Procesul antitrust împotriva Meta l-ar putea forța pe Mark Zuckerberg să vândă Instagram și WhatsApp
Autoritatea americană pentru concurență și protecția consumatorilor susține că gigantul social media, care deține Facebook, a făcut achiziții pentru a elimina concurența, obținând astfel un monopol.

Articol de Matei Pavel, Publicat: 14 Aprilie 2025, 12:37 • Actualizat: 14 Aprilie 2025, 20:00
Un proces de referință ce vizează compania de tehnologie Meta începe, luni, la Washington.
Potrivit BBC, autoritatea americană pentru concurență și protecția consumatorilor susține că gigantul social media, care deține Facebook, a cumpărat Instagram în 2012 și WhatsApp în 2014 pentru a elimina concurența, obținând astfel un monopol.
Deși Comisia Federală pentru Comerț (FTC) a aprobat inițial achizițiile, s-a angajat să monitorizeze consecințele acestora.
Dacă FTC câștigă procesul, CEO-ul Meta, Mark Zuckerberg, ar putea fi forțat să vândă atât Instagram, cât și WhatsApp.
Meta a declarat anterior că este încrezătoare că va câștiga, iar experții au spus pentru BBC că, cel mai probabil, firma va susține că experiența utilizatorilor pe Instagram s-a îmbunătățit de la preluarea platformei.
„Argumentul FTC este că achiziția Instagram a fost o modalitate de a neutraliza o amenințare concurențială în creștere pentru Facebook”, spune Rebecca Haw Allensworth, profesoară de drept antitrust la Vanderbilt Law School.
Potrivit acesteia, propriile declarații ale lui Mark Zuckerberg, inclusiv cele din emailuri, pot reprezenta cele mai convingătoare dovezi în instanță.
„A spus că e mai bine să cumperi decât să concurezi. E greu să fii mai direct de atât”, explică Rebecca Haw Allensworth.
Meta, în schimb, va susține probabil că intenția nu este relevantă într-un proces antitrust.
„Vor spune că întrebarea reală este: sunt consumatorii în avantaj în urma acestei fuziuni?”, afirmă ea. „Vor aduce multe dovezi că Instagram a devenit ceea ce este astăzi tocmai datorită faptului că a fost cumpărat de Facebook”, subliniază experta.
Mark Zuckerberg și fosta directoare operațională a companiei, Sheryl Sandberg, sunt așteptați să depună mărturie în acest proces, care ar putea dura mai multe săptămâni.
Politică în schimbare
Procesul FTC vs Meta a fost inițiat în timpul primei administrații a președintelui Donald Trump, dar riscă să devină politizat în cel de-al doilea mandat al acestuia.
Potrivit Wall Street Journal, Mark Zuckerberg ar fi insistat personal în discuțiile avute cu liderul de la Casa Albă pentru ca FTC să renunțe la caz.
Întrebată de BBC dacă confirmă informația, Meta a evitat un răspuns direct, dar a declarat într-un comunicat: "Procesele FTC împotriva Meta sfidează realitatea."
„La mai bine de 10 ani după ce FTC a revizuit și aprobat achizițiile noastre, acțiunea comisiei transmite mesajul că nicio tranzacție nu este cu adevărat definitivă.", a adăugat compania.
Relațiile dintre Zuckerberg și Trump au fost tensionate, în special după ce fostul președinte a fost interzis pe platformele Meta în urma asaltului asupra Capitoliului din ianuarie 2021. De atunci însă, relația s-a mai îmbunătățit.
Meta a contribuit cu un milion de dolari la fondul pentru ceremonia de învestire al lui Donald Trump și a anunțat, în ianuarie, că Dana White, președintele UFC și apropiată a președintelui, se alătură consiliului de administrație al Meta. Tot atunci, compania a renunțat la utilizarea evaluatorilor independenți de fapte (fact-checkers).
"Un mesaj foarte clar"
Decizia lui Donald Trump din luna martie de a concedia doi comisari FTC – Rebecca Kelly Slaughter și Alvaro Bedoya, ambii democrați – planează și ea asupra cazului.
Până miercurea trecută, doar două locuri din cele 5 ale comisiei erau ocupate, ambele de republicani. Un al treilea comisar republican a fost confirmat, joi, de Senat.
Slaughter și Bedoya, care dau în judecată administrația Trump pentru a fi reintegrați, afirmă că mișcarea a fost una de intimidare: "Președintele a transmis un semnal foarte clar, nu doar către noi, ci și către președintele comisiei, Andrew Ferguson, și comisarul Holyoak: dacă nu fac ce le cere, pot fi concediați și ei", a declarat Slaughter pentru BBC.
Bedoya a spus că este îngrijorat de rapoartele privind lobby-ul lui Zuckerberg: "Sper să nu existe interferență politică", a spus el pentru BBC.
FTC nu a răspuns solicitării de a face comentarii.
Andrew Ferguson, numit președinte al FTC de către Trump, a declarat recent pentru The Verge că „va respecta ordinele legale”, atunci când a fost întrebat ce ar face dacă președintele i-ar cere să retragă un proces precum cel împotriva Meta.
A adăugat că „ar fi foarte surprins dacă s-ar întâmpla așa ceva”.
FTC este considerată un organism esențial de reglementare în domeniul concurenței. În ultimii ani, a returnat sute de milioane de dolari victimelor fraudelor și a adoptat legi împotriva comisioanelor ascunse și a capcanelor de abonament.
Totuși, începerea procesului Meta vine într-un moment în care administrația pare hotărâtă să limiteze puterea agențiilor independente.
Ferguson a declarat recent că nu consideră că organismele de reglementare independente sunt bune pentru democrație.
"O luptă dificilă pentru FTC"
Procesul FTC vs Meta începe în timp ce un alt caz major antitrust – USA vs Google – intră în faza numită "remedii".
Departamentul de Justiție a câștigat prima etapă vara trecută, când judecătorul Amit Mehta a stabilit că Google are monopol în căutările online, cu o cotă de piață de aproximativ 90%.
Luna trecută, DOJ a reiterat cererea ca instanța să spargă monopolul de căutare deținut de Google.
Procesul împotriva Meta va fi mai greu de câștigat, spune Laura Phillips-Sawyer, profesoară asociată de drept comercial la Universitatea din Georgia: "Au o luptă foarte grea înainte,” afirmă ea. "E un drum lung până la o eventuală divizare a Instagram sau WhatsApp", consideră aceasta. Explicația ar fi că, spre deosebire de căutarea online, există mai multă concurență în spațiul rețelelor sociale, în care activează Meta.
Meta a transmis, într-un comunicat, că dovezile din proces „vor arăta ceea ce știe orice adolescent de 17 ani din lume: Instagram, Facebook și WhatsApp concurează cu TikTok, YouTube, X (fostul Twitter), iMessage și multe altele."
Citește și: Vor exista în curând tarife pentru semiconductori, avertizează președintele Trump