Sursa ta de încredere

Ministrul Muncii: O decizie privind nivelul salariului minim nu poate fi luată în acest moment

„Tot ce putem noi să asigurăm în zona de Interimat este să continuăm dialogul”, a spus Dragoș Pîslaru.

Ministrul Muncii: O decizie privind nivelul salariului minim nu poate fi luată în acest moment
Foto: Facebook / Dragoș Pîslaru

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 25 August 2026, 14:15  • Actualizat: 25 August 2026, 14:15

Ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Dragoş Pîslaru, a declarat marți, 25 august, că deocamdată nu poate fi luată o decizie referitoare la nivelul salariului minim, termenul pentru prezentarea raportului care va fundamenta nivelul acestuia fiind 20 octombrie.

„Cu privire la elementele pe care le avem pe agendă, vă pot spune că cele două revendicări care au fost anunţate, prima dintre ele, legată de salariul minim, pe data de 5 iunie, conform HG 35/2025, a existat deja o consultare cu privire la pregătirea cercetării care să fundamenteze nivelul salariului minim.

Termenul, după cum ştiţi, conform hotărârii de Guvern, este de 20 octombrie, pentru a prezenta raportul bazat pe datele de la INS şi de la Comisia Naţională de Prognoză, care să ducă la fundamentarea, evident, în buget şi la deciziile care vor fi luate. Prin urmare, cu siguranţă, protestele sunt o formă de exprimare a sindicatelor. În acest moment, însă, nu avem vreo bornă care să ne permită, într-un fel, să luăm nişte decizii”, a declarat Dragoş Pîslaru.

Ministrul Muncii: Sindicaliștii au fost invitați la discuții

Ministrul interimar al Muncii a anunţat că reprezentanţii sindicatelor care protestează marţi în faţa Ministerului Muncii au fost invitaţi la discuţii.

În ceea ce priveşte cea de-a doua revendicare a sindicatelor, referitoare la contractele colective de muncă, Dragoș Pîslaru a spus că România respectă Pilonul european al drepturilor sociale.

„Cu privire la celălalt subiect, legat de contractele colective, România respectă Pilonul european al drepturilor sociale şi, evident, parte a acestui lucru şi a acquis-ului comunitar este şi această negociere colectivă. Pentru negociere la nivel naţional nu avem în cadrul de reprezentare, cel puţin la nivelul patronatelor, deci nu putem avea contracte colective naţionale.

Pentru contractele sectoriale sunt câteva care sunt deja adoptate. Înţelegem faptul că sindicatele îşi doresc mai multe contracte colective sectoriale. Aceste lucruri le vom discuta, de altfel, la întâlnire, ca să înţelegem mai concret, exact, solicitările sindicale”, a subliniat ministrul interimar al Muncii.

Dragoș Pîslaru a făcut referire şi la statutul interimar al Guvernului şi la limitele pe care acesta le are în luarea unor decizii.

„Aş vrea doar să-mi permiteţi să fac şi eu o remarcă de context. În condiţiile în care nu este neapărat vreo urgenţă, vreo iminenţă de luare vreo decizie a Guvernului, suntem într-o situaţie în care, pe de-o parte, confederaţiile sindicale spun că Guvernul nu are legitimitate şi că ar trebui să nu facă nimic, pe de altă parte, tocmai vedem că sunt solicitări pe care le pun în faţa Guvernului, ca şi cum Guvernul Interimar ar putea să decidă, de exemplu, chestiunea de salariu minim.

Este o prerogativă care nu poate fi exercitată decât de un Guvern cu puteri de pline, prin urmare, tot ce putem noi să asigurăm în zona de Interimat este să continuăm dialogul (...)”, a spus Dragoş Pîslaru.

Mai multe federaţii sindicale au protestat marţi, între orele 11:00 şi 13:00, în faţa Ministerului Muncii, solicitând creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027 şi deblocarea negocierilor colective la nivel sectorial şi naţional.

Citește și: Protest al sindicaliștilor pentru blocaje în negocierea contractelor colective din mediul privat

Tarifele carburanților, neschimbate la pompă pentru a 10-a zi la rând
Economie 16 Octombrie 2026, 08:12

Tarifele carburanților, neschimbate la pompă pentru a 10-a zi la rând

Reducerea accizei la motorină a fost prelungită până la 31 octombrie.

Tarifele carburanților, neschimbate la pompă pentru a 10-a zi la rând
Noul consilier al Trezoreriei americane pune sub semnul întrebării prognozele FMI
Economie 16 Octombrie 2026, 05:52

Noul consilier al Trezoreriei americane pune sub semnul întrebării prognozele FMI

Datoria SUA a depășit 40.000 de miliarde de dolari, iar randamentele titlurilor de stat americane pe zece ani s-au menținut...

Noul consilier al Trezoreriei americane pune sub semnul întrebării prognozele FMI
Ministerul Finanţelor prelungește, până la final de octombrie, reducerea accizei la motorină
Economie 15 Octombrie 2026, 14:46

Ministerul Finanţelor prelungește, până la final de octombrie, reducerea accizei la motorină

La pompă, litrul de motorină standard costă în jur de 10,9 lei.

Ministerul Finanţelor prelungește, până la final de octombrie, reducerea accizei la motorină
Senat: Consumatorii prejudiciaţi de utilizarea ROBOR vor fi despăgubiţi
Economie 14 Octombrie 2026, 16:18

Senat: Consumatorii prejudiciaţi de utilizarea ROBOR vor fi despăgubiţi

În termen de maxim 30 de zile de la data depunerii solicitării debitorului, creditorul financiar este obligat să soluţioneze...

Senat: Consumatorii prejudiciaţi de utilizarea ROBOR vor fi despăgubiţi
Aplicația de întâlniri amoroase Bumble, cumpărată pentru 1,3 miliarde de dolari
Economie 13 Octombrie 2026, 21:28

Aplicația de întâlniri amoroase Bumble, cumpărată pentru 1,3 miliarde de dolari

În următorii doi ani, compania a raportat pierderi importante, deși în această perioadă a lucrat la integrarea unor noi...

Aplicația de întâlniri amoroase Bumble, cumpărată pentru 1,3 miliarde de dolari
Cele mai mari scumpiri din septembrie 2026, dezvăluite de INS. Chiriile și carburanții, în top
Economie 13 Octombrie 2026, 10:47

Cele mai mari scumpiri din septembrie 2026, dezvăluite de INS. Chiriile și carburanții, în top

În categoria produselor alimentare, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la cafea, ouă şi ulei comestibil.

Cele mai mari scumpiri din septembrie 2026, dezvăluite de INS. Chiriile și carburanții, în top
INS: Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie
Economie 13 Octombrie 2026, 10:10

INS: Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie

Conform unei analize a INS, august este a 14-a lună consecutivă de scădere a salariului real.

INS: Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie
FMI: România şi Irlanda, singurele economii europene care se vor contracta în acest an
Economie 13 Octombrie 2026, 09:51

FMI: România şi Irlanda, singurele economii europene care se vor contracta în acest an

La nivel general, Europa va înregistra în acest an o creştere economică de 1,4% în 2026 şi un avans de 1,7% în 2027.

FMI: România şi Irlanda, singurele economii europene care se vor contracta în acest an

Radio România Actualitați

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie
O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova
Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială
UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina