Sursa ta de încredere

Eurostat: Rata anuală a inflației în zona euro a scăzut până la 2.1%

Inflaţia de bază este indicatorul urmărit de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Eurostat: Rata anuală a inflației în zona euro a scăzut până la 2.1%
Foto: Freepik

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 31 Octombrie 2025, 12:37  • Actualizat: 31 Octombrie 2025, 12:37

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut uşor, în luna octombrie, până la 2.1%, de la un nivel de 2,2% în septembrie, potrivit unei estimări preliminare publicate, vineri, de Eurostat. Astfel, a ajuns aproape de nivelul-ţintă avut în vedere de Banca Centrală Europeană (BCE).

Potrivit Eurostat, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a rămas neschimbată la 2,4%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Ce a influențat încetinirea inflației în zona euro

Încetinirea inflaţiei în zona euro a fost influențată mai ales de preţurile la energie, care au înregistrat un declin de 1%. În schimb, preţurile la servicii au crescut cu 3,4% în luna octombrie, iar preţurile la alimente s-au majorat cu 2,5%, potrivit Agerpres.

Estimarea publicată de Eurostat, marţi, este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 19 noiembrie.

În luna septembrie, rata anuală a inflaţiei în blocul comunitar a crescut până la 2,6% în septembrie, de la 2,4% în august, iar România a fost în continuare ţara cu cea mai ridicată inflaţie, cu un avans anual al preţurilor de 8,6%.

Citește și: România a fost şi în septembrie statul membru UE cu cea mai ridicată inflaţie

Tarifele carburanților, neschimbate la pompă pentru a 10-a zi la rând
Economie 16 Octombrie 2026, 08:12

Tarifele carburanților, neschimbate la pompă pentru a 10-a zi la rând

Reducerea accizei la motorină a fost prelungită până la 31 octombrie.

Tarifele carburanților, neschimbate la pompă pentru a 10-a zi la rând
Noul consilier al Trezoreriei americane pune sub semnul întrebării prognozele FMI
Economie 16 Octombrie 2026, 05:52

Noul consilier al Trezoreriei americane pune sub semnul întrebării prognozele FMI

Datoria SUA a depășit 40.000 de miliarde de dolari, iar randamentele titlurilor de stat americane pe zece ani s-au menținut...

Noul consilier al Trezoreriei americane pune sub semnul întrebării prognozele FMI
Ministerul Finanţelor prelungește, până la final de octombrie, reducerea accizei la motorină
Economie 15 Octombrie 2026, 14:46

Ministerul Finanţelor prelungește, până la final de octombrie, reducerea accizei la motorină

La pompă, litrul de motorină standard costă în jur de 10,9 lei.

Ministerul Finanţelor prelungește, până la final de octombrie, reducerea accizei la motorină
Senat: Consumatorii prejudiciaţi de utilizarea ROBOR vor fi despăgubiţi
Economie 14 Octombrie 2026, 16:18

Senat: Consumatorii prejudiciaţi de utilizarea ROBOR vor fi despăgubiţi

În termen de maxim 30 de zile de la data depunerii solicitării debitorului, creditorul financiar este obligat să soluţioneze...

Senat: Consumatorii prejudiciaţi de utilizarea ROBOR vor fi despăgubiţi
Aplicația de întâlniri amoroase Bumble, cumpărată pentru 1,3 miliarde de dolari
Economie 13 Octombrie 2026, 21:28

Aplicația de întâlniri amoroase Bumble, cumpărată pentru 1,3 miliarde de dolari

În următorii doi ani, compania a raportat pierderi importante, deși în această perioadă a lucrat la integrarea unor noi...

Aplicația de întâlniri amoroase Bumble, cumpărată pentru 1,3 miliarde de dolari
Cele mai mari scumpiri din septembrie 2026, dezvăluite de INS. Chiriile și carburanții, în top
Economie 13 Octombrie 2026, 10:47

Cele mai mari scumpiri din septembrie 2026, dezvăluite de INS. Chiriile și carburanții, în top

În categoria produselor alimentare, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la cafea, ouă şi ulei comestibil.

Cele mai mari scumpiri din septembrie 2026, dezvăluite de INS. Chiriile și carburanții, în top
INS: Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie
Economie 13 Octombrie 2026, 10:10

INS: Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie

Conform unei analize a INS, august este a 14-a lună consecutivă de scădere a salariului real.

INS: Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie
FMI: România şi Irlanda, singurele economii europene care se vor contracta în acest an
Economie 13 Octombrie 2026, 09:51

FMI: România şi Irlanda, singurele economii europene care se vor contracta în acest an

La nivel general, Europa va înregistra în acest an o creştere economică de 1,4% în 2026 şi un avans de 1,7% în 2027.

FMI: România şi Irlanda, singurele economii europene care se vor contracta în acest an

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu