele armate, reducându-şi efectivele la cel mult 600.000 de soldaţi, să renunţe la toate armele cu rază lungă de acţiune, precum şi la aspiraţia de a adera la NATO, angajament de neutralitate militară pe care să şi-l înscrie în Constituţie.
Citește și: Consultări între Ucraina și SUA pentru „viitor acord de pace cu Rusia”, duminică, în Elveția













