Prezența dulce a Sofiei Nădejde a ascuns dintotdeauna o hotărâre de fier. O ambiție nețărmurită și o sete de justiție. Vastele cunoștințe din știință și istorie i-au „permis” să fie zeflemitoare la adresa nedreptății. Spiritul său matern s-a remarcat nu numai datorită celor 6 copii ai săi, ci prin lupta pe care a purtat-o întreaga viață, ocrotindu-le ideologic pe toate cele care, atunci, nu aveau posibilitatea să se exprime.

Sofia Nădejde a fost prima femeie din România care a dat bacul într-un liceu de băieți, prima femeie care a condus o revistă literară, prima româncă ce a prezidat congresul unui partid politic și prima femeie care a luat cuvântul la Clubul Muncitorilor.

De asemenea, a fost prima autoare a primului roman feminist din istoria literaturii române, intitulat „Patimi” (1903) și prima femeie care a contrazis public un celebru intelectual al vremii.

Sofia Nădejde a fost, pe parcursul vieții sale, o înșiruire de multe „prime” femei.

Născută la Botoșani, în 1865, în sânul unei familii de țărani liberi cu patru copii, Sofia Băncilă-Gheorghiu avea să răzbească într-o lume ierarhică și dominant masculină, folosindu-se de cel mai bun prieten al său: cuvântul.

A devenit publicistă, prozatoare, autoare de piese de teatru și activistă feministă, iar munca ei a cântărit enorm în procesul emancipării femeilor la vremea respectivă.

Iubire susținută de o cauză

După ce își termină studiile la Pensionul Glowaska din Botoșani, Sofia Băncilă-Gheorghiu se căsătorește în 1874 cu Ioan Nădejde (1854-1928), doar la starea civilă, fără slujbă religioasă, încununându-și astfel compatibilitatea ateistă.

Alături de el a avut 6 copii, dar și o activitate publicistică profund politică, ce apără drepturile femeilor, ale păturii muncitoare și ale celor din medii defavorizate.

Uniți de studiul științelor umaniste, cei doi se mută la Iași în 1876, unde răsunau lecturi socialiste și revoluționare. Cuplul s-a făcut remarcat în cercuri elitiste. Ioan se angajează ca profesor de limba română la Liceul Naţional, iar Sofiei i se permite să susțină examenul de Bacalaureat la un liceu de băieți. O premieră pentru România, momentul generează controverse în întregul oraș.

Ziarele libertății

De aici, începe activitatea politică de stânga.

Dedicați cauzei socialiste, soții Nădejde își pun la dispoziție casa, poreclită „căsuța din Sărărie”, transformând-o într-un adevărat sediu al mișcării ieșene. Întrunirile și dezbaterile atrag cu sine apelativul „cuibul nihiliștilor”, așa cum îl numeau conservatorii vremii. Peste puţin timp, casa devine chiar redacţia ziarului „Contemporanul“.

Sofia debutează în publicația feministă bucureșteană „Femeia Română”, condusă de scriitoarea Maria Flechtenmacher, care milita pentru drepturile cetăţeneşti ale femeilor din România și informa despre procesul de emancipare a femeilor din străinătate.

În rubrica „Starea femeii în scurgerea secolelor“, semnată de Sofia Nădejde, aceasta adună teorii și materiale care studiază situaţia femeii din trecut şi prezent. Renumele său ajungea la București.

Politică la feminin

În 1894, Sofia se mută în Capitală, iar orașul se îndrăgostește iremediabil de această militantă feministă, socialistă, cu condei și opinii, soție și mamă. În 1895, este susținută să-și ducă mai departe talentul de orator, înrolându-se în calitate de conferențiar în Clubul muncitorilor din București, un sindicat care susținea drepturile clasei proletare și le sprijinea protestele.

Seria de 55 de cuvântări sub numele de „Urme de jertfe la români” are să o propună mai târziu, când va fi aleasă președinta Congresului al IV-lea din 1897, ca membră PSDMR (Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România). Astfel, Sofia Nădejde devine prima femeie din România care se află în ipostaza de preşedintă a unui Congres politic.

Celebra polemică cu Titu Maiorescu

Paginile publicației Contemporanul consemnează un schimb de argumente înțepător și piperat, între eseistul Titu Maiorescu și noul său nemesis feminin, Sofia Nădejde. Într-o conferinţă susţinută la Ateneul Român în 1882, acesta declară:

„Bărbatul trebuie să mişte cultura, el să conducă sau să susţină statul, el să facă a înflori artele, el trebuie lărgească câmpul ideilor, să înlesnească bunul trai al omenirii prin descoperiri şi perfecţionări zilnice aduse în sfera practică a vieţii. Pe când femeia e redusă la un rol cu mult mai mărginit în mişcarea societăţilor culte”.

Argumentul din spatele acestei afirmații era ideea că creierul femeii este „mai mic” decât cel al bărbatului:

„Dacă trecem acum la femei, constatăm mai întâi că nu se cunoaşte până azi un singur caz, care să fi avut volumul cranian de 1.900 cm cubi, în termen de mijloc, capacitatea ei craniană este cu 10 la sută mai mică decât a bărbatului. Din 1.000 de căpăţâni măsurate a rezultat 1.410 grame greutate mijlocie la bărbat şi numai 1.250 la femei.”

„Cu cât ne coborâm însă pe scara vechimii unui popor cu atâta deosebirea cerebrală a sexurilor este mai mică, diferenţa ajunge chiar la 1 la sută”

Maiorescu, învins de logica feminină și de propriile arme

Să-l contrazici pe marele Maiorescu, mai ales ca femeie, era ceva de neconceput în acele vremuri. Totuși, Sofia Nădejde a avut curajul de a-i contracara public argumentele nesusținute științific:

„Dacă privim comparativ cavitatea creierului oamenilor primitivi şi pe cea a creierului omului modern, constatăm o scădere de capacitate şi volum, atât la bărbaţi, cât şi la femei.”

„Ceea ce înseamnă fie că şi bărbatul regresează odată cu femeia, fie că un volum mai mic indică o evoluţie”

„Dacă e să judecăm inteligenţa după greutatea creierului, atunci ar trebui să spunem că unele păsări care au un creier mai greu raportat cu trupul, sunt mai inteligente ca omul”.

În ceea ce privește viziunile maioresciene ce legau în mod direct emanciparea femeilor de frumusețea lor, Sofia a formulat un răspuns ferm, acid, prin definiție socialist:

„Eu cred că trebuie de vorbit de femeie în general şi nu de aceea mică minoritate din care bărbaţii au făcut o jucărie, pe care după ce şi-au format-o după gustul lor, acuma o defaimă şi o tratează de proastă. Aceşti bărbaţi au căutat a avea din femeie o fiinţă care să-i desfăteze în orele libere, cu cochetăriile ei, cu apucăturile ei copilăreşti etc. iar femeile au căutat a forma din bărbaţi nişte producători de bani, care să le poată îndestula toate capriciile. Şi unii şi alţii, prin selecţiunea naturală, au ajuns la culme.

„În adevăr, eu găsesc că femeile burgheziei sunt cu totul departe de ceea ce ar trebui să fie”

„Ele defaimă munca şi o privesc ca înjositoare, a căuta să placă pentru a putea trăi e nobil, a munci e ruşine. Ele nu găsesc nici de cum înjositoare viaţa ce duc, căutând numai a plăcea.”

A trăit 90 de ani. S-a stins, în urma unui atac de cord, la București, pe 11 iunie 1946, lăsând tuturor femeilor de astăzi moștenirea și responsabilitatea de a se face auzite prin puterea cuvântului.

Din 2006, se acordă Premiile Sofia Nădejde pentru Literatura Scrisă de Femei.

Cu un nume predestinat, Sofia avea să aducă nădejde femeilor de pe meleagurile românești.

Citește și: Sanda Marin, gospodina frumoasă cu studii la Paris care a făcut istorie în bucătăria românească