Au fost gasite 359 articole pentru dosar penal

Tânărul de 22 de ani este cercetat pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Persoana vătămată nu a dorit emiterea unui ordin de protecţie.

Suspectul s-a sustras urmăririi penale, însă a fost depistat pe 16 iulie.

A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă.

Minorul a sustras maşina din curtea unei biserici.

Agresorul l-ar fi lovit cu pumnul pe agentul care încerca să îl încătuşeze.

Suspecții ar fi pescuit ilegal pește din specia sturion, sub pretextul cercetării științifice.

Femeia este cercetată pentru delapidare și inducerea în eroare a autorităților.

Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea desfășoară cercetări în acest caz.

În dosar sunt cercetate și fapte de tăinuire și complicitate la camătă.

Marți avut avut loc descinderi în judeţele Prahova, Galaţi şi Buzău.

Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.

Agresorul ar fi lovit cățelușa cu o furcă și cu un obiect din lemn, provocându-i multiple leziuni.

Inculpații ar fi primit sume de bani și alte foloase de la conducători auto opriți în trafic.

Polițișii au ridicat 18 ogari în urma percheziţiilor.

La domiciliul agresorului au fost descoperite o armă albă și două arme de foc.

Suma de 14.000 de lei a fost restituită victimei.

Ioan Filip riscă să fie destituit din funcție la finalul lunii iunie.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal deschis pentru nerespectarea regimului...

Ședința de analiză a fost organizată la sediul Brigăzii 243 Radioelectronică și Observare „Calatis”, unde au fost evaluate...

Reuniunea va avea loc sâmbătă, la sediul Brigada 243 Radioelectronică și Observare „Calatis” din Constanța, fiind convocați...

Bărbatul a prezentat polițiștilor un permis de conducere ucrainean fals.

Tânărul de 23 de ani a fost lovit mortal de un șofer de 18 ani, care încerca să intre într-o parcare.

A fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi distrugere.

Potrivit ambasadorului României la ONU, Cornel Feruță, solicitarea a fost formulată imediat după incident și a fost susținută...

Alimentarea cu curent a scării afectate a fost reluată.

”Ucraina este pregătită să sprijine securitatea României”, anunță liderul de la Kiev.

„Acesta este un incident de o gravitate fără precedent”, a declarat Oana Țoiu.

Ancheta vizează infracţiuni prevăzute de Codul aerian (operarea unei aeronave într-o zonă interzisă), distrugere şi tentativă...

Victima a solicitat acordarea de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.

Imaginile agresiunii au fost distribuite în mediul online.

Autoritățile au arestat preventiv cinci persoane în cadrul dosarului.

Momentul a fost surprins de martori, care au intervenit pentru a salva animalul și au alertat autoritățile prin apel la 112.

Procurorii au deschis dosar penal.

În ambele cazuri, autorităţile efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

Victima a fost transportată la spital în urma leziunilor.

Polițiștii au descoperit 72 de kilograme şi 35 de litri de diverse substanţe şi compuşi chimici la domiciliul bărbatului.

Bărbatul este cercetat pentru trafic intern de droguri de risc în formă continuată şi conducerea unui vehicul sub influenţa...

Pe parcursul anului, cei doi ar fi comercializat peste 400 de grame de 3CMC și 2MMC, în combinație cu 4BMC și cocaină, la...

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe echipamente de pescuit ilegal, iar cinci bărbați au fost reținuți.

Minorul este cercetat pentru loviri sau alte violenţe, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, precum şi...

Bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru rănirea cu intenția a animalelor.

Testarea alcoolscopică a indicat o concentrație de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care corespunde unei...

Anchetatorii au solicitat instituției conduse de Raed Arafat diverse documente, care urmează a fi trimise "în cel mai scurt...

Bărbatul a fost convins să renunțe la gestul său de negociatorul din cadrul Poliției Moinești.

Rezultatele transmise de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca au confirmat, luni, prezenţa substanţelor psihoactive în...

Agresorul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Dr. prof. Dorel Săndesc a fost condamnat după un accident rutier produs în 2018. Decizia instanței nu este definitivă.

Prejudiciul cauzat părţilor vătămate depășește 1,6 milioane de lei.

Autoritățile cercetează un cetățean turc de 35 de ani, aflat la volanul autocarului în care au fost descoperite mărfurile...