Au fost gasite 26 articole pentru militari

România mai avea dizlocați în Irak 117 militari.

Militarii vor utiliza muniţie de exerciţiu pe durata desfăşurării activităţilor.

Oficiali americani au descris măsura drept una „preventivă”.

Șoferul a fost scos din cabină în timp ce din motorul tirul curgea combustibil și ieșea fum.

Reprezentanții ministerului precizează că până pe 1 decembrie vor avea loc mai multe repetiții în pologonul Ghencea, iar o...

La rândul său, șeful Pentagonului a declarat că retragerea militarilor americani din România ar fi făcut parte, de fapt,...

Exercițiul militar se desfășoară în România şi în Bulgaria.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Florentina Ioniţă-Radu trebuie să respecte o serie de obligaţii.

Timp de două săptămâni, militarii brașoveni vor urma un instructaj bazat pe scenarii de criză.

Potrivit autorităților, este vorba despre un antrenament al rezerviștilor.

Polițiștii și cadrele militare, inclusiv cele aflate în rezervă, nu vor mai putea presta un serviciu în sectorul privat, care...

Exercițiul militar se desfășoară în poligoanele Smârdan, Cincu, Capu Midia, Bogata și Frecăței.

Detașamentul a executat misiuni de Poliţie Aeriană Întărită sub comandă NATO.

"Înțelepciune și calm. Doar așa putem să ieșim din criza aceasta", consideră prezidențiabilul alianței "România, înainte".

Foştii militari, poliţişti sau agenţii din penitenciare ar urma să beneficieze de majorarea pensiei ori de câte ori creşte...

Misiunea fregatei „Regele Ferdinand” are scopul de a descuraja activitățile ilegale în zona flancului sudic al Alianței...

Protestul are loc în intervalul orar 13:00 - 16:00.

Informația vine la câteva zile după ce surse ucrainene au asigurat că regimul de la Phenian urmează să trimită trupe în Ucraina.

Acest tip de exerciţiu este organizat periodic, în scopul evaluării nivelului de completare cu personal şi tehnică ale...

Un exercițiu este în desfășurare la Capu Midia.

Cei patru au reprezentat România la competiții sportive destinate militarilor răniți în zone de război.

Antrenamentele militare se desfășoară în Marea Neagră, în zona de coastă, pe fluviu şi în Delta Dunării.

Excercițiul militar are loc în Marea Neagră și pe Dunăre.

Solicitarea vine ca urmare a temerii de atentate teroriste și pe fondul războaielor din Ucraina și din Orientul Mijlociu.

Pregătirea în comun „Rodopi - 24” va antrena acțiuni de luptă și supraviețuire în munți timp de câteva zile.

Perioada de recrutare pentru posturile de soldaţi şi gradaţi profesionişti din cadrul activităţilor derulate de Ministerul...