Au fost gasite 587 articole pentru spital

Tânăra de 20 de ani mai fusese dusă la spital în urma unor episoade de comportament agresiv.

Poliţia efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Noile echipamente vor permite efectuarea unor intervenții minim invazive pentru pacienții cu afecțiuni ale genunchiului,...

Un microbuz s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Bărbatul a fost preluat de echipaje medicale şi transportat la spital.

În urma accidentului au rezultat patru victime, dintre care două au rămas încarcerate.

Producția anuală a parcului fotovoltaic este estimată la 448,4 MWh.

Posturile fiind deblocate destul de târziu, există şi o încărcătură acum pe Serviciul RUNOS.

Victimele au primit ajutor calificat la faţa locului și au fost transferate ulterior la un spital din Capitală.

Banii strânși în urma concertelor de colinde au fost donați pentru reabilitarea a două saloane de la Secţia de Neurologie.

Medicii spitalului vor fi instruiți de specialiști de ai Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală.

Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit produs la instalaţia electrică din dormitorul locuinţei.

Unitatea medicală este singurul spital cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania.

Aparatura de ultimă generaţie va fi folosită pentru intervenţii oncologice.

Zece pacienți au fost evacuați, iar două cadre medicale au fost evaluate după ce au inhalat fum.

Printre beneficiarii transplanturilor se numără și doi copii.

Femeia a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Petroşani pentru îngrijiri medicale.

Victimele s-ar fi intoxicat cu dioxid de carbon, din cauza vinului pus la fiert în recipiente.

Accidentul s-a produs în afara localităţii Racoviţeni. Victimele au fost transportate la spital.

Victima a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină.

Tânăra de origine germană a suferit un traumatism la glezna piciorului drept.

În proximitatea bărbatului a fost identificat un obiect ce prezintă caracteristicile unei arme.

Trei autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier.

Bărbatul a avariat şi o ţeavă de gaz.

Tânărul a fost transportat la spital cu multiple leziuni provocate prin tăiere.

Valoarea investiției se ridică la peste 4,4 milioane de lei.

Tehnologia este disponibilă doar în câteva centre de excelență din Europa.

În accident au fost implicate un microbuz și un autocamion.

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Nu s-au înregistrat victime. Pentru un răspuns rapid și coordonat, autorităţile locale au activat Planul roşu de intervenţie.

Cei doi, în vârstă de 16 și 18 ani, s-au răsturnat cu mașina în urma impactului cu un alt autoturism.

Un arc electric s-a produs în timpul unei manevre de decuplare.

CAS Maramureş va finanţa noi proceduri oncologice şi cardiologice.

Minorul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar victima a fost transportată la spital.

Focul ar fi fost provocat de o defecțiune la sistemele de climatizare.

Misiunea umanitară s-a desfășurat la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență.

Una dintre persoane a fost găsită decedată.

Harald, decanul de vârstă al șefilor de stat în funcție din Europa, a fost spitalizat luni și a primit tratament pentru anemie.

Pentru obținerea acreditării, spitalul a înaintat o solicitare Agenției Naționale de Transplant.

Accidentul s-a produs între Jupa şi Cărăvan.

Pe durata intervenției echipajelor de urgență, traficul rutier a fost afectat pe DN 6.

Cea mai mare investiţie aflată în derulare vizează Spitalul Municipal Adjud, unde se execută lucrări în valoare de...

6 persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unei altercații în care au fost implicați 11 bărbați,...

Route 66 este considerat cel mai provocator traseu de ciclism montan din judeţ.

Victima grav rănită a fost transportată de urgență la SJU Suceava.

Individul s-a manifestat violent în zona de primiri urgenţe.

Bărbatul a fost spitalizat.

Fetiţa a fost preluată conştientă, fără urme vizibile de arsuri.

Pasagerul prezenta răni deschise după ce fusese muşcat de un câine.

Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Huşi.

În ultimele 3 luni, la spitalul din Bistriţa au avut loc 6 prelevări de organe.